![]()
Barometrul Cultural, realizat de Centrul de Studii şi Cercetări în domeniul Culturii, pe un eşantion de 1.636 de persoane, cu vârste de peste 15 ani, 12% din repondenti au declarat că nu au nici măcar o carte în casă, 16% au spus că au între 1 şi 20 de cărţi. 20% au menţionat că au între 21 şi 50 de cărţi şi doar 5% s-au putut "lăuda" că au peste 500 de cărţi. Rezultă, astfel, că 1 din 10 cetăţeni români nu deţine nici o carte şi 1 persoană din 4 are mai puţin de 50 de cărţi. Acelaşi sondaj indică faptul că 8,5% din totalul celor intervievaţi nu au putut numi - măcar - 1 autor de limbă română. Situaţia a fost şi mai gravă la capitolul literatură străină, unde procentul celor care nu au putut indica un autor străin s-a ridicat semeţ … la 37%.
Sondajul CURS - "Cercetare privind analiza comportamentului de consum de programe audiovizuale ale elevilor" - realizat în rândul tinerilor până în 18 ani, confirma aceleaşi procente mari ale populaţiei care nu citeşte. 30% din repondenti au răspuns, astfel, că nu citesc beletristica, iar cei care au afirmat că citesc au indicat cu precădere autori prevăzuţi în programa şcolară (Eminescu, Alecsandri, Coşbuc şi cărţi precum: "Baltagul","Amintiri din Copilărie" ori "Cireşarii"). În schimb, mai mult de 90% din repondenţi au declarat că se uită în fiecare zi la TV, iar peste 20% au spus că acordă zilnic acestei activităţi mai mult de 4 ore.
Al 3-lea sondaj, "Activităţi şi preferinţe culturale", realizat de Biroul de Cercetări Sociale & Colegiul Psihologilor din România, indică faptul că pentru culturalizare, tinerii preferă spectacolele de muzica, muzeele şi filmele, în timp ce bibliotecile publice se află undeva pe la jumătatea preferinţelor acestora. În procente, tinerii au fost cel puţin o dată anul trecut la spectacole de muzică (71%), muzee (61%), film (59%). De reţinut că 52% din efebi au frecventat bibliotecile, ce au devansat expoziţiile de artă, spectacole de satiră, umor şi dans (cu procente între 41% şi 44%).
Un alt sondaj, realizat pe site-ul Editurii Niculescu, referitor la numărul cărţilor citite în ultimul an, arată că din 309 repondenti, 24% au spus că au citit între 5 şi 10 cărţi, 48% din 609 respondenţi au indicat 10 cărţi citite în ultimul an, iar 28% din 350 de intervievaţi au "bifat" sub 5 cărţi. În altă ordine de idei, tendinţa generală e aceea că tinerii citesc tot mai puţin, lăsând lectura mai de-o parte, în favoarea altor preocupări. Tendinţa se explică prin TV şi Internet, forme de Entertainment accesibile / invazive, care, practic, exilează şansa de lectură clasică. Se impune editarea pe suport electronic (DVD) a cărţilor importante pentru cultura naţională dacă se doreşte accesul imediat la ele.
CONCLUZIE:
Tânărul de azi tinde să fie şi el, citit. Din păcate … doar de alţii!