INVENTAR  CLINIC

Encefalita, Vertijul, Epilepsia, Tumorile cerebrale,

Anevrismul cerebral, Accidentul vascular cerebral, Meningita, Botulismul,

Accidentul ischemic tranzitor, Scleroza laterala amiotrofica, Scleroza multipla

Encefalita

 

 Generalitati

 
Encefalita e o inflamatie a creierului care rezulta de obicei in urma unei infectii virale. Cand creierul se inflameaza-devine mai mare de volum si iritat-circulatia normala a sangelui este alterata, conducand la simptome precum: confuzia, febra, si cefaleea (durerea de cap severa). Encefalita e o boala destul de rara.

Cauze

 Cea mai frecventa cauza este virusul herpes simplex, acelasi virus care cauzeaza ranile care apar la frig si herpesul genital.
Alti virusi care sunt implicati frecvent in producerea encefalitei includ virusii care determina aparitia oreionului, rubeolei, rujeolei, gripei, si a mononucleozei (virusul epstein-barr). Acesti virusi pot determina maladii grave, dar rareori pot infecta creierul si determina encefalita.
Alt grup de virusi, numiti arbovirusi, pot imprastia encefalita mai ales prin muscaturile tantarilor si ale capuselor. Majoritatea celor muscati de capuse sau de tantari infectati nu dezvolta simptome si numai un numar mic de oameni care dezvolta simptome in urma muscaturii dezvolta  encefalita. Encefalita cauzata de arbovirusuri are tendinta sa apara mai frecvent vara si toamna timpuriu, cand capusele si tantarii musca oamenii care petrec mai mult timp afara.
Desi e foarte rara, infectia cu virusul turbarii poate de asemena suce la encefalita, care este mortala daca tratamentul nu este instituit inaintea aparitiei simptomelor.

 Simptome

 Este important sa se solicite consult medical de urgenta daca se suspecteaza encefalita. Simptomele cheie sunt febra, cefaleea (durerea de cap) severa, si confuzia. Alte simptome care pot apare pot include:
- Sensibilitate anormala la lumina (fotosensibilitate)
- Greata si varsaturi
- Rigiditatea cefei si a spatelui
- Lipsa energiei,incetineala (letargie)
- Ameteala
- Se pot dezvolta si simptome mai grave, care includ:
- Convulsii sau tremor
- Schimbari ale personalitatii
- Pierderi ale memoriei
- Dificultati la invatare si in intelegere
- Neliniste, nervozitate
- Vorbire confuza
- Halucinatii, care reprezinta vederea sau auzirea unori lucruri care nu exista la fata locului
- Delirul, care reprezinta o schimbare brusca a statusului mental, care conduce la confuzie si la un comportament neobisnuit
Cea mai severa forma de encefalita poate duce la coma si la moarte, mai ales daca e lasata netratata. In general, simptomele care apar brutal si care sunt severe de la inceput sunt mai probabil sa produca o encefeliat amenintatoare de viata.
Desi pot apare complicatii ca probleme ale vorbirii sau ale memoriei, majoritate se recupereaza complet daca tratamnetul pentru encefalita se instaureaza de urgenta. Totusi, sansele pentru o recuperare completa scad daca apar simptme severe cum ar fi convulsiile sau coma sau daca
tratamentul e intarziat.
Stadiile incipiente ale encefalitei pot determina simptome similare meningitei,o boala grava de cauza bacteriana sau virala care cauzeaza inflamatia tesuturilor care inconjura creierul si maduva spinarii

 Investigatii

 Testele de laborator  care pot fi folosite pentru a diagnostica encefalita includ urmatoarele:
- Analiza fluidului din maduva spinarii (lichidul cefalorahidian). Acesta e una din cele mai importante teste diagnostice. Mostrele sunt prelevate in timpul unei punctii spinale, in care un ac e introdus in partea inferioara a coloanei vertebrale printre vertebre. Lichidul cefalorahidiane examinat pentru a cauta dovezi de infectie, cum ar fi crestera numarului de leucocite si a cantitatii de proteine.
- In cazul encefalitei cauzata de virusul herpes simplex,se pot cauta urme ale materialului genetic viral. Se poate efectua o cultura virala pentru a identifica virusul care a cauzat encefalita. Pentru o cultura virala,o cantitate mica de lichid cefalorahidian e plasat intr-un container care contine ate celule pe care sa creasca virusul. Poate dura mai multe saptamani pana cand rezultatele culturilor virale sunt gata.

Teste imagistice

Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) in zona capului poate fi folosita pentru detectarea zonele specifice de inflamatie sau sangerare ale creierului cauzate de encefalita. Totusi, multi pacienti cu encefalita au IRM-uri normale
Alt test imagistic, CT (tomografia computrizata) al fetei si capului poate fi folosit pentru a vedea aceste schimbari in creier. Ct foloseste razele X pentru a „fotografia” creierul.

Teste sangvine

Testarea sangelui pentru gasirea de anticorpi poate identifica unele cauze de encefalita, inclusiv virusurile transmise de tantari si virusurile care cauzeaza mononucleoza (Epstein-Barr virus citomegalovirus), si toxoplasmoza.

Electroencefalograma (EEG)

O electroencefalograma (EEG) poate ajuta la confirmarea unui diagnostic de encefalita. Un EEG inregistreaza activitatea electrica a creierului prin intermendiul unor fire (electrozi) montati pe cap si atasati unui computer. In cazul uneiencefalite, EEG-ul va arata o crestere sau scadere anormala a activitatii electrice;totusi, EEG-ul nu poate arata daca activitatea electrica anormala e cauzata de encefalita.

Biopsia cerebrala

Biopsia cerebrala poate fi folosita pentru a gasi cauza encefalitei, mai ales daca e suspectata encefalita cu herpex simplex si pacientul nu are o stare clinica ameliorata dupa tratamentul cu acyclovir ( medicatie antivirala folosita pentru tratamnetul impotriva virusului herpex simplex ). Un IRM poate ghida specialistii la determinarea locului de efectuare a biopsiei, in cazul in care e nevoie de o biopsie. Folosind IRM pentru a ghida acul de biopsie, se extrage un mic fragmnet de tesut cerebral si se examineaza pentru a gasi infectia virala. Biopsia cerebrala e folosita rareori pentru ca testeloe sangvine si lichidul cefalorahidian pot pune un diagnostic precis al encefalitei cauzate de virusul herpex simplex.

Tratament medical

 Tratamentul encefalitei se efectueaza in sectia de terapie intensiva a unui spital. Aici  se monitorizeaza indeaproape semnele vitale (tensiunea arteriala, ritmul cardiac, respiratia si nivelul fluidelor corporale).
Tratamentul va depinde de simptome si de cauza secifica a enecfalitei,daca cauza poate fi identificata.
Encefalita cauzata de virusul herpex simplex sau de virusul varicelo-zoosterian este tratata cu aciclovir (medicatie antivirala), care e adimistrat intravenos. Pentru ca tratamentul precoce creste sansele de recuperare, este important ca terapia cu aciclovir sa fie inceputa imediat ce se suspecteaza encefalita, chiar daca nu se cunoaste cauza exacta a bolii. Cu tratamnet precoce, 70 %din encefalitele cu herpex simplex se recupereaza.
Tratamentul are cel mai mare efect daca este dat in primele 4 zile de la debutul bolii.
Medicul trebuie chemat de urgenta daca se considera ca s-au instalat simptome de encefalita cum ar fi cefalee severa, febra si confuzie, mai ales daca sunt acompaniate de rigidiatea cefei, graeta, voma, si ameteala.
Unii medici folosesc valacyclovirul pentru encefalita cu herpex simplex,chair daca aceasta medicatie  nu a fost aprobata in mod oficial pentru tratamnetul encefalitei.
Encefalitele cauzate de arbovirusuri, care sunt transmise de tantari si capuse, nu raspund la aciclovir sau alte medicatii. In loc sa se incerce omorarea virusului, medicii vor trata simptomele astfel incat pacintul sa fie confortabil iar corpul sa se vindece singur.
Febra inalta poate fi redusa de acetaminofen (paracetamol)sau medicamente antiinflamatorii nesteriodice (AINS) cum ar fi ibuprofen, aspirina,sau naproxen. Totusi, o febbra usoara poate ajuta la vindecare si nu este de obicei tratata. Aspirina nu trebuie administrata la persoane mai tinere de 20 de ani, datorita riscului de a face sindrom Reye.
Convulsuiile pot fi tratate cu medicatie aniconvulsivanta cum ar fi fenitoina (dilantin)sau fenobarbital.
Un ventilator (aparat de respiratie artificiala) si alte masuri suportive pot filuate pentru a ajuta pacientul care intra in coma

Tratament ambulatoriu

 Pentru ca encefalita poate fi o boala amenintatoare de viata, nu este adecvat tratamentul ei acasa. Simptomele ca febra inalta, cefaleea severa, si confuzia, impreuna cu greata si voma si posibil rigididatea gatuluipot fi cauzate de encefalita. Terebuie cerut consult medicale de urgenta daca se suspecteaza encefalita.
Dupa ce pacientul e extternat, sau daca acesta e sub supravegherea unui medic, poate dura cateva saptamani sau luni pana cand acesta se va recupera complet. Se pot lua masuri si acasa pentru a reduce simptomele prelungite ale encefalitei.
O nutritie adecvata si respectarea unui program de odihna, pentru a da tipm organismului sa  se vindece.
Respectarea indicatiilor terapeutice in ceea ce priveste ingestia de fluide. Uneori, o canntitate prea mare de fluide poate cauza un edem cerebral si poate inrautati simptomele encefalitei.
Administrarea de antialgice, ca acetaminofenul  sau de antiinflamatoare nesteriodiene, cum ar fi naproxen, ibuprofen, or aspirina pentru durerile de cap, daca medicul nu a prescris alt antialgic.
Pastrarea unei iluminatii scazute daca pacientul e sensibil la lumina
Pastrarea rabdarii in timpul recuperarii-acesata poate dura cateva saptamani sau luni. Majoritatea se recupereaza complet.
Daca exista slabiciune musculara sau probele de coordonare ca rezultat al encefalitei, medicul poate preccrie fiziokinetoterapie si exercitii de miscare. De asemenea, daca exista probleme cu vorbirea sau pierderi de memorie, medicul poate recomanda exercitii de vorbire si terapii ocupationale.
Bineinteles, cel mai bine ar fi ca encefalita sa fie prevenita.
Se poate scadea riscul de aparitie a encefalitei prin:
Vaccinarea impotriva varicelei, oreionului, rubeolei, rujeolei si gripei. Encefalita e o complicatie rara a acestor boli.
Evitatrea zonelor unde exista o epidemie de encefalita virala. Daca aceste zone nu pot fi evitate, se poate incerca reducerea riscului de a fi muscat de tantari. Trebuie sa se stea in casa in zori si la apus, cand tanntarii sunt cei mai activi.purtatrea de bluze cu maneca lunga si de pantaloni lungicand se iese afara.
Evitarea parfumurilor florale, a sapunurilor, lotiunilor, si produselor de ingrijire a parului parfumate. Acestea pot atrage tantarii. Sprayerea imbracamintei cu un spray impotriva tantarilor ce contine permethrin sau DEET  (N,N-dietil-meta-toluamida) pentru a preveni muscaturile tantarilor prin imbracaminte. Sprayul se poate aplica si pe piela ramasa descoperita. Un spray eficient contine 35% DEET.concentratiile mai mari de 50% nu s-au dovedit a fi mai eficente. Se evita sprayerea mainilor copiilor. Sparyul poate fi iritant pentru ochi si gura.
Sa se evite folosirea cauciucurilor vechi caleagane sau instrumente de joaca sau pastrarea acestora in apropierea casei. Cand acestea se invechesc si incep sa adune apa, ele devin un loc excelent pentru inmultirea tantarilor.
Vaccinurile sunt disponibile pentru unele tipuri de encefalita produsa de tantari sau produsa de capuse care se gasesc mai ales in Orientul indepartat si in Europa centrala si de est.
Encefalita japoneza poate fi prevenita daca se iau trei doze din vaccin. Daca se planuieste o excursie in aceste zone, mai ales in zonele rurale, ar trebui facut vaccinul importiva encefaliteui care e prdominanta in acea zona.
Nu exista inca nici un vaccin pentru oameni care sa previna encefalitele produse de tantari.

Inapoi la inventar

Vertijul - tulburari de echilibru

 

Ce este vertijul?

Definitia exacta e vertijului este iluzia miscarii. Dar in limbaj obisnuit, nu se refera doar la iluzia miscarii ci si la senzatia cronica sau intermitenta de pierdere a echilibrului.

Care sunt cauzele frecvente de vertij?

Exista numeroase cauze ce pot declansa vertijul, dar aceast simptom este in general cauzat de virusi ai racelii, traumatism cranian sau boala Maniere. Acestea sunt cauzele cele mai frecvente.

Cum duc acesti factori la aparitia vertijului?

Toti acesti factori afecteaza urechea interna. La nivelul urechii interne se gaseste receptorul ce ne ofera informatii legate de pozitia noastra in spatiu. Cand apar disfunctii la acest nivel, ne pierdem simtul de echilibru si adesea resimtim simptome precum vertij, greata, voma si pierderea echilibrului.

Cum poate fi tratat si la cine sa cerem ajutor?

Marea majoritate a cauzelor de veritj sunt tratabile prin fizioterapie, medicatie, interventie chirurgicala si rabdare. Rabdare, deoarece multe dintre cauzele de vertij se remit spontan. Principalul element in alegerea medicului consta in experienta sa in ceea ce priveste aceasta afectiune. Exista doua specialitati ce se pot ocupa de aceasta problema: neurologia si ORL. In conditiile in care numeroase forme de vertij se remit fara tratament, este de recomandat in fazele initiale consultul medicului de familie, consultul specialistului fiind recomandat doar pentru cazuri cronice.

Afectiunea este specifica unei anumite varste sau poate aparea oricand?

Vertijul la copii mici este foarte rar, dar nu imposibil. Apare mai frecvent in jurul varstei de 20 de ani, dupa care efecteaza toate grupele de varsta. Consecintele vertijului devin mai evidente pe masura ce individul inainteaza in varsta, deoarece pierderea echilibrului la pacientii varstnici se poate solda cu fracturi majore.

Este posibil ca un copil sa sufere de vertij in conditiile in care se joaca pe calculator un joc ce simuleaza miscarea?

Jocurile 3-D pot declansa o senzatie scurta de vertij dar aceasta nu va fi persistenta.

Numai traumele fizice declanseaza vertijul sau acesta pote fi declansat si de traume psihice?

Stresul psihic poate inrautati multe forme de vertij, dar el in sine nu il poate declansa.

Ce este vertijul pozitional?

Vertijul pozitional se refera la o varitate de situatii in care o modificare a pozitiei capului determina o senzatie de ameteala. Cea mai frecventa forma este Vertijul Paroxistic Pozitional Benign (VPPB). In VPPB, atunci cand individul se intinde cu urechea afectata indreptata spre podea, apare o senzatie scurta doar foarte intensa ca pamantul se invarte.

Exista vreo conexiune intre ataxie si vertij?

Ataxia defineste miscarile dezordonate. Tulburarile la nivelul urechii interne nu produc ataxie per se dar pot fi confundate cu aceasta. Ataxia este produsa de tulburari la nivelul cerebelului, acesta actionind impreuna cu urechea interna pentru mentinerea echilibrului si controlul miscarilor fine.

Este posibil ca simptomele verijului sa fie confundate cu cele ale unei alte boli?

Da. Acest lucru se intampla frecvent, in special datorita folosirii cuvantului "ameteala". Acest cuvant inseamna multe lucruri pentru multa lume. Ameteala se poate referi si la cefalee usoara, aceasta situatie nefiind legata de vertij ci de anumite afectiuni vasculare. Ameteala poate insemna si vertij si sunt foarte putine cauze de vertij ce nu au punct de plecare urechea interna. In anumite conditii, diferite tipuri de accidente vasculare pot declansa vertij, dar aceste afectiuni se asociaza si cu alte semne neurologice.

Exista proceduri chirugicale de corectare a vertijului?

Anumite tipuri de vertij pot fi corectate prin interventie chirurgicala. Daca vertijul este cauzat de boala Meniere, cu modifiacarea treptata a functiei urechii interne, aceasta deterioare neputind fi stopata de medicatie, atunci interventia chirurgicala este recomandata pentru eliminarea simptomatologiei.

Cum poate ajuta fizioterapia?

In formele de vertij in care urechea a suferit leziuni dar functia urechii se mentine la acelasi nivel fara a se deteriora odata cu trecerea timpului, fizioterapia poate fi de mare ajutor. Atunci cand urechea interna este lezata, pacientii pot resimti o pierdere severa a echilibrului pentru cateva zile. Daca aceasta situatie se mentine si dupa cateva saptamani, atunci fizioterapia ii poate ajuta sa isi recapete echilibrul. Fizioterapia functioneaza prin antrenarea creierului sa compenseze pierderea functiei urechii interne exact in acelasi mod prin care poti face un muschi mai puternic antrenandu-l.

Ce tip de fizioterapie este util pentru reducerea vertijului?

Se cheama reabilitare vestibulara si este o forma destul de noua de fizioterapie. Consta din miscari ce inrautatesc intr-o etapa initiala vertijul si din miscari de echilibrare destul de dificile. Prin aceste miscari, sistemul de echilibrare al creierului invata sa functioneze mai bine. Miscarile constau in deplasarea ochilor dintr-o parte in alta, rotatia capului dintr-o parte in alta, rotatia capului in timp ce te deplasezi pe un coridor etc.

Sufar de boala Meniere si observ ca vertijul se declanseaza odata cu inceperea perioadei menstruale. Exista vreo legatura intre acestea?

Acest fenomen nu este neobisnuit deoarece boala Meniere se agraveaza in conditiile unei retentii de sare. In timpul perioadelor de menstruatie apare o retentie de sare, astfel ca anumite femei ce sufera de boala Meniere prezinta o inrautatire a simptomatologieie in timpul perioadei menstruale.

Exista asociere între anxietate si vertij?

Da. Vertijul declanseaza o stare anxioasa foarte accentuata la majoritatea indivizilor. Anxietatea, nu produce vertij. Totusi, daca se asociaza cu afectiuni ce delcanseaza vertij, aceasta il poate exacerba. Persoanele ce sufera de anumite tulburari de anxietate precum atacurile de panica pot experimenta fenomene vertijinoase.

Ce este manevra de repozitionare a particulelor?

Manevrele de repozitionare a particulelor reprezinta o componenta a tratamentului VPPB. VPPB este cauzat de scaderea functionalitatii otocitelor din urechea interna. Otocitele contin crsitale de carbonat de calciu ce au un rol esential in mecanismul de mentinere al echilibrului. In VPPB, aceste cristale capata un grad de mobilitate anormal in urechea interna. Atunci cand individul se aseaza brusc intr-o pozitie decliva, otloitii (cristalele de carbonat de Ca) stimuleaza in mod anormal urechea interna. Rezultatul este aparitia unei senzatii de vertij, brusc si intens.

 Manevrele de pozitionare ale particulelor constau intr-o serie de miscari ale organismlui ce modifca pozitiile otolitilor astfel incat sa nu cauzeze simptome. Aceste manevre sunt foarte eficiente si nu necesita decat cateva minute pentru a fi realizate.

Este de recomandat solicitarea unui consult ORL?

Depinde de situatie. Anumiti specialisti ORL sunt specializati in aceasta problema. Ar fi de recomandat un medic specializat in ORL sau neurologie ce are experienta in evaluarea si tratamentul vertijului.

Exista vreo relatie intre labirintita si vertij?

Labirintita este o presupusa infectie virala a nervului vestibular. Aceasta determina o pierdere brusca a functiei de echilibru intr-o ureche. Creierul compune in mod normal informatia primita de la ambele urechi. Atunci cand executi o miscare de intoarcere, semnalele primite de la o ureche se intensifica in timp ce semnalele primite de la cealalta ureche scad in intensitate. Creierul analizeaza informatiile de la ambele urechi si concluzioneaza: "Ma intorc". Atunci cand apare labirintita, semnalele de la urechea respectiva pierd brusc din intensitate. Astfel, creierul primeste informatii diferite de la cele doua urechi aparand senzatia de rasucire continua. Acest fenomen se asociaza cu greata si varsaturi si din nefericire dureaza aproximativ trei zile. Este normal ca timp de cateva saptamani sa te simti putin "dezechilibrat". In mod normal, dupa trei sau patru saptamani echilibrul revine la normal.

Vertijul este o senzatie subiectiva. Ceea ce experimenteaza pacientul nu poate fi experimentat de altcineva. Multe persoane cu aceasta tulburare nu sunt corect evaluate si diagnosticate.

Exercitiile de echilibru pentru vertij

 

Generalitati

Multi oameni resimt vertijul. Daca suferiti de boala  Meniere sau de vertij paroxistic pozitional benign (BPPV) s-ar putea sa fiti nevoiti sa va luptati cu vertijul intreaga viata. Senzatia de invartire pe care o cauzeaza va expune riscului de a cadea si va pot afecta de asemenea calitatea vietii daca interfera cu activitatile dumneavoastra. Exercitiile pe care le faceti acasa va pot ajuta sa va controlati vertijul.

Care sunt exercitiile care va pot ajuta sa va imbunatatiti echilibrul in vertij?

Exercitiile pentru vertij par simple dar, in functie de severiattea vertijului, le puteti considera dificil de efectuat. In general, acestea constau in exercitii care exerseaza:
- pastrarea echilibrului in pozitia in picioare
- pastrarea echilibrului in timp ce va leganati
- pastrarea echilibrului la intoarceri
- pastrarea echilibrului in timpul mersului
- miscari ale capului. Miscarile capului sunt una din cele mai frecvente cauze declansatoare ale vertijului. Exersarea miscarilor capului va vor ajuta organismul sa  invete sa pastreze  echilibrul.

De ce sunt importante exercitiile pentru echilibru?

Daca suferiti de pusee de vertij, indiferent de cauza, sunteti mai expusi riscului de a va pierde echilibrul si de a cadea. Beneficiile efectuarii exercitiilor de echilibru pot avea drept rezultat obtinerea unui echilibru mai bun care va va impiedica sa cadeti si sa va raniti pe dumneavoastra sau sa-i loviti pe ceilalti. Episoadele repetate de vertij pot avea ca efect scaderea functiei urechii interne, care va accentua lipsa echilibrului. Aceste exercitii va vor ajuta sa sa va pastrati functia urechii interne si echilibrul.
Va pot ajuta sa va imbunatatiti stima de sine si increderea in sine. Pe masura ce echilibrul vi se imbunatateste, va veti simti mai increzator ca puteti iesi mai mult din casa si ca puteti face mai multe activitati impreuna cu altii.
In cateva zile sau saptamani de exersare constiincioasa, ar trebui sa simtiti o diminuare a simptomelor de vertij.

Cum sa exersati pentru pastrarea echilibrului?

Folositi urmatoarele exercitii pentru a va imbunatati si de a va pastra echilibrul. Simptomele de vertij ar trebui sa scada sau sa dispara in cateva zile pana la cateva saptamani.
La fiecare exercitiu, incepeti incet. Cu timpul, puteti sa prelungiti exercitiul sau sa faceti mai multe repetari. Cand faceti exercitiul pentru prima oara, e important sa aveti pe cineva langa dumneavoastra in cazul in care simtiti ca veti cadea. Pe masura ce progresati, veti putea fi in stare sa faceti exercitiile singur.
Exercitii care sa va imbunatateasca echilibrul in cazul vertijului:
- nivelul 1 - stati cu picioarele apropiate si cu bratele pe langa corp pastrand capul in aceasta pozitie timp de 30 de secunde
nivelul 2 - stati cu picioarele apropiate si cu bratele pe langa corp in timp ce va miscati capul in sus si in jos si de la dreapta la stanga.
Daca va monitorizati trecerea de la nivelul 1 la nivelul 2 puteti deveni constient de progresele inregistrate. Faceti o lista care sa contina data, timpul pe care l-ati petrecut exersand, cat de frecvent ati tinut ochii inchisi sau deschisi si cum v-ati simtit in timpul exercitiior.
Exercitiile de mers va pot imbunatati echilibrul si va pot ameliora vertijul. O metoda specifica de start/stop se foloseste in acest scop.
O fisa de urmarire a acestor exercitii va pot ajuta sa urmariti ce progrese ati facut. Pregatiti o lista care arata distantele parcurse, cat de des ati mers sau cum v-ati simtit in timpul mersului.

Inapoi la inventar

Epilepsia (cauze, simptome, tratament)

 

Ce este epilepsia?

Epilepsia este o tulburare neurologica comuna care se datoreaza unor factori care interfereaza cu impulsurile electrice la nivelul creierului. Sistemul nervos produce descarcari electrice bruste, excesive si dezorganizate, care duc la aparitia convulsiilor. Convulsiile interfera temporar cu controlul musculaturii, controlul defecatiei (eliminarea de fecale), vorbirea, vederea si constienta bolnavului. Aparitia convulsiilor este inspaimantatoare, in special daca sunt severe. Din fericire, tratamentul reduce impulsurile electrice anormale la nivelul creierului si controleaza crizele convulsive.

Epilepsia nu este o forma de retardare intelectuala sau boala psihica si nu este contagioasa.

Ce determina aparitia epilepsiei?

Cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin cunoscute. Mai putin de jumatate din bolnavii de epilepsie, au o cauza primara neindetificabila.

Adesea, epilepsia este rezultatul unor alte boli cum ar fi:  
        - traumatismele craniene  
        - tumorile cerebrale  
        - infectiile cerebrale  
        - accidente vasculare cerebrale

Cauzele epilepsiei

Epilepsia poate aparea si la persoanele fara factori de risc. Nu poate fi identificata intotdeauna o cauza. Acest lucru este valabil, in special, in multe forme de epilepsie la copii. La unele persoane, epilepsia se datoreaza unei tumori, infectii sau traumatisme cerebrale.

Epilepsia apare mai frecvent la copii decat la adulti. Este posibil sa existe agregare familiala (adica mai multe cazuri de epilepsie in familie), dar nu este obligatoriu sa existe istorie familiala de epilepsie pentru ca cineva sa faca epilepsie.

Convulsiile epileptice apar atunci cand descarcarile electrice anormale ale neuronilor perturba echilibrul normal al impulsurilor nervoase. Factorii care determina aceste descarcari electrice anormale nu sunt intotdeauna clari.

Afectiunile care pot duce la aparitia epilepsiei sunt:  
        - traumatismele craniene  
        - accidentele vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul creierului  
        - ateroscleroza (depunerea de grasimi) arterelor cerebrale  
        - tumorile cerebrale 
        - infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita  
        - boala Alzheimer  
        - abuzul de bauturi alcoolice  
        - abuzul de droguri si perioada de dezintoxicare

Tumorile, zonele de tesut cicatriceal datorate traumatismelor sau altor boli pot deteriora o anumita zona din creier si pot determina convulsii partiale.

Cu toate acestea, epilepsia poate aparea in absenta tuturor acestor conditii.

Simptome

Convulsiile sunt singurul simptom vizibil al epilepsiei. Exista mai multe tipuri de convulsii, iar simptomele fiecarui tip in parte se manifesta diferit la diferite persoane. Convulsiile pot dura de la cateva secunde pana la cateva minute. Constienta poate fi pierduta sau mentinuta in timpul convulsiilor, depinzand de tipul de epilepsie. Unii bolnavi isi amintesc ce s-a intamplat in timpul convulsiilor, in timp ce altii nici nu realizeaza ca au facut convulsii.

Convulsiile in timpul carora bolnavul cade sau muschii devin rigizi (tepeni) sau isi pierde controlul sunt usor de recunoscut. Dar multe convulsii nu implica aceste reactii, si pot fi foarte greu de recunoscut. Unele convulsii se manifesta printr-o privire fixa si pierduta timp de cateva secunde. Altele constau in cateva spasme musculare, sau in caderea capului din pozitia normala sau perceptia unor mirosuri (de obicei neplacute) si unor imagini pe care doar bolnavul le simte.

Convulsiile epileptice survin, adesea, fara o avertizare in prealabil, cu toate ca unii bolnavi mentioneaza o "aura" inainte de inceperea convulsiilor. Convulsiile inceteaza atunci cand activitatea electrica anormala se incheie si activitatea cerebrala revine la normal.

Convulsiile sunt de doua tipuri: 
        - partiale 
        - generalizate

Cum se produce?

Desi epilepsia este una dintre cele mai comune tulburari neurologice care implica sistemul nervos, specialistii nu pot explica exact cum sau care sunt motivele pentru care aceasta boala apare si cum sau de ce apar descarcarile electrice anormale la nivel cerebral. Epilepsia nu are o evolutie previzibila. Poate aparea la orice varsta si se poate agrava dupa o perioada de ameliorare.

Desi neobisnuit, aceasta boala care afecteaza initial o anumita arie a creierului poate sa se extinda si intr-o alta arie cerebrala. Unele tipuri de epilepsie ale copilului dispar odata ce acesta ajunge la varsta adolescentei. Alte tipuri pot persista toata viata. Epilepsia cauzata de un traumatism craniocerebral poate disparea dupa cativa ani sau poate persista toata viata.

Nu exista nici un tratament care sa vindece epilepsia, dar din fericire, exista tratamente care sa controleze aparitia convulsiilor epileptice si care pot preveni repetarea acestora.

Factori de risc

Riscul de a face epilepsie este crescut atunci cand exista: 
        - istorie familiala de epilepsie (mai multi bolnavi de epilepsie in familie 
        - traumatisme craniene (de exemplu fractura craniana sau o plaga penetranta) asociate cu pierdere de constienta sau amnezie mai mult de 24 de ore; cu cat este mai sever traumatismul cranian, cu atat riscul pentru epilepsie este mai mare  
        - accidente vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul creierului 
        - tumorile cerebrale 
        - infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita 
        - intoxicatia cu plumb 
        - intoxicatia alimentara 
        - expunerea la fumuri toxice 
        - tulburari ale dezvoltari cerebrale survenite in timpul vietii intrauterine 
        - abuzul de droguri 
        - convulsiile febrile (convulsii care apar la copii de pana la 5 ani atunci cand fac febra crescuta din diverse cauze) 
        - boala Alzheimer

Cum s-a precizat si anterior, nu este obligatoriu sa existe acesti factori. Epilepsia poate aparea si in lipsa acestora din motive necunoscute, in special in diferitele tipuri de epilepsii ale copiilor.

Diagnosticarea epilepsiei

Stabilirea diagnosticului este vitala pentru identificarea celui mai eficient tratament pentru controlarea convulsiilor.

Diagnosticul epilepsiei poate fi dificil. Trebuie consultat un medic specialist neurolog si este nevoie de colaborarea deschisa cu acesta. Examinarea facuta de acesta se va axa in principal pe 3 intrebari si anume:

Au fost convulsii cu certitudine sau ceva asemanator convulsiilor?

Mai multe conditii pot fi asemanatoare convulsiilor, dar nefiind de fapt convulsii. Acestea includ: 
        - dureri de cap cu caracter de migrena 
        - spasme musculare 
        - ticuri 
        - tulburari de somn 
        - convulsii psihogenice 
        - intervale de timp de apnee (fara respiratie)

Administrarea de medicamente antiepileptice in cazul convulsiilor neepileptice expun bolnavul la riscuri care nu sunt necesare.

Convulsiile sunt determinate de epilepsie?

Nu toate persoanele care fac convulsii au epilepsie. Convulsiile pot fi determinate si de alti factori, cum sunt: 
        - febra 
        - anumite medicamente 
        - dezechilibre electrolitice 
        - inhalarea de fumuri toxice

Administrarea de medicamente antiepileptice persoanelor care nu sufera de epilepsie, pot determina aparitia convulsiilor care altfel nu ar fi aparut.

In cazul in care este epilepsie, ce fel de tip de convulsii au fost?

Exista mai multe tipuri de convulsii epileptice (partiale si generalizate) care nu sunt tratate in aceeasi maniera sau cu aceleasi medicamente. Medicamentele care controleaza convulsiile partiale, pot agrava convulsiile generalizate sub forma de absente (acestea sunt niste crize nonconvulsive, care constau in oprirea brusca si de scurta durata a activitatii motorii, cu privirea in "gol" si pierderea cunostintei; bolnavul nu cade in timpul acestui atac si exista amnezia atacului).

Tratamentul epilepsiei

Tratamentul poate reduce frecventa aparitiei convulsiilor sau le poate preveni in cele mai multe cazuri de bolnavi de epilepsie si determina disparitia crizelor acestor persoane pe toata durata vietii. Convulsiile necontrolate au un impact semnificativ asupra modului de viata – nu se pot obtine permise de conducere de automobile, anumite meserii sunt interzise precum si anumite activitati. Desi convulsiile prin ele insele nu afecteaza fizic bolnavii, ele au un risc de traumatisme fizice si chiar si moarte, depinzand de locatia in care se afla si momentul in care bolnavul face convulsii. Convulsiile apar pe neasteptate si pot determina caderea bolnavului, inecarea sau alte accidente. Asa numitul status epileptic (o criza convulsiva care dureaza mai mult decat de obicei, mai mult de 5 minute) duce la coma si moarte. Prin reducerea frecventei sau eliminarea convulsiilor, calitatea vietii bolnavilor se imbunatateste considerabil.

Un diagnostic corect este vital pentru administrarea tratamentului eficient. Deciziile de tratament se bazeaza in primul rand pe tipul epilepsiei si tipul convulsiilor – tratamentul care amelioreaza un tip de convulsii, le agraveaza pe altele. Varsta, starea de sanatate si stilul de viata sunt alti factori importanti in alegerea tratamentului.

Poate dura mai mult timp pana la gasirea celei mai bune combinatii de medicamente, prin ajustarea dozelor, prin incercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni aparitia convulsiilor cu pretul unor efecte adverse cat mai reduse posibil. Odata ce a fost gasit cel mai eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sa il urmeze intocmai recomandarilor medicului neurolog.

Cu ajutorul medicului, trebuie ca pacientul sa cantareasca beneficiile unui anumit tratament comparativ cu dezavantajele, care include efectele adverse, riscurile si costurile acestui tratament.

Prevenirea

Deoarece cauzele epilepsiei nu sunt intotdeuna clare, nu este posibil ca aceasta afectiune sa fie prevenita.

Traumatismele craniocerebrale, o cauza frecventa de epilepsie, pot fi prevenite. Se recomanda purtarea centurii de siguranta intotdeauna cand va aflati intr-un autovehicul si a castii de protectia in timpul biciclismului, motociclismului, schiatului, patinatului sau calaritului.

Tratamentul ambulatoriu

Controlarea crizelor convulsive determinate de epilepsie necesita o urmare zilnica a schemei de tratament recomandata de medic. Medicamentele antiepileptice trebuie administrate conform prescriptiei, fara nici o abatere de la aceasta. Nerespectarea schemei de tratament este unul din principalele motive ale ineficientei controlarii crizelor convulsive.

Medicamentele antiepileptice sunt eficiente doar atunci cand nivelul seric adecvat al medicamentelor este mentinut constant. Medicul are in vedere acest fapt, recomandand o schema specifica fiecarui medicament in parte (un anumit dozaj, o anumita schema de adminsitrare etc). Neadministrarea unei doze compromite intreg tratamentul.

Aceeasi regula se aplica si in cazul bolnavilor care urmeaza o dieta cetogenica (excluderea completa a grasimilor si proteinelor din alimentatie) recomandata de medicul specialist intocmai pentru a imbunatati controlul epilepsiilor dificil de tratat. Dieta cetogenica poate fi dificil de respectat dar este obligatorie respectarea ei stricta.

In plus fata de tratamentul medicamentos, medicul recomanda indentificarea si evitarea lucrurilor, faptelor care determina aparitia convulsiilor, cum ar fi: 
        - lipsa somnului adecvat 
        - consumul de bauturi alcoolice 
        - consumul de droguri
        - stresul emotional 
        - reducerea numarului de mese zilnice 
        - consumul de bauturi sau alimente care contin cafeina 
        - privitul la televizor pentru mai multe ore
        - folosirea indelungata a computerelor 
        - expunerea intempestiva la soare

Medicamente

Medicamentele folosite pentru prevenirea convulsiilor se numesc antiepileptice. Scopul consta in gasirea unei medicatii antiepileptice eficiente care sa determine cele mai putine efecte adverse.

Eficienta antiepilepticelor in prevenirea convulsiilor este de 60-70%. Desi multe persoane sufera efecte adverse ale acestor medicamente, acesta este cel mai bun mod de a preveni convulsiile. Beneficiile depasesc de obicei neajunsurile acestor medicamente.

Exista pe piata multe tipuri de medicamente antiepileptice (denumite si anticonvulsivante), dar nu toate trateaza acelasi tip de convulsii.

Primul pas in alegerea anticonvulsivantelor este diagnosticarea corecta a tipului de epilepsie si de convulsii pe care le are bolnavul.

Poate dura mai mult timp pana la gasirea celei mai bune combinatii de medicamente, prin ajustarea dozelor, prin incercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni aparitia convulsiilor cu pretul unor efecte adverse cat reduse posibil. Odata ce a fost gasit cel mai eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sa il urmeze intocmai recomandarilor medicului neurolog.

Monoterapia (folosirea unui singur medicament) este ferm recomandata, fiind tratamentul de prima intentie. Monoterapia determina mai putine efecte adverse si nu are riscul de a interactiona cu alte medicamente. De asemenea, sansele de a uita sau de a gresi ora administrarii medicamentului sunt mult mai mici in monoterapie fata de un tratament compus din mai multe medicamente.

Atunci cand monoterapia este ineficienta, adaugarea unui al doilea medicament poate imbunatatii controlul convulsiilor. De asemenea, in cazul bolnavilor cu mai multe tipuri de convulsii, este nevoie de mai mult de un singur medicament. 

Interventii chirurgicale

Interventiile chirurgicale pot imbunatatii considerabil calitatea vietii in cazul unor bolnavi de epilepsie. Desi tratamentul medicamentos este cel mai frecvent folosit in cazul acestei boli, acesta nu este intotdeauna eficient. In aproximativ o treime din cazuri, medicatia nu poate controla adecvat convulsiile (sau chiar deloc in unele cazuri). Aceasta proportie este chiar mai mare in cazul bolnavilor de epilepsie focala.

Se recomanda interventia chirurgicala in uramtoarele cazuri:
 
        Crizele convulsive sunt destul de severe si de dese pentru a influenta semnificativ viata bolnavului.
        Convulsiile au tendinta de a provoca traumatisme (de exemplu, cele care determina frecvent caderea bolnavului la pamant).
         Modificari ale constientei.
         Convulsiile nu sunt controlate eficient de medicamente.
         Bolnavul nu poate tolera efectele adverse ale medicamentelor.

Alte tratamente

Timp de multi ani, medicamentele antiepileptice au fost singurul tratament disponibil in cazul bolnavilor de epilepsie. Acest lucru este inca valabil in multe cazuri, cu toate ca, in momentul de fata, chirurgia este o optiune intr-unele dintre cazuri.

Crizele convulsive care nu pot fi controlate cu medicamente sau tratate prin interventia chirurgicala, pot raspunde la alte tratamente.

Tratamente alternative

Tratamentele alternative care pot fi adaugate medicamentelor si interventiilor chirurgicale includ: 

        Dieta cetogenica, care forteaza organismul sa foloseasca mai multe grasimi pentru obtinerea energiei (in locul glucozei folosite in mod obisnuit) prin limitarea severa a carbohidratilor (cum ar fi painea, pastele, anumite fructe si legume, anumite lichide) si a caloriilor din alimentatie.

        Stimulatorul nervului vag, care consta intr-un dispozitiv mic implantat sub piele, langa clavicula. Acesta este programat sa transmita impulsuri nervoase usoare regulate la nivelul nervului vag (care se afla in vecinatatea gatului) si la nivelul creierului. Aceste impulsuri trebuiesc trasmise la intervale regulate de timp, pentru a reduce frecventa aparitiei convulsiilor. Stimulatorul nervului vag ajuta la controlarea convulsiilor partiale severe, necontrolate atat la adulti cat si la copii.

Inapoi la inventar

Tumorile cerebrale - Intrebari frecvente

 

Exista tratamente nechirugicale ale tumorilor cerebrale?

Unul dintre principalele roluri ale chirurgiei in cazul leziunilor cerebrale nou depistate, este de a confirma diagnosticul. Este aproape imposibila diagnosticarea cu acuratete a tipului de tumoare sau chiar si prezenta acesteia, fara ajutorul unei biopsii de tesut tumoral. Aceasta inseamna ca in majoritatea cazurilor este nevoie cel putin de o biopsie. In cazul persoanelor la care nu este nici un dubiu in ceea ce priveste identitatea tumorii, cum ar fi de exemplu persoanele cunoscute cu cancere mamare sau pulmonare, se poate face radioterapie, fie standard, fie focalizata, fara a mai lua in considerare chirurgia. In asemenea cazuzi, arareori, poate fi de luat in consideratie chimioterapia.

Care este procentajul tumorilor cerebrale care sunt maligne?

Atunci cand medicul specialist descrie tipul tumorii pe care o deceleaza in cutia craniana in timpul interventiei chirurgicale, este greu de prezis malignitatea sau benignitatea acesteia din doua puncte de vedere. In primul rand, unele tumori pot fi "benigne" din punctul de vedere al potentialului de crestere, dar se pot comporta "malign" datorita localizarii, fiind greu de tratat. In al doilea rand, este foarte importanta rata de crestere, in ciuda tratamentului. In general, tumorile cerebrale nu disemineaza (nu se raspandesc) in alta parte a organismului, dar pot continua sa se dezvolte in interiorul craniului. In cazul tumorilor extirpate chirurgical, rata de reaparitie este de 50-70%, acestea necesitand interventii chirurgicale aditionale.

Care este eficienta Carbamazepinei in tratarea sau prevenirea convulsiilor determinate de tumorile cerebrale?

FDA (Food and Drog Association) a aprobat Carbamazepina ca tratament pentru pacienti selectati cu astrocitom anaplastic (un tip de tumora cerebrala) la care alte tratamente au fost ineficiente. Sunt dovezi ale eficientei acestui medicament, care imbunatateste supravietuirea in acest grup de pacienti. Din pacate, cercetarea tratamentului tumorilor cerebrale si complicatiilor acestora mai are nevoie de mult timp pentru a gasi solutia ideala.

Semne si simptome

Datorita tehnicilor moderne de imagistica, multe dintre tumorile cerebrale sunt depistate inainte de a determina altceva decat simptome usoare, cum ar fi cefalea (durerile de cap) nou aparuta sau prelungita neobsinuit de mult. In general, simptomele sunt dependente de localizarea tumorii. De exemplu, un pacient cu slabiciune graduala la nivelul membrului superior sau inferior stang, poate avea o tumora pe partea dreapta a creierului. O situatie particulara este la tineri, la care simptomele frecvente sunt convulsiile nou aparute. Alte simptome frecvente, atat la adulti, cat si la tineri, sunt greata, voma, ambliopia (vederea dubla) si somnolenta.

Factori de risc

Tumorile cerebrale pot apare la orice varsta. Din acest motiv, orice om are un anumit risc pentru tumori cerebrale la orice varsta. Copii cu varsta de mai putin de 2 ani si batranii au un risc particular de a dezvolta tumori cerebrale, care le-ar scurta semnificativ viata. Interesant este ca, tipurile de tumori dezvoltate pe diferite grupe de varsta variaza foarte mult. De exemplu, glioblastomul (o tumora cu malignitatea ridicata) are incidenta cea mai mare la batrani, in timp ce meduloblastomul este mai frecvent la copii. Amandoua tipurile de tumora pot cauza decesul, dar se comporta clinic foarte diferit.

Cefalea (durerea de cap) poate fi tratata cu Amitriptilina?

Amitriptilina este antilagic foarte bun, fiind recomandat pacientilor cu dureri cronice, care includ cefalea. Daca cefalea sau alte simptome persista, exista o varietate de alte medicamente. Este foarte dificil de prezis care este cel mai eficient medicament pentru fiecare om in parte. Cu toate acestea, Amitriptilina este o alegere buna, nefiind un medicament narcotic.

Sumatripanul folosit in tratamentul cefaleei afecteaza stomacul?

Sumatripanul este administrat in migrene, dar nu in cefalea determinata de tumorile cerebrale. Tratamentul cefaleei este o provocare pentru orice medic neurolog. Cefalea reprezinta doar o mica parte a dificultatilor in tratamentul tumorilor cerebrale. Partea cea mai importanta este evident, conservarea functiei neurologice.

In ce consta interventia chirurgicala tipica pentru tumorile cerebrale?

Chirurgia are doua scopuri la pacientii cu tumori cerebrale. Primul, consta in prelevarea biopsiei. In unele cazuri, tumorile pot fi tratate cu interventii chirurgicale minore. Al doilea scop consta in extirparea totala a tumorii. In unele cazuri, acest lucru nu poate fi facut, dar se poate exciza o parte a tumorii urmata de chimio- si/sau radioterapie. Din punct de vedere tehnic, aceste interventii chirurgicale sunt numite craniotomii. Acestea constau in incizia scalpului (pielea capului) cu excizarea temporara a unei portiuni din craniu (osul capului) pentru a face posibil accesul la tumora. Portiunea de craniu extirpata este repozitionata la finalul interventiei chirurgicale.

In ce consta interventia chirurgicala computerizata?

Aceasta este denumita interventie chirurgicala ghidata imagistic si este folosita din ce in ce mai frecvent in interventiile la nivelul multor regiuni ale corpului. In neurochirurgie, aceasta consta in plasarea unor electrozi la nivelul scalpului care vor furniza imagini computer tomografice sau RMN (rezonanta magnetica nucleara) ale creierului, care vor fi procesate pe un computer specializat. Aceste imagini permit neurochirurgului sa studieze anatomia creierului inainte de a intra in sala de operatii. Se pot obtine astfel multe informatii anatomice importante. In timpul interventiei chirurgicale, de asemenea, poate fi folosita aceasta tehnica, pentru a identifica localizarea cat mai exacta a tumorii.

Veninul de scorpion: tratament al tumorilor cerebrale?

Exista cateva studii efectuate in SUA si Franta care au indetificat o substanta chimica in veninul scorpionului, care pare a avea toxicitate selectiva pentru celulele tumorale cerebrale, bazata pe abilitatea de a bloca diseminarea moleculelor celulelor tumorale. Aceste studii sunt, din pacate, preliminare, dar datorita agresivitatii tumorilor cerebrale maligne, sunt incurajate studiile de orice fel.

Inapoi la inventar

Anevrismul cerebral
 

Generalitati

Anevrismul este o zona slabita a peretelui arterial, ca o umflatura pe traiectul unei artere cerebrale care iriga creierul. In marea majoritate a cazurilor, anevrismul cerebral este asimptomatic si trece neobservat. In cazuri rare, acesta se rupe si duce la hemoragii cerebrale reprezentand cauza unui accident vascular cerebral.
Cand un anevrism cerebral se rupe, hemoragia este subarahnoidiana. In functie de severitatea hemoragiei cerebrale, se poate instala o afectare permanenta a creierului sau decesul.
Cea mai frecventa localizare a anevrismelor cerebrale este poligonul lui Willis, care
consta in reteaua de vase de la baza creierului.

Cauze

Predispozitia pentru dezvoltarea unui anevrism poate fi mostenita sau se poate dobandi prin ingrosarea arterelor (ateroscleroza), o data cu inaintarea in varsta. Unii factori care pot inclina balanta spre dezvoltarea unui anevrism cerebral pot fi controlati, altii nu. Urmatorii factori pot creste riscul dezvoltarii unui anevrism sau al ruperii lui:
- antecedentele heredocolaterale (prezenta bolii in antecedentele familiale) Persoanele cu cazuri de anevrism cerebral in familie sunt de 2 ori mai mult supuse riscului de a avea un anevrism fata de cei fara antecedente heredocolaterale.
- anevrismele in antecedentele patologice personale. Aproximativ 20% din pacientii care au avut un anevrism in antecedente au risc de a dezvolta ulterior altele. 
- sexul - Femeile sunt de 2 ori mai predispuse la dezvoltarea unui anevrism cerebral sau o hemoragie subarahnoidiana fata de barbati.
- rasa – Afroamericanii sunt de 2 ori mai predispusi la anevrisme decat caucazienii.
- hipertensiunea arteriala - Riscul unei hemoragii cerebrale este mai mare la oamenii care au hipertensiune arteriala.
- fumatul - Pe langa faptul ca este un factor important de risc pentru hipertensiunea arteriala, fumatul creste riscul unei rupturi de anevrism.

Simptome

Majoritatea anevrismelor cerebrale nu prezinta simptome si se descopera, de obicei, la examinarile pentru alte boli de care sufera pacientul. In unele cazuri, un anevrism cerebral nerupt va da simptomatologie prin compresiunea zonelor vecine. In aceste situatii, persoana poate prezenta migrene, tulburari de vedere, modificari ale limbajului si dureri cervicale depinzand de zonele afectate ale creierului si de severitatea anevrismului. Daca sunt prezente unele din simptomele de mai jos trebuie consultat un medic:
- cefaleea brusc instalata (dureri de cap bruste, uneori descrise ca niste bubuituri de traznet, dureri foarte diferite de alte dureri de cap obisnuite)
- durerile cervicale (dureri la nivelul cefei)
- sensibilitatea la lumina
- lesinul sau pierderea cunostintei
- crize epileptice. 


 

Metode de diagnostic 

Deoarece anevrismele cerebrale nerupte in marea majoritate a cazurilor nu prezinta simptome, cele mai multe se descopera in timpul investigatiilor pentru alte boli.
Daca medicul ridica suspiciunea de anevrism cerebral, pacientul poate fi supus unor teste precum:
- angiografia cu scanare CT (computer tomografie) - CTA. Este o metoda mai exacta de evaluare a vaselor decat un CT simplu. CTA foloseste o combinatie intre tomografia computerizata, tehnici speciale computerizate si injectarea de substanta de contrast care da imaginea vaselor de sange.
- angiograma cu rezonanta magnetica nucleara (MRA). Asemanatoare cu CTA, MRA foloseste un camp magnetic si frecvente radio pentru a reprezenta vasele din organism. Ca in CTA si la angiografia cerebrala, este folosita o substanta de contrast pentru a evidentia mai bine vasele de sange.
- angiografia cerebrala. In timpul acestei investigatii cu raze X, se introduce un cateter in arterele bratului sau in abdomen, care avanseaza pana in circulatia cerebrala. Se injecteaza o substanta de contrast in arterele cerebrale, ca si in testele mai sus mentionate. Substanta de contrast face mai usoara evidentierea oricarei modificari a circulatiei cerebrale, inclusiv a anevrismelor cerebrale. Desi aceasta investigatie este mai invaziva si presupune mai multe riscuri decat celelalte, este cea mai buna metoda de a localiza anevrismele cerebrale mai mici de 5 mm.
O tomografie computerizata in combinatie cu o punctie lombara poate pune diagnosticul de anevrism vertebral rupt cu hemoragie subarahnoidiana.

Tratament

Medicul curant va stabili care sunt riscurile inainte de a lua cea mai buna decizie de tratament. Factorii care vor determina tipul de tratament pe care-l va primi pacientul includ varsta, marimea anevrismului, alti factori de risc aditionali si starea generala de sanatate.
Deoarece riscul ca un anevrism mic (mai mic de 10 mm) sa se rupa este scazut si interventia chirurgicala pe creier este adesea riscanta, medicul va dori sa adopte o atitudine de expectativa, sa monitorizeze starea pacientului. Oricum, daca anevrismul este mare sau este simptomatic, daca este asociat cu dureri sau daca pacientul a mai avut anevrisme rupte in antecedente, medicul poate recomanda interventia chirurgicala.
Urmatoarele tipuri de interventie chirurgicala pot trata anevrisme rupte si nerupte:
- microembolizarea. In aceasta procedura se introduce un tub prin artera cerebrala pana in apropierea anevrismului. Bobine mici sunt eliberate in anevrism prin acest tub pentru a scadea presiunea si astfel riscul de ruptura a acestuia. Aceasta procedura este mai putin invaziva si se considera a fi mai sigura decat clamparea chirurgicala, desi e posibil sa fie mai putin eficienta in prevenirea unei rupturi ulterioare. Aceasta interventie se face de preferabil in spitale cu experienta in domeniu.
- clamparea chirurgicala. Consta in plasarea unei clame mici in jurul bazei anevrismului pentru a-l izola de restul circulatiei. Prin acest procedeu se scade presiunea din anevrism si este prevenita ruperea lui. Executarea unei astfel de operatii depinde de localizarea, marimea anevrismului cerebral si de starea de sanatate a pacientului.
Unele anevrisme se dilata atat de tare, incat trebuie extirpate chirurgical si capetele lor trebuie suturate. Astfel de cazuri apar foarte rar. Ocazional artera nu este destul de lunga pentru a fi suturata si trebuie adaugat un segment din alta artera.
Anevrismele sangerande sunt foarte grave si, in multe situatii, duc la deces sau disfunctii cerebrale. Procedura in astfel de cazuri include internarea in sectia de terapie intensiva pentru a scadea presiunea intracerebrala, pentru a mentine functia respiratorie si celelalte functii vitale ca presiunea sanguina, si pentru administrarea tratamentului profilactic al unor noi episoade de sangerare.

Inapoi la inventar

Accidentul vascular cerebral (AVC)

 

Generalitati

Un accident vascular cerebral apare atunci cand un vas de sange (o artera) care furnizeaza sange la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sangvin. In cateva minute, celulele nervoase din acea zona sunt afectate si ele pot muri in cateva ore. Ca rezultat, acea parte a corpului care este controlata de zona afectata a creierului nu mai poate functiona adecvat.
In cazul in care apar simptome ale unui AVC este necesar un tratament de urgenta, exact ca si in cazurile de infarct miocardic. In cazul in care tratamentul medical este inceput cat mai curand dupa aparitia simptomelor, cu atat mai putine celule nervoase vor fi afectate permanent.

Cauzele accidentului vascular cerebral ischemic

AVC ischemic este cauzat de un cheag de sange care blocheaza circulatia sangvina a creierului. Cheagul de sange se poate dezvolta intr-o artera ingustata care iriga creierul sau poate ajunge in arterele din circulatia cerebrala dupa ce a migrat de la nivelul inimii sau din orice alta regiune a organismului.
Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte din organism care determina afectarea circulatiei sangvine normale, cum ar fi: 
- rigidizarea peretilor arterelor (ateroscleroza). Aceasta este cauzata de tensiunea arteriala crescuta, de diabetul zaharat si de nivelul crescut al colesterolului sangvin
- fibrilatia atriala sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate)
- anumite afectiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valva cardiaca artificiala, o valva cardiaca reparata, o boala cardiaca valvulara precum prolapsul de valva mitrala sau stenoza (ingustarea) orificiului valvular
- infectia valvelor cardiace (endocardita)
- un foramen ovale patent, care este un defect cardiac congenital
- tulburari de coagulabilitate a sangelui
- inflamatie a vaselor sangvine (vasculita)
- infarctul miocardic
Desi mai rar, tensiunea arteriala scazuta (hipotensiunea) de asemenea poate sa cauzeze un accident vascular cerebral ischemic. Tensiunea arteriala scazuta duce la scaderea circulatiei sangvine la nivelul creierului; ea poate fi determinata de o ingustare sau o afectare a arterelor, de infarctul miocardic, de o pierdere masiva de sange sau de o infectie severa.
Unele interventii chirurgicale (precum endarterectomia) sau alte procedee (cum ar fi angioplastia) folosite pentru tratamentul arterelor carotide ingustate, pot duce la formarea unui cheag sangvin la locul unde s-a intervenit, cauzand ulterior un accident vascular cerebral.

Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragic

Accidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sangerare in interiorul creierului (numita hemoragie intracerebrala) sau in spatiul din jurul creierului (numita hemoragie subarahnoidiana). Sangerarea in interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori crescute pe un timp indelungat a tensiunii arteriale. Sangerarea in spatiul din jurul creierului poate fi cauzata de ruperea unui anevrism sau de tensiunea arteriala crescuta care nu a fost tinuta sub control.
Alte cauze de AVC hemoragic, mai putin frecvente, sunt:
- inflamatia vaselor sangvine, care poate aparea in sifilis sau tuberculoza
- tulburari de coagulabilitate a sangelui, precum hemofilia
- leziuni ale capului sau gatului care afecteaza vasele sangvine din aceste regiuni
- iradierea terapeutica pentru cancere ale gatului sau creierului
- angiopatia amiloidica cerebrala (o tulburare degenerativa a vaselor sangvine)

Simptome

Prezenta de simptome ale accidentului vascular cerebral impune un consult medical de urgenta. Simptomele generale ale accidentului vascular cerebral includ debutul brusc al:
- starii de amorteala, slabiciune sau paralizie a fetei, bratului sau piciorului, de obicei pe o parte a corpului
- tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete, vedere dubla sau pierderea vederii
- confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere a cuvintelor celorlalti
- tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii
- dureri de cap severe
- simptomele datorate accidentului vascular cerebral ischemic difera de cele ale celui hemoragic. Simptomele depind de asemenea de localizarea cheagului sangvin sau a hemoragiei si de extinderea regiunii afectate
- simptomele AVC ischemic (cauzat de un cheag ce a blocat un vas sangvin) apar de obicei in jumatatea corpului de partea opusa zonei din creier in care este cheagul. De exemplu, un AVC in partea dreapta a creierului da simptome in partea stanga a corpului.
- simptomele unui AVC hemoragic (cauzat de o sangerare in creier) pot fi similare celor produse de AVC ischemic, dar se deosebesc prin simptome legate de tensiunea crescuta in creier, cum ar fi dureri de cap severe, greturi si varsaturi, "intepenirea" gatului, ameteli, convulsii, iritabilitate, confuzie si posibil inconstienta
- simptomele unui AVC pot progresa in curs de cateva minute, ore sau zile, adesea in mod treptat. De exemplu, slabiciunea usoara poate evolua spre o incapacitate de a misca bratul si piciorul de pe o parte a corpului. 
In cazul in care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sange mare (ischemic), simptomele apar brusc, in decurs de cateva secunde.
In cazul in care o artera care este ingustata deja de ateroscleroza este blocata, de obicei simptomele se dezvolta gradat, in curs de cateva minute sau ore, sau mai rar, in cateva zile.
Daca in cursul timpului apar mai multe accidente vasculare cerebrale de mici dimensiuni, persoana respectiva poate prezenta o modificare treptata a gandirii, comportamentului, echilibrului sau a miscarii (demenţa multi-infarct).
Nu sunt intotdeauna usor de recunoscut simptomele unui AVC mic. Ele pot fi atribuite gresit varstei mai inaintate sau pot fi confundate cu simptomele provocate de alte afectiuni si care pot fi asemanatoare.

Mecanism fiziopatogenic

In cazul unui accident vascular cerebral ischemic, se reduce aportul de sange bogat in oxigen in zona respectiva a creierului. In accidentul vascular cerebral hemoragic este o sangerare in creier.
Dupa aproximativ 4 minute fara sange si oxigen, celulele creierului devin afectate si pot muri.
Organismul incearca sa restabileasca aportul de sange si de oxigen la nivelul celulelor prin largirea altor vase de sange (artere) aflate in apropierea zonei afectate. Daca blocajul este intr-un vas sangvin mare, cum ar fi artera carotida, organismul ar putea fi incapabil sa furnizeze sange in regiunea afectata prin intermediul altor vase sangvine.
Daca aportul sangvin nu este restabilit, de obicei apare o lezare permanenta a zonei respective.
Atunci cand celulele creierului sunt lezate sau mor, acele parti ale corpului care sunt controlate de aceste celule nu mai pot functiona. Pierderea functionarii lor poate fi usoara sau severa, temporara sau permanenta. Aceasta depinde de localizarea si de extinderea regiunii afectate din creier si de cat de repede este restabilit aportul de sange in zona afectata.
Daca apar simptomele unui AVC, este nevoie de un consult medical urgent. Dupa un accident vascular cerebral pot aparea complicatii amenintatoare de viata. Administrarea precoce a unui tratament poate scadea numarul celulelor din creier care ar putea fi lezate permanent, diminuand amploarea dizabilitatii.
Accidentul vascular cerebral este cea mai frecventa cauza de dezabilitate fizica datorata unei afectiuni ale sistemului nervos. La persoanele care supravietuiesc dupa un AVC, jumatate din ei vor mai prezenta un deficit inca 6 luni dupa aceea.
Vindecarea depinde de localizarea si de extinderea leziunii din creier cauzata de AVC si de capacitatea altor regiuni sanatoase din creier de a prelua functionarea regiunii afectate. In general, cu cat este mai mica lezarea tesuturilor cerebrale, cu atat este mai mica si dizabilitatea rezultata si cu atat este mai mare sansa unei vindecari cat mai complete.
Cea mai mare sansa de recuperare a abilitatilor este in timpul primelor luni de dupa un accident vascular cerebral. Recuperarea anumitor abilitati, precum vorbirea, se face lent, daca se face. Aproximativ jumatate din toate persoanele care fac un accident vascular cerebral vor avea o perioada indelungata de timp unele dificultati in vorbire, in intelegere si in luarea deciziilor. De asemenea ei pot avea tulburari ale comportamentului, care le afecteaza relatiile cu membrii familiei sau cu prietenii.
Complicatiile pe termen lung ale unui accident vascular cerebral, cum ar fi depresia si pneumonia, se pot dezvolta imediat sau dupa o perioada de cateva luni pana la cativa ani dupa AVC. Unele complicatii pe termen lung pot fi prevenite cu tratament adecvat la domiciliu si prin monitorizare de catre un medic.
Dintre persoanele care au pentru prima data un accident vascular cerebral sau un accidentul ischemic tranzitor (AIT), 14 procente vor avea un alt AVC sau un AIT in cursul urmatorului an.

Efectele secundare ale unui accident vascular cerebral

In plus fata de dizabilitatile fizice mai evidente care pot aparea dupa un AVC, mai pot aparea:
- modificari in rapiditatea cu care sunt facute activitatile
- modificari ale judecatii, ratiunii
- modificari ale emotiilor
- modificari ale perceptiilor (capacitatea de a aprecia distanta, marimea, pozitia, ritmul miscarilor, forma, si relatia dintre partile componente ale unui intreg)
- tulburari de memorie
- probleme datorate neglijarii partii afectate a corpului.
De aceea se recomanda ca aceste probleme sa fie discutate cu un medic. Doctorul (de preferat un medic psihiatru) va oferi suportul necesar si poate oferi sugestii pentru ameliorarea acestor probleme.

Factorii care cresc riscul de accident vascular cerebral

Factorii de risc pentru un accident vascular cerebral pot fi modificati sau nu.
Anumite afectiuni pot creste riscul de AVC. In cazul in care aceste afectiuni pot fi tinute sub control, riscul de AVC poate scadea.
Factorii de risc care pot fi controlati sunt:
- tensiunea arteriala crescuta (hipertensiunea) este al doilea factor de risc ca importanta dupa varsta
- diabetul zaharat. Aproximativ un sfert din persoanele cu diabet decedeaza prin AVC. Prezenta diabetului creste de 2 ori riscul de accident vascular cerebral din cauza afectarii circulatiei care apare in aceasta boala.
- nivelul crescut de colesterol din sange poate duce la afectiuni ale arterelor coronare si la infarct miocardic, care la randul lor determina lezarea musculaturii inimii (miocardului), iar aceasta la randul ei poate determina cresterea riscului de AVC
- afectiuni ale arterelor coronare, care pot determina aparitia unui infarct miocardic si a unui accident vascular cerebral
- alte afectiuni ale inimii, precum fibrilatia atriala, endocardita, afectiuni ale valvelor cardiace, foramen ovale patent sau cardiomiopatie
- fumatul, inclusiv fumatul pasiv
- lipsa activitatii fizice
- obezitatea
- folosirea unor medicamente, cum sunt anticonceptionalele orale – in special la femeile care fumeaza sau care au avut pana in prezent tulburari de coagulare – si anticoagulantele sau corticosteroizii. Se pare ca la femeile aflate in menopauza, terapia de inlocuire hormonala are un risc mic de accident vascular cerebral
- consumul crescut de alcool. Persoanele care consuma excesiv alcool, in special cele care au intoxicatii acute cu alcool (betii) au un risc mare de AVC. Betia alcoolica se defineste prin consumul a mai  mult de 5 pahare de alcool intr-o perioada scurta de timp
- folosirea de cocaina sau de alte droguri ilegale

Factorii de risc care nu pot fi modificati sunt:
- varsta. Riscul de accident vascular cerebral creste cu varsta. Riscul se dubleaza cu fiecare decada dupa 55 ani. Cel putin 66 de procente din toate persoanele cu AVC au varsta de 65 de ani sau mai mult.
- rasa. Americanii negri si hispanici au un risc mai mare decat persoanele de alte rase. In comparatie cu albii, americanii negri tineri, atat femeile cat si barbatii, au un risc de 2 –3 ori mai mare de a face un AVC ischemic si de a deceda din aceasta cauza
- sexul. Accidentul vascular cerebral este mai frecvent la barbati decat la femei pana la varsta de 75 ani, dar dupa aceasta varsta femeile sunt mai afectate. La toate varstele, mai multe femei decat barbati decedeaza din cauza unui AVC
- istoricul familial. Riscul de AVC este mai mare daca un parinte, un frate sau o sora a avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor
- prezenta in trecut a unui accident vascular cerebral sau a unui accident ischemic tranzitor.

Consultul de specialitate 

Este urgent un consult medical in cazul in care sunt prezente:
- semne ale unui accident vascular cerebral care apar brusc
- amorteli, slabiciune sau incapacitatea de a misca fata, bratul sau piciorul, de obicei intr-o jumatate a corpului
- tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete, vedere dubla sau pierderea vederii
- confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere
- tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii
- dureri de cap severe fara o cauza cunoscuta. 

 Semnele unui accident ischemic tranzitor (AIT). Simptomele sunt asemanatoare celor din accidentul vascular cerebral, cu exceptia urmatoarelor:
- pierderea vederii este de obicei descrisa ca o senzatie, ca o umbra, scaderea vederii unui ochi
- tipic, simptomele accidentului ischemic tranzitor dispar dupa 10 pana la 20 de minute, dar ele pot persista pana la 24 ore. Deoarece nu se poate preciza daca simptomele se datoreaza unui AVC sau unui AIT, este nevoie de un tratament de urgenta in ambele situatii
Se recomanda consultarea imediata a unui doctor in cazul in care:
- au fost prezente de curand simptome ale unui AVC sau AIT, chiar daca simptomele au disparut
 - persoana respectiva a avut in trecut un AVC sau un AIT si este in tratament cu aspirina sau alte medicamente pentru prevenirea formarii cheagurilor de sange si a aparut orice semn de sangerare
- persoana respectiva a avut un AVC si are acum un episod de innecare in timpul inghitirii unor alimente
- au aparut semne care se pot datora prezentei unui cheag in vasele de sange profunde, care pot fi inrosirea, incalzirea si durerea intr-o anumita zona a unui brat sau a unui picior 
Se recomanda efectuarea unei programari pentru un consult in cazul in care:
- persoana respectiva crede ca a avut un AIT in trecut si nu a vorbit pana acum cu un doctor despre acest eveniment
- persoana respectiva a avut un AVC si are acum o zona dureroasa la presiune. Zonele dureroase la presiune, care de obicei se dezvolta de-a lungul coatelor, calcaielor, genunchilor, feselor, ale osului sacrat si pe spate de-a lungul coloanei vertebrale, sunt provocate de statul intr-o singura pozitie un timp indelungat. Primul semn al unei zone dureroase la presiune este inrosirea zonei, care nu dispare la frecare sau la masaj 
- persoana respectiva  a avut un AVC si constata acum ca bratul sau piciorul afectat devine din ce in ce mai rigid (intepenit) si nu poate sa-l indrepte (spasticitate)
- persoana respectiva  a avut un AVC si prezinta acum semne ale unei infectii de tract urinar. Aceste semne pot fi febra, durere in timpul mictiunii (la urinare), prezenta de sange in urina si durere de spate (in flancuri). 
       
Expectativa vigilenta

Nu este recomandata o perioada de asteptare si de urmarire in cazul in care sunt prezente semne ale unui accident vascular cerebral. Este nevoie de ingrijiri medicale de urgenta pentru prevenirea sau tratarea oricarei complicatii care poate fi amenintatoare de viata. Tratamentul prompt poate preveni extinderea lezarii creierului, ameliorand dizabilitatile permanente care pot aparea in urma unui accident vascular cerebral.
In cazul in care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sange, este critica asigurarea ingrijirilor medicale din partea unui doctor in camera de garda, intr-un spital. Daca se face consultul medical in primile 3 ore, pacientul poate primi uneori o medicatie (activator tisular al plasminogenului sau t-PA) care dizolva cheagul, dar acest medicament trebuie administrat in primele 3 ore de la aparitia simptomelor.  Acest medicament nu poate fi administrat in siguranta la toti oamenii.

Medicii specialisti recomandati

Doctorii care pot diagnostica si trata accidentul vascular cerebral sunt:
- specialistii in medicina de urgenta
- medicii de familie
- medicii internisti (specialisti in medicina interna)
- neurologii
- in cazul in care este nevoie de o interventie chirurgicala sau sunt prezente si alte probleme de sanatate, pot fi consultati si alti specialisti, precum:
- neurochirurgul
- cardiologul
- chirurgul de chirurgie vasculara (specializat in chirurgia vaselor sangvine)
- unele spitale au o echipa specializata in tratarea accidentelor vasculare cerebrale, formata din diferiti profesionisti, precum un fiziokinetoterapeut, un specialist in terapia ocupationala, un logoped, un doctor, o asistenta si un asistent social.

 Investigatii

Timpul este critic in cazul in care se diagnosticheaza un accident vascular cerebral. Un diagnostic pus rapid poate duce la administrarea de medicamente care asigura o recuperare mai buna.
Prima prioritate va fi sa se determine daca accidentul vascular cerebral este ischemic sau hemoragic. Aceasta distinctie este critica deoarece medicamentele administrate pentru un AVC ischemic (cauzat de un cheag de sange) poate fi amenintatoare de viata daca accidentul vascular cerebral este hemoragic (cauzat de o sangerare).
Doctorul va trebui de asemenea sa ia in considerare si alte afectiuni care pot da simptome asemanatoare unui AVC si sa vada daca exista complicatii.
Primul si cel mai important test care trebuie efectuat dupa un accident vascular cerebral este tomografia computerizata (TC) cerebrala, care reprezinta o succesiune de radiografii ale creierului; aceasta poate identifica existenta unei sangerari. Acest test va pune diagnosticul de AVC ischemic sau de AVC hemoragic. De asemenea se poate face RMN (rezonanata magnetica nucleara) cu scopul determinarii extinderii leziunii cerebrale; el poate ajuta la prezicerea recuperarii.
Alte teste care pot fi recomandate initial intr-un accident vascular cerebral ischemic includ:
- electocardiograma (ECG, EKG) pentru a cauta afectiuni cardiace, precum aritmiile si fibrilatia atriala
- teste sanguine, cum ar fi hemoleucograma completa (HLG), glicemia (glucoza din sange), electrolitii, testele pentru evaluarea functiei ficatului si rinichilor si timpul de protrombina (un test care masoara cat timp este nevoie pentru ca sangele sa se coaguleze). Aceste teste il ajuta pe doctor sa aleaga conduita terapeutica si sa caute alte afectiuni care pot cauza simptome asemenatoare cu cele ale accidentului vascular cerebral.
- in cazul in care doctorul suspecteaza, sau alte teste sugereaza existenta unei ingustari a unei artere carotide, se poate recomanda efectuarea unei ecografii Doppler pentru evaluarea fluxului sanguin din artera. Poate fi necesara de asemenea o angiograma cu rezonanta magnetica (MRA), o angiograma cu tomografie computerizata (CT angiograma) sau o angiograma carotidiana.
- in cazul in care se suspecteaza ca accidentul vascular cerebral ar fi putut fi provocat de o afectiune cardiaca, se poate efectua o ecocardiograma sau o monitorizare electrocardiografica Holter sau un test telemetric.
- este de asemenea recomandata evaluarea factorilor de risc pentru afectiunile cardiace cu scopul prevenirii dizabilitatilor sau decesului datorate unei probleme cardiace, care ar putea aparea in viitor.

Tratament - generalitati

Tratamentul prompt al accidentului vascular cerebral si al problemelor medicale asociate cu acesta, cum ar fi tensiunea arteriala crescuta si presiunea intracraniana crescuta, poate minimaliza lezarea creierului si  poate imbunatati sansele de supravietuire. Inceperea unui program de reabilitare cat mai curand posibil dupa un AVC creste sansele de recuperare a unora din abilitatile care au fost pierdute.

Tratamentul initial al accidentului vascular cerebral

Tratamentul initial al unui accident vascular cerebral este diferit, depinde de cauza – daca a fost provocat de un cheag sanguin (ischemic) sau de o sangerare in creier (hemoragic). Inainte de inceperea tratamentului, se recomanda efectuarea unei tomografii computerizate (TC) craniene sau, daca este posibil, o rezonanta magnetica nucleara (RMN) pentru a se vedea tipul de AVC. Alte teste pot fi efectuate in continuare pentru a se determina localizarea cheagului sau a hemoragiei si pentru evaluarea extinderii leziunii creierului. In timp ce se determina optiunile de tratament, se vor monitoriza cu atentie tensiunea arteriala si capacitatea respiratorie si poate fi necesara administrarea de oxigen.
Tratamentul initial este centrat pe restabilirea circulatiei sanguine (in AVC ischemic) sau pe controlarea hemoragiei (in AVC hemoragic). Ca si in cazul infarctului miocardic, lezarea permanenta datorata unui accident vascular cerebral se dezvolta adesea in primele cateva ore. Cu cat se administreaza mai repede un tratament, cu atat lezarea este mai mica.

Accidentul vascular cerebral ischemic 

Tratamentul de urgenta in cazul unui accident vascular cerebral ischemic depinde de localizarea si de cauza formarii chegului. Se vor lua masuri pentru stabilizarea semnelor vitale, folosindu-se inclusiv medicamente.
Daca AVC este diagnosticat in primele 3 ore de la debutul simptomelor, se administreaza medicamente pentru dizolvarea chegurilor, numite activator tisular de plasminogen  (t-PA), care ar putea creste sansele de supravietuire si de recuperare. Totusi, t-PA nu se poate administrata in siguranta la orice pacient. In cazul in care accidentul vascular cerebral este hemoragic, utilizarea de t-PA este periculoasa. Alegerea optiunii de a utiliza sau nu t-PA trebuie evaluata rapid in camera de garda.
Se poate administra de asemenea aspirina, singura sau in asociere cu un alt medicament antiagregant plachetar. Totusi, aspirina nu se recomanda in urmatoarele 24 ore dupa administrarea de t-PA. Se pot da si alte medicamente: pentru controlarea nivelurilor sanguine ale glucozei (glicemiei), pentru febra sau pentru convulsii. In general, tensiunea arteriala crescuta nu va fi tratata imediat decat daca tensiunea sistolica este mai mare de 220 milimetri coloana de mercur (mm Hg) si cea diastolica este peste 120 mm Hg (220 cu 120).

Accidentul vascular cerebral hemoragic  (INFARCTUL  CEREBRAL)

Tratamentul initial pentru accidentul vascular cerebral hemoragic este dificil. Se fac eforturi pentru controlarea sangerarii, pentru scaderea presiunii intracraniene si pentru stabilizarea semnelor vitale, in special a tensiunii arteriale. 
Exista cateva medicamente care se administreaza in AVC hemoragic. In unele cazuri, se pot da medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale,  scaderea tumefierii cerebrale, a nivelului glicemiei, febrei sau convulsiilor. Se monitorizeaza indeaproape semnele de crestere a presiunii intracraniene, precum nelinistea psihomotorie, confuzia, dificultatea de a efectua comenzile si durerea de cap. Alte masuri pot fi luate pentru ameliorarea eforturilor provocate de tusea excesiva, de varsaturi, de ridicarea din pat, de schimbarea pozitiei sau de eliminarea scaunelor.  
De regula nu se recomanda interventii chirurgicale pentru controlarea sangerarii usoare sau moderate. Totusi, daca a avut loc o sangerare in cantitate mare si daca starea generala a persoanei se inrautateste rapid, poate fi nevoie de o operatie cu scopul indepartarii sangelui care s-a acumulat in creier si a scaderii presiunii intracraniene
In cazul in care sangerarea se datoreaza rupturii unui anevrism, se face o interventie chirurgicala pentru a se repara anevrismul. Repararea poate include:
- folosirea unui clip de metal pentru clamparea anevrismului, cu scopul prevenirii unei noi resangerari
- embolizarea endovasculara, o procedura care consta in insertia unui mic "coil" in interiorul anevrismului care sa-l blocheze.
Decizia de efectuare sau nu a acestor interventii chirurgicale depinde de localizarea anevrismului si de starea generala a persoanei respective dupa accidentul vascular cerebral.

NEURO-MENTENANŢA

Dupa ce s-a administrat tratamentul de urgenta si dupa ce starea generala a pacientului s-a stabilizat, tratamentul are ca scop recuperarea si prevenirea aparitiei unui alt accident vascular cerebral. Este importanta controlarea factorilor de risc pentru AVC precum tensiunea arteriala crescuta, fibrilatia atriala, nivelul crescut al colesterolului sau diabetul.
Se poate recomanda administrarea de aspirina sau alt medicament antiagregant plachetar. In cazul unui accident vascular cerebral ischemic (cauzat de un cheag sanguin), poate fi nevoie de anticoagulante pentru a se preveni un alt AVC. Poate fi nevoie de asemenea de medicamente precum statine, pentru scaderea colesterolului sau de medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale.
Medicamentele care scad tensiunea arteriala includ:
- inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC)
- blocanti ai receptorilor angiotensinei II
- betablocante
- diuretice
- blocanti ai canalelor de calciu
De asemenea se poate recomanda o endarterectomie chirurgicala carotidiana cu scopul indepartarii placii de aterom formate in arterele carotidiene.
O procedura relativ noua care consta in motarea de stenturi in artera carotida este o alta optiune pentru persoanele care au un risc crescut de AVC. Aceasta procedura seamana mult cu angioplastia, care este folosita frecvent pentru deschiderea arterelor inimii (coronarele) care sunt blocate. In timpul acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal numit "stent" in interiorul arterei carotide, cu scopul cresterii fluxului sanguin in ariile blocate de placa de aterom. Chirurgul poate folosi un stent in asociere cu medicamente, pentru a preveni blocarea ulterioara a carotidei.
Reabilitarea agresiva precoce poate permite recuperarea partiala a functionarii normale. Reabilitarea se va centra pe abilitatile fizice care au fost pierdute, bazandu-se pe starea generala de sanatate de dinainte de accidentul vascular cerebral si pe capacitatea pacientului de a indeplini sarcinile. Reabilitarea incepe cu planificarea activitatii cotidiene, precum mesele, dusurile si imbracarea.
Modificarea stilului de viata poate fi de asemenea o parte importanta a tratamentului de intretinere, avand ca scop reducerea riscului de aparitie a unui nou accident vascular cerebral. Este importanta efectuarea de exercitii fizice atat cat este posibil, respectarea unei diete echilibrate, renuntarea la fumat. Se poate recomanda o dieta speciala care sa ajute la scaderea tensiunii arteriale sau la scaderea colesterolului. Aceste diete recomanda consumarea alimentelor cu continut scazut in grasimi (mai ales grasimi saturate) si contin mai multe cereale, fructe, legume si produse lactate sarace in grasimi.

Tratamentul in cazul agravarii bolii

Depresia apare frecvent la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral. Poate fi necesara administrarea de medicamente antidepresive care sa-l ajute pe pacient sa suporte mai bine durerea.  
Daca starea generala se inrautateste, poate fi necesar ca partenerul de viata sa transfere pacientul intr-un centru de ingrijiri specializat, mai ales daca insotitorul are propriile probleme de sanatate care-l impiedica sa aiba grija in mod adecvat de pacient. Sunt frecvente situatiile in care partenerii de viata isi neglijeaza propria sanatate in timp ce au grija de nevoile celui care a suferit un accident vascular cerebral. Daca starea de sanatate a insotitorului devine mai proasta, riscul de a se inrautati si sanatatea lui si a pacientului poate creste.

Problematica terminarii vietii

Desi reabilitarea dupa accidentul vascular cerebral este tot mai eficienta in privinta prelungirii vietii, un AVC poate determina o dizabilitate majora sau chiar decesul. Persoanele care au avut un AVC pot dori sa discute despre ingrijirea sanatatii lor si despre aspectele legale legate de terminarea vietii. Multe persoane considera ca tebuie sa stabileasca alegerile lor referitoare la starea lor de sanatate in scris, atat timp cat ei mai sunt capabili sa ia si sa comunice celorlalti aceste decizii; ei considera ca exprimarea acestor directive din timp este folositoare si le asigura un confort psihic.
Aceste directive pot include capacitatea de a refuza tratamentul in cazul unor situatii specifice.
Cele trei tipuri principale de astfel de directive sunt:
- cerere de neaplicare a masurilor de resuscitare
- testamentele care exprima dorinta de a trai
- atribuirea de responsabilitate unui avocat
Cererile de neaplicare a masurilor de resuscitare sunt cele care, in mod tipic, solicita sa nu fie folosite nici un fel de masuri deosebite pentru salvarea vietii persoanei respecive. Astfel de masuri deosebite includ resuscitarea cardiopulmoara (RCP), utilizarea de socuri electrice pentru oprirea unui ritm cardiac anormal ce poate fi fatal (defibrilarea), intubarea (plasarea unui tub pentru respiratie in interiorul gatului), sau folosirea de medicamente pentru salvarea vietii. Persoanelor care au astfel de cereri li se vor administra doar medicamente care sa le faca situatia mai confortabila in ultimele momente ale vietii lor. Persoanele care refuza masurile de resuscitare  o fac pentru ca doresc sa evite ingrijirile medicale costisitoare, inconfortabile sau invazive care probabil nu le vor imbunatati prognosticul pe termen lung si care ar putea sa le creasca starea de disconfort. 
Testamentele care exprima dorinta de a trai sunt documente scrise care contin instructiuni specifice in legatura cu tipul de tratament pe care persoana respectiva doreste sa-l primeasca la sfarsitul vietii. Spre deosebire de cererile de neaplicare a masurilor de resuscitare, care se refera un anumit moment in care este nevoie de resuscitare, aceste testamente se refera la situatii mai generale.
Trebuie indeplinite una din urmatoarele 2 conditii:
- persoana respectiva este in coma permanenta
- persoana respectiva nu este capabila sa ia decizii in legatura cu tipul de ingrijiri medicale pe care ar dori sa le primeasca
In momentul in care doi doctori sunt de acord ca una din aceste doua este indeplinita, doctorul curant va asigura ingrijiri medicale in functie de directivele din acest testament. De obicei, testamentele de acest gen cer medicilor sa nu prescrie nici un tratament care ar prelungi in mod intil procesul mortii.
Documentul care contine atribuirea de responsabilitate unui avocat in legatura cu starea de sanatate, da putere unei persoane (inlocuitor) sa ia decizii in legatura cu ingrijirea medicala a unei persoane in cazul in care aceasta din urma este in incapacitate de a  lua acele decizii. Acest document se mai numeste si numirea unui agent sau a unui inlocuitor in ingrijiri medicale. Spre deosebire de primele doua tipuri de documente, acesta din urma permite unui observator independent ales de persoana in cauza sa evalueze starea de sanatate curenta si sa se consulte cu doctorul inainte de a se lua orice decizie in legatura cu acordarea ingrijirilor medicale. Primele doua tipuri nu permit acest tip de dialog, intrucat tratamentul se bazeaza pe alegerile pe care persoana in cauza le-a luat fara sa cunoasca natura exacta a situatiei care va urma.

De retinut!

Persoanele care sunt in stare de inconstienta imediat dupa un accident vascular cerebral au cea mai mica sansa de vindecare completa. Unele persoane pot avea o recuperare proasta din cauza localizarii si a extinderii leziunii creierului. Totusi, multi oameni se recupereaza foarte bine.
Nu se poate prezice cu exactitate cat de mult se va recastiga din abilitatile fizice anterioare. Cu cat se pastreaza mai multe abilitati imediat dupa un accident vascular cerebral, cu atat sunt mai multe sanse ca persoana respectiva sa fie independenta dupa externarea din spital.
Dupa un accident vascular cerebral:
- pacientii de regula au cel mai mare progres  in capacitatea de a merge in primele 6 saptamani. Cea mai mare parte din recuperare are loc in primele 3 luni
- vorbirea, echilibrul si abilitatile necesare pentru activitatea de zi cu zi se recastiga mai lent si pot continua sa se imbunatateasca in primul an
- circa jumatate din persoanele care au avut un accident vascular cerebral au probleme legate de coordonare, de comunicare, de rationare sau de comportament care le afecteaza munca si relatiile interpersonale 
-  dupa ce o persoana a avut un accident vascular cerebral, membrii familiei pot invata moduri de a-i asigura acesteia suport in vederea reabilitarii si de a-i oferi incurajare.    

Profilaxia 

Pentru unele persoane, prevenirea accidentului vascular cerebral poate incepe dupa ce au avut un accident ischemic tranzitor (AIT) – care este un semnal de alarma ca un AVC ar putea sa apara in curand. Consultarea cu promptitudine a unui doctor ar putea ajuta la prevenirea unui accident vascular cerebral.
Este imperios necesara solicitarea unui ajutor medical de urgenta in cazul in care apar simptome de AIT, care sunt asemanatoare celor ale unui accident vascular cerebral si care cuprind probleme de vedere, de vorbire, de comportament si a procesului de gandire. Un AIT poate provoca o pierdere de cunostinta, convulsii, ameteala (vertij), o slabiciune sau amorteala intr-o parte a corpului. Simptomele unui AIT, totusi, sunt temporare si de obicei dispar dupa 10 pana la 20 de minute, desi uneori ele pot persista pana la 24 ore.
Multe AVC-uri pot fi prevenite prin controlul factorilor de risc si prin tratarea altor conditii medicale care pot duce la aparitia unui accident vascular cerebral.
Daca la pacientul respectiv s-a spus ca are o rigidizare/ingrosare a arterelor (ateroscleroza), poate fi nevoie sa ia o aspirina pe zi si/sau medicamente care sa scada colesterolul. Administrarea unei tablete de aspirina zilnic poate reduce riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral  la o persoana care a mai avut deja un AVC ischemic.
Daca se aude un sunet ca un fosnet la auscultarea fluxului sanguin din vasele sanguine mari de la nivelul gatului (arterele carotide), se recomanda continuarea examinarii, de obicei cu efectuarea unei ecografii carotidiene. Poate fi folositoare administrarea de aspirina sau o interventie chirurgicala pentru redeschiderea arterei carotide blocate.
La unele persoane cu un risc crescut de accident vascular cerebral poate fi necesara inserarea unui stent (un tub de metal) in interiorul arterei carotide cu scopul cresterii fluxului de sange in zonele blocate de placa de aterom. Acest lucru il face un chirurg de chrurgie vasculara.
Alte metode de control a factorilor de risc includ:
- controale medicale regulate. Tinerea sub control a tensiunii arteriale crescute. Acest lucru este important mai ales la persoanele care au diabet zaharat
- viata mai activa. Noile studii, ample, arata ca activitatea fizica scade semnificativ riscul de accident vascular cerebral, in parte datorita reducerii a doi dintre cei mai mari factori de risc pentru AVC: tensiunea arteriala crescuta si afectiunile cardiace. Cu cat o persoana e mai activa din punct de vedere fizic, cu atat se reduce mai mult riscul de AVC. Persoanele cu activitate moderata au un risc cu 20 de procente mai mic decat cele inactive. Persoanele cu activitate crescuta au un risc cu 34  de procente mai mic. Exercitiile fizice pot ajuta de asemenea la cresterea nivelului de HDL colesterol (colesterolului protector) din organism, care duce si ea la randul ei la scaderea riscului de AVC.
- controlul nivelului crescut de colesterol, a afectiunilor cardiace (in special fibrilatia atriala), a diabetului si a afectiunilor care afecteaza vasele de sange, cum ar fi boala arterelor coronare
- fara fumat/renuntarea la fumat. Consumul zilnic de tigari creste riscul de AVC de doua ori si jumatate
- administrarea de medicamente pentru scaderea colesterolului, numite statine, la persoanele cu niveluri mari de colesterol sau la cele care au avut un infarct miocardic, un AIT sau un accident vascular cerebral   
Alte modalitati de reducere a riscului de AVC includ:
- administrarea de aspirina daca a existat un infarct miocardic
- administrarea de anticoagulante la indicatia doctorului, daca persoana are fibrilatie atriala sau a avut un infarct miocardic cu alte complicatii
- mentinerea unei greutati optime. Oamenii supraponderali au un risc mare de dezvoltare a tensiunii arteriale crescute, a unor probleme cardiace si a diabetului, care sunt factori de risc pentru AIT si AVC
- consumarea unei diete sanatoase, echilibrate, care are un continut scazut in colesterol, in grasimi saturate si un sare. Alimentele bogate in grasimi saturate si in colesterol pot inrautati ingrosarea si rigidizarea arterelor. Cresterea consumului de fructe si de vegetale duce la marirea aportului de potasiu si de vitamine din grupul B, C, E si riboflavina. Adaugarea de cereale cat mai putin prelucrate scade riscul de AVC ischemic. Consumul de peste cel putin o data pe luna de asemenea reduce riscul de AVC
- limitarea consumului de alcool. Consumul de alcool scazut pana la moderat (la un pahar pe sapatamana) poate scadea riscul de AVC ischemic. Consumul excesiv (mai mult de 2 pahare pe zi) creste acest risc.
- evitarea consumului de cocaina si de alte droguri ilegale. Cocaina poate creste tensiunea arteriala si poate creste ritmul batailor inimii si astfel creste riscul de accident vascular cerebral
- evitarea administrarii de pilule anticonceptionale daca exista si alti factori de risc. Daca persoana respectiva fumeaza sau are un nivel crescut de colesterol sau a avut in trecut episoade de formare de cheguri de sange, administrarea de pilule anticonceptionale creste riscul de aparitie a unui AVC.
- evitarea terapiei de substitutie hormonala. La femeile care sunt la menopauza, s-a demonstrat ca aceasta terapie creste usor  riscul de AVC.

Tratamentul ambulator

Dupa un accident vascular cerebral, tratamentul la domiciliu este o parte importanta a procesului de reabilitare.
Poate fi nevoie de dispozitive care sa usureze activitatea cotidiana:
- alimentarea: daca mana este slabita, se pot folosi dispozitive de agatat, din metal prin a caror manevrare cu usurinta, se pot apuca si utiliza obiectele in cazul persoanelor slabinte.
- imbracarea: dispozitive denumite "reachers" pot ajuta la punerea sosetelor sau a ciorapilor daca mana sau bratul este slabit
- mersul, plimbarea: pot fi folosite carje pentru a se preveni caderile.

Sfaturi pentru o recuperare buna

Pacientul trebuie sa se implice cat de mult poate in ingrijirea sa. Desi el poate simti nevoia sa il lase pe ingrijitorul sau sa preia conducerea, cu cat pacientul participa mai mult in procesul de reabilitare cu atat este mai bine. Este recomandat ca  el sa ceara ajutor atunci cand trebuie sa faca fata oricarei dizabilitati pe care o are si sa incerce sa-i faca pe ceilalti sa inteleaga care sunt limitele, neputintele sale.
Trebuie sa recunoasca, sa accepte faptul ca are o depresie atunci cand aceasta exista si sa incerce sa gaseasca o rezolvare a ei. Depresia este frecventa dupa un accident vascular cerebral si poate fi tratata.
Participarea la un program de reabilitare dupa accidentul vascular cerebral , cat mai curand posibil. O combinatie de terapie fizica, logopedie si terapie ocupationala poate fi utila pentru a-l ajuta pe pacient sa faca fata activitatilor cotidiene de baza, cum ar fi spalarea, imbracarea si alimentarea. O echipa formata dintr-un doctor, anumiti specialisti intr-o varietate de terapii si asistente il pot ajuta sa depaseasca dizabilitatile, sa invete noi metode pentru a putea duce la indeplinire sarcinile si sa "intareasca" acele  parti ale corpului care au fost afectate de accidentul vascular cerebral. 

Sfaturi pentru a face fata efectelor unui accident vascular cerebral

Modalitati de a se imbraca. Imbracarea poate fi realizata cu  mai multa usurinta in cazul in care se folosesc "stocking/sock spreaders": inele sau panglici/sireturi atasate de cheitele de la fermoar si carlige de incheiat nasturi. Asistenta sau fiziokinetoterapeutul pot face recomandari in aceasta privinta.
Modalitati de a face fata problemelor de vedere. Dupa un accident vascular cerebral, unele persoane pot avea dificultari cu vederea la un ochi. De exemplu, persoanele care au paralizie pe partea dreapta pot avea dificultati sa vada cu ochiul drept.
Modalitati de a face fata problemelor de alimentare. Este posibil ca pacientul sa nu simta gustul mancarii intr-o parte a cavitatii bucale sau in ambele parti. Acest lucru creste riscul de a se ineca. Este posibil sa fie necesare alte teste sau o evaluare logopedica.
Modalitati de a face fata problemelor intestinale sau ale vezicii urinare. Aproximativ jumatate din persoanele care au avut un AVC sufera de o pierdere a controlului vezicii urinare (incontinenta urinara) in prima saptamana de dupa accidentul vascular cerebral, scazand la 35% la o luna si la 14% la 6 luni. Totusi, aceasta problema este de obicei temporara, si ea poate avea multiple cauze, inclusiv infectia, constipatia si efectele medicatiei.

Sfaturi pentru membrii familiei si pentru ingrijitori

Adaptarea familiei la noua situatie este foarte importanta pentru vindecarea pacientului. Un suport puternic din partea familiei poate ajuta substantial in acest sens.
Acordarea de ajutor in legatura cu problemele de limbaj folosind anumite trucuri simple. Aceste probleme pot afecta o parte sau toate aspectele legate de folosirea limbajului, precum ar fi vorbirea, citirea, scrierea si intelegerea cuvintelor vorbite. Poate fi utila vorbirea lenta si directa, in putine cuvinte, si ascultarea cu atentie.
Suportul pentru reabilitare implica participarea in programul de recuperare a pacientului cat de des pot membrii familiei. Este bine ca acestia sa ofere cat de multa sustinere si incurajare se poate.

Optiuni de medicamente

Este foarte importanta efectuarea unui consult medical de urgenta daca exista simptome de accident vascular cerebral. Daca este vorba de un AVC ischemic, care este cauzat de un cheag sanguin, se poate administra un activator tisular de plasminogen (t-PA), un medicament care dizolva cheagurile. Acest medicament este recomandat cu tarie, dar este cel mai eficient daca este administrat in primele 3 ore de la debutul simptomelor. Daca se administreaza t-PA in acest interval de timp, pot fi sanse mari de imbunatatire a vindecarii. Noi studii arata ca ar putea fi un oarecare  beneficiu si in cazul in care t-PA s-ar administra si dupa primele 3 ore. Totusi, t-PA poate fi periculoasa (potential letala) daca se da la un pacient cu un accident vascular cerebral hemoragic, cauzat de o sangerare.
De vreme ce majoritatea accidentelor vasculare cerebrale sunt provocate de chegurile sanguine, medicamentele care impiedica formarea de cheaguri sunt folosite pentru prevenirea AVC–urilor ischemice ulterioare. Aceste medicamente sunt de obicei administrate dupa tratamentul initial. Ele nu sunt recomandate in primele 24 de ore de la administrarea de t-PA. Cele doua tipuri de medicamente folosite pentru prevenirea formarii chegurilor sunt:
- antiagregantele plachetare, care impidica cele mai mici celule din sange sa formeze agregate. Aspirina este cel mai frecvent folosit antiagregant plachetar care este folosit pentru prevenirea accidentului vascular cerebral. Doua studii de amploare au aratat ca aspirina luata in primele 48 de ore de la un AVC poate reduce sansa aparitiei unui alt AVC si poate preveni decesul. Persoanele care nu pot lua aspirina sau cele care au accidente ischemice tranzitorii (AIT) sau un accident vascular cerebral fiind sub tratament cu aspirina, sunt sfatuite uneori sa ia alte medicamente antiagregante plachetare, cum ar  fi clopidogrel sau ticlopidina. Aggrenox este o combinatie de aspirina si dipiridamol cu eliberare prelungita, si care previne aparitia unui AVC ischemic. Aggrenox reduce riscul unui AVC la fel de eficient ca si aspirina si semnificativ mai mult decat clopidogrelul. Aspirina nu se recomanda in primele 24 ore de la administrarea de t-PA
- anticoagulatele, care previn producerea de proteine necesare pentru formarea normala a cheagurilor sanguine. Administrarea de anticoagulate (in principal de warfarina) este cea mai buna metoda pentru prevenirea formarii cheagurilor in inima din cauza fibrilatiei atriale, a infarctului miocardic, a afectiunilor valvulare cardiace si a insuficientei cardiace. Ele nu se dau ca tratament de urgenta in accidentul vascular cerebral.
La persoanele cu boala arterelor coronare, tratamentul cu medicamente care scad colesterolul, numite statine, poate incetini dezvoltarea aterosclerozei in arterele carotide si poate, de asemenea, scadea riscul aparitiei unui AIT sau AVC. Studiile arata o reducere de 20 pana la 31% a riscului de AVC la persoanele care iau statine.

Alegerea medicatiei

Medicamentele care se folosesc in tratamentul de urgenta in accidentul vascular cerebral cauzat de un cheag sanguin includ un activator tisular de plasminogen, medicament care distruge cheagurile.
Dupa tratamentul de urgenta, in centrul preocuparii va fi prevenirea viitoarelor accidente ischemice tranzitorii (AIT) sau a unui alt accident vascular cerebral. Medicul va decide ce medicamente va recomanda in functie de riscurile si posibilele efecte adverse ale medicamentelor. Aceste medicamente nu se vor administra decat dupa cel putin 24 de ore dupa tratamentul cu t-PA.

Antiagregante plachetare

Antiagregantele plachetare diminua coagularea, prin prevenirea aglutinarii celor mai mici celule din sange (trombocitele) si astfel a formarii de cheaguri de sange. Antiagregantele plachetare sunt:
- aspirina in asociere cu dipiridamolul cu eliberare prelungita (Aggrenox) se foloseste pentru prevenirea accidentului vascular cerebral ischemic. Studii recente arata ca acest medicament alcatuit din combinarea celor doua este o alternativa sigura si mai eficienta decat aspirina singura
- aspirina este un antiagregant utilizat adesea in cazul primului AIT sau AVC ischemic sau in cazul existentei aterosclerozei. Se recomanda consultarea doctorului inainte de inceperea administrarii de aspirina
- ticlopidina sau clopidogrel pot fi utilizate daca a existat un AIT sau un AVC ischemic si pacientul nu poate lua aspirina.

 Anticoagulante

Anticoagulantele (warfarina si heparina) sunt utilizate adesea in locul sau in asociere cu antiagregante plachetare, cum ar fi aspirina sau clopidogrelul. Anticoagulatele se recomanda la persoanele care au riscul de a face un accident vascular cerebral deoarece au avut sau au:
- ritm cardiac anormal, adica aritmie cardiaca (ex. fibrilatie atriala)
- infarct miocardic, in cazul in care in inima este un cheag sanguin
- insuficienta cardiaca
- valve cardiace anormale sau artificiale
In caz de tensiune arteriala crescuta se pot recomanda medicamente pentru scaderea ei. Acestea sunt:
- inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC)
- blocanti ai receptorilor angiotensinei II
- beta-blocanti
- diuretice
- blocanti ai canalelor de calciu

Dupa un accident vascular cerebral se pot prescrie medicamente pentru depresie si pentru durere.

De retinut!

Alegerea medicamentelor care sa fie folosite pentru prevenirea accidentului vascular cerebral se face in functie de riscurile si beneficiile administrarii acestora pentru fiecare pacient in parte. Colegiul American al Medicilor recomanda:
- warfarina la persoanele cu risc de AVC din cauza aritmiilor cardiace (fibrilatie atriala) sau a formarii de cheaguri sanguine in inima sau in alta parte a corpului
- aspirina la persoanele care au avut un accident ischemic tranzitor (AIT)
- alte antiagregante plachetare, precum aspirina asociata cu dipiridamol cu eliberare prelungita (Aggrenox), clopidogrel, sau ticlopidina.
Totusi, Colegiul American de Cardiologie si Asociatia Americana de Cardiologie recomanda ca numai dipiridamolul cu actiune de scurta durata sa nu fie folosit de persoanele care au angina pectorala stabila cronica (un indicator al bolii arteriale coronariene) deoarece dipiridamolul poate reduce fluxul sanguin in anumite portiuni ale inimii (cauzand ischemie) in timpul activitatilor fizice.
Formele cu eliberare prelungita, precum Aggrenox, nu par sa aiba acest risc si se pot administra in siguranta la persoanele cu angina pectorala. Este necesara consultarea doctorului inainte de a lua un medicament care contine dipiridamol.

Tratament chirurgical

In cazul in care se ia in considerare o interventie chirurgicala dupa un accident vascular cerebral, factorii majori de decizie sunt varsta, starea de sanatate generala de dinainte de eveniment si starea de sanatate actuala. Chirurgia nu este recomandata ca parte a tratamentului initial sau a celui de urgenta a unui AVC.
Medicul chirurgul poate efectua:
- endarterectomie carotidiana. Aceasta este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea placii de aterom formata pe peretii arterelor carotide la persoanele care au ingustare moderata sau severa a arterelor carotide. Aceasta interventie poate ajuta la prevenirea altor accidente vasculare cerebrale
- interventie chirurgicala pentru drenarea sau indepartarea sangelui din interiorul sau din jurul creierului, sangerare cauzata de ruperea unui vas sanguin (AVC hemoragic)
- interventie chirurgicala (embolizare endovasculara) pentru repararea unui anevrism cerebral care a cauzat accidentul vascular cerebral hemoragic. Se introduce un mic carlig in interiorul anevrismului ca sa il blocheze. Daca aceasta interventie chirurgicala se poate face sau nu depinde de localizarea anevrismului, de marimea lui si de starea de sanatate a pacientului (daca poate suporta aceasta procedura terapeutica)
- interventie chirurgicala pentru repararea vaselor sanguine anormal formate (adica malformatiile arteriovenoase) care au cauzat sangerarea in creier. O malformatie arteriovenoasa este o afectiune congenitala care formeaza o retea anormala a vaselor sanguine din creier sau din maduva spinarii. Peretii vasculari ai unei malformatii arteriovenoase pot deveni mai subtiri si se pot fisura sau rupe.

Endarterectomia carotidiana

Endarterectomia carotidiana are sansele cele mai mari de reusita daca este efectuata de un chirurg specializat in aceasta procedura si intr-un spital care este bine echipat, astfel incat sa poata fi tratata orice complicatie care ar putea aparea in timpul sau dupa aceasta interventie chirurgicala. Este bine ca persoana interesata sa intrebe despre rata de aparitie a complicatiilor la acel doctor si in acel spital in care va dori sa faca aceasta operatie
Endarterectomia carotidiana nu se recomanda urmatoarele situatii:
- ca tratament de urgenta pentru persoanele care au avut un AVC provocat de un cheag sanguin (AVC ischemic)
- la persoanele la care este improbabila supravietuirea dupa accidentul vascular cerebral
- cand riscurile interventiei chirurgicale depasesc beneficiile ei. Persoana respectiva poate avea anumite afectiuni medicale care fac ca operatia sa fie prea riscanta sau nu este nici un doctor specializat in aceasta procedura
- la persoanele care au un accident ischemic tranzitor (AIT) sau un accident vascular cerebral  in arterele din partea posterioara a creierului (arterele vertebrobazilare)
- la persoanele care au o rigidizare si o ingustare minima a arterelor carotide (o ingustare mai mica de 50 de procente din sectiunea vasului), chiar daca ei au avut un accident ischemic tranzitor (AIT). La aceste persoane, riscurile chirurgicale depasesc beneficiile.
- la persoanele care au o rigidizare si o ingustare moderata a arterelor carotide (ingustare de 50% pana la 69%). La aceste persoane, beneficiul interventiei chirurgicale este inca investigat.
Persoanele cu anevrism cerebral au nevoie de o evaluare completa a tuturor simptomelor lor pentru a se determina daca este indicata o operatie. Embolizarea endovasculara este tratamentul preferat la acesti pacienti. De asemenea, mai este recomandat la cei care au un risc crescut de a face complicatii dupa o operatie de reparare a anevrismului cerebral. In cazurile la care embolizarea endovasculara nu este posibila, se face o craniotomie cu punerea de clipuri la nivelul anevrismului.

 Alte tratamente

Reabilitarea dupa un accident vascular cerebral este o parte de importanta critica pentru o vindecare reusita. Jumatate din persoanele care au avut un AVC pierd o parte din independenta lor, iar 20 de procente devin complet dependenti de altii care sa-i ingrijeasca. Reabilitarea precoce, inceputa cat mai curand posibil dupa un accident vascular cerebral, ajuta la diminuarea dependentei de ceilalti. Recuperarea pierderii functiilor are loc cel mai rapid in primele 3 luni de dupa un AVC.

Tratamente noi

Montarea de stenturi in artera carotida poate fi utilizata uneori pentru a se deschide arterele ingustate in incercarea de a preveni un accident vascular cerebral. Denumita si angioplastia percutanata transluminala cerebrala, aceasta procedura este asemanatoare cu cea folosita pentru deschiderea arterelor ingustate care furnizeaza sange inimii (angioplastia cardiaca). In timpul acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal numit stent in interiorul arterei carotide cu scopul cresterii fluxului sanguin in zonele blocate de placa de aterom.
Studiile arata ca montarea de stenturi pe artera carotida este la fel de eficienta ca si endarterectomia carotidiana in prevenirea accidentului vascular cerebral, a infarctului miocardic si a altor complicatii la persoanele cu risc crescut de AVC.

Inapoi la inventar

Meningita

 

Generalitati

Meningita este o infectie a tesuturilor creierului (meningele) si uneori si a lichidului cefalorahidian (LCR) care inconjoara creierul si maduva spinarii.
Meningita consta in tumefierea (umflarea) tesuturilor creierului si in unele cazuri si a tesuturilor maduvei spinarii numita meningita spinala. Atunci cand tesuturile creierului sunt tumefiate la celulele creierului ajunge mai putin sange si prin urmare mai putin oxigen.
Daca nu se trateaza, in unele cazuri pot aparea sechele ale creierului. Infectia apare mai frecvent la copii, la adulti tineri cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani, la adultii in varsta si la persoane care au o afectiune cronica, precum o scadere a sistemului imun (sistemul de aparare al organismului).
Meningita poate imbraca forme usoare sau severe, ce pot ameninta viata. De regula, severitatea depinde de microorganismul care a cauzat infectia si de varsta persoanei, precum si de starea generala de sanatate a organismului in momentul infectarii.

Cauze

De obicei, meningita este cauzata de virusuri sau bacterii precum Neisseria meningitidis (cunoscuta si meningococ) si Streptococcus pneumoniae (pneumococul).  Meningita mai poate fi cauzata si de alte microorganisme sau de alte conditii.
In cazuri rare, fungii, parazitii, tuberculoza si organismele ce provoaca sifilis si boala Lyme pot provoca meningita.
Infectia se poate dezvolta de asemenea si ca o complicatie a altor afectiuni, a unei rani (in particular a cutiei craniene sau a fetei) sau a unei interventii chirurgicale pe creier. In cazuri foarte rare, unele medicamente pot cauza meningita, cum ar fi carbamazepina (Tegretol), clotrimoxazol (Bactrim, Septra, trimetoprim-sulfametoxazol), medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene (precum ibuprofen si naproxen), levamisol (Ergamisol), metronidazol (Flagyl), globuline imune si vaccinurile impotriva rubeolei si impotriva oreionului. Uneori cauza nu se poate identifica.

Meningita virala

Intre 80% si 92% din persoanele care fac meningita virala in fiecare an sunt infectate cu virusuri care traiesc in mod normal in intestin. Aceste enterovirusuri (cum ar fi virusul Coxsackie si echovirusul) fac parte din flora intestinala fara sa produca vreo boala.
Totusi, ele pot provoca meningita atunci cand sunt transmise de la o persoana la alta prin intermediul alimentelor, apei sau obiectelor contaminate. Meningita provocata de enterovirusuri apar cel mai frecvent la copii mici si la sugari. Virusurile herpetice pot fi de asemenea o cauza de meningita cu encefalita. Ele sunt adesea prezente in organismul uman fara sa determine nici o boala, totusi ocazional ele devin active si provoaca afectiuni. Virusurile herpetice pot fi transmise de la o persoana la alta prin intermediul contactelor apropiate, precum sarutul, tusea, stranutul sau contactul sexual. Uneori, virusurile herpetice pot trece de la o mama la copilul ei, in timpul nasterii. In cazuri rare, alte virusuri, precum virusul imunodeficientei umane (HIV) sau virusul ce provoaca oreionul, pot cauza meningita.

Meningita bacteriana

La cei mai multi oameni care fac meningita bacteriana, aceasta este provocata de unul din cele doua tipuri de bacterii: Streptococcus pneumoniae sau Neisseria meningitidis. Aceste bacterii traiesc adesea in organismul uman, cel mai frecvent la nivelul nasului si a gatului, fara sa provoace afectiuni. Totusi, bacteriile acestea pot provoca meningita daca patrund in circulatia sanguina, de unde ajung la lichidul cefalorahidian sau la tesuturile (meninge) care inconjoara creierul si maduva spinarii.
De asemenea, aceste bacterii pot fi transmise de la o persoana la alta, de obicei prin intermediul salivei  sau a secretiilor nazale infectate. Alte doua bacterii care pot provoca uneori meningita sunt streptococul de grup B si Listeria monocytogenes. Meningita cauzata de bacteria streptococica de grup B apare cel mai frecvent la nou-nascuti, care se pot infecta in timpul nasterii sau dupa.
Meningita cauzata de Listeria monocytogenes apare cel mai frecvent la nou-nascuti si la adultii in varsta. Programele pentru preventia infectiei cu streptococii de grup B au scazut incidenta bolii. Aceste programe includ recomandarea sceening-ului prenatal la toate femeile insarcinate in saptamana 35–37 si administrarea de antibiotice in timpul nasterii la femeile care sunt infectate cu aceasta bacterie. In cazuri rare, alte bacterii pot cauza meningita, de obicei la persoane cu afectiuni medicale indelungate.

Simptome

Cele mai frecvente simptome ale tuturor formelor de meningita includ: 
    - febra 
    - durere de cap severa si persistenta 
    - gatul este intepenit si dureros, cel mai bine evidentiindu-se la incercarea de a atinge pieptul cu barbia 
     - varsaturi 
    - confuzie si un nivel scazut de constienta/luciditate 
    - convulsii.
Alte simptome ale meningitei sunt:
    - oboseala / lenevire, slabiciune si dureri musculare si senzatii ciudate (cum ar fi furnicaturi) sau slabiciune in intregul corp 
    - sensibilitatea ochilor si dureri ale ochilor la lumina puternica 
    - eruptie cutanata 
    - momente de ameteala.
La unii oameni pot aparea simptome neobisnuite de meningita. Astfel, sugarii, copii mici si varstnicii si persoanele cu alte afectiuni medicale pot sa nu prezinte simptomele comune ale meningitei. Este posibil ca ei sa nu se simta bine si sa aiba energie putina  
   - la sugari, semnele de meningita pot fi febra, o iritabilitate care este greu de calmat, scaderea poftei de mancare, eruptie cutanata, varsaturi si un tipat ascutit. Copii cu varsta mai mica de 18 luni pot sa nu prezinte "intepenirea" gatului 
    - sugarii mai pot prezenta de asemenea niste pete usor umflate la nivelul capului, care nu se datoreaza plansului si corpul incordat. Ei pot plange atunci cand sunt luati in brate 
    - copii mici cu meningita pot avea manifestari asemanatoare gripei, tuse sau tulburari de respiratie 
    - adultii in varsta si persoanele care au alte afectiuni medicale pot prezenta doar o durere de cap usoara si febra. 
De obicei, simptomele meningitei bacteriene debuteaza brusc, iar cele ale meningitei virale pot debuta brusc sau treptat, in curs de cateva zile. De exemplu, simptomele meningitei virale aparute dupa oreion pot aparea dupa cateva zile sau saptamani. Alte afectiuni ce pot da simptome asemanatoare meningitei sunt hepatita virala si gripa. Perioada de incubare – durata de timp masurata din momentul expunerii la infectie si pana cand se dezvolta primele simptome – depinde de tipul de microorganism care a cauzat infectia.

Diagnostic

Medicii pun diagnosticul de meningita pe baza istoricului medical, a examenului fizic si a unuia sau mai multor teste. In timpul efectuarii istoricului medical, pacientul este intrebat daca a fost expus la microorganisme care pot produce meningita sau daca a venit in contact cu o persoana infectata cu un microorganism de acest tip. Se face de asemenea un examen fizic in scopul cautarii semnelor de infectie, cum ar fi "intepenirea" gatului si in pozitia culcata, incapacitatea de a putea atinge pieptul cu barbia fara a ridica picioarele. Daca se suspecteaza meningita, medicul poate face testele imediat, inaintea sau la inceputul internarii in spital.

Investigatii

Puncţia lombara

Punctia lombara este cel mai important test de laborator pentru diagnosticul de meningita. Ea se face aproape intotdeauna in cazul suspiciunii de meningita.
Este prelevata o mostra de lichid cefalorahidian (LCR) care este testata in scopul cautarii si identificarii unuia din microorganismele ce pot provoca meningita.
Se face o cultura din lichid cu acest scop. Adesea este nevoie de cateva zile pana la cateva saptamani pana la obtinerea rezultatelor acestei culturi din LCR.
Totusi se pot face si alte teste din lichidul cefalorahidian pentru identificarea microrganismului care a cauzat infectia. Rezultatele acestor teste pot fi gata inaintea rezultatelor culturii. Pot fi facute si alte teste pentru confirmarea diagnosticului, cum ar fi:
- hemocultura (cultura efectuata din sange), pentru identificarea infectiei
- tomografie computerizata (CT)  sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) la nivelul capului, pentru gasirea tumefierii tesuturilor cerebrale sau a complicatiilor, cum ar fi leziunile cerebrale
- testele urinare, pentru identificarea unei infectii urinare
- radiografie toracica, in cautarea unei infectii pulmonare
- precum si o biopsie de la nivelul eruptiei cutanate.

Mod de transmitere

Microorganismele care cauzeaza meningita pot fi transmise de la o persoana la alta sau transmise de la rozatoare sau insecte la oameni. Totusi, expunerea la un microorganism care provoaca meningita nu inseamna neaparat ca persoana respectiva va face meningita. Microorganismele pot fi transmise de la o persoana la alta:
    - in timpul nasterii. O mama poate transmite copilului ei un microorganism care cauzeaza meningita, chiar daca mama nu are nici un simptom. Nasterea copilului cu operatie cezariana si nu pe cale normala nu il protejeaza intotdeauna pe copil impotriva infectarii. Microorganisme precum enterovirusurile, streptococii de grup B si Escherichia coli se pot transmite in acest mod 
    - prin intermediul materiilor facale. Enterovirusurile si unele bacterii (de exemplu, Listeria monocytogenes si E. coli) se pot transmite in acest fel. Pe aceasta cale meningita apre in special la copii si mult mai rar adultii 
    - prin tuse sau stranut. Persoanele infectate pot transmite anumite bacterii care sunt prezente in mod normal la nivelul nasului si gatului lor (precum Streptococcus pneumoniae si Neisseria meningitidis) prin intermediul salivei sau a secretiilor nazale 
    - prin sarut, prin contact sexual sau prin contactul cu sangele infectat. Virusul imunodeficientei umane (HIV) poate de asemenea sa provoace meningita si poate fi transmis de la o persoana infectata la alta persoana prin contact sexual sau prin sange, dar nu prin sarut. Unele microorganisme care provoaca meningita cu encefalita pot fi transmise la oameni de la rozatoare sau insecte. Cele mai frecvente dintre acestea sunt arbovirusurile (inclusiv virusul encefalitei St. Louis si virusul West Nile) si coriomeningita limfocitica, care se transmite prin praf sau alimente contaminate cu urina de la soareci, hamsteri sau soricei.

Evolutie
 
Evolutia meningitei depinde de varsta pacientului, de starea generala de sanatate si de microorganismul care a cauzat infectia. Afectiunea poate varia de la usoara la severa. Meningita virala este mai frecventa spre sfarsitul verii si la inceputul toamnei. De obicei nu provoaca o afectiune severa. Totusi, este foarte important un consult medical, mai ales daca simptomele evolueaza in asa fel incat se poate suspecta o meningita bacteriana, care este mai serioasa.
In cazurile usoare de meningita virala se poate face un tratament la domiciliu, iar vindecarea se face in doua saptamani. Totusi, la unele persoane pot sa persiste simptome, ca oboseala sau ameteala pentru cateva luni dupa aceea. Meningita bacteriana apare cel mai frecvent spre sfarsitul iernii pana la inceputul primaverii. De obicei determina o afectare serioasa si poate deveni amenintatoare de viata. Simptomele meningitei bacteriene apar de obicei brusc si dureaza cel putin 2 – 3 saptamani. O persoana cu meningita bacteriana este internata si tratata in spital cu antibiotice. Complicatiile care apar in cursul bolii sau complicatiile pe termen lung sunt mai frecvente in meningita bacteriana decat in menigita virala. Nou – nascutii si copii mici cu meningita bacteriana, persoanele cu sistemul imun afectat si varstnicii cu afectiuni cronice au un risc mai mare decat restul de a dezvolta complicatii imediate sau pe termen lung.  Exista riscul de deces la persoanele cu meningita bacteriana care nu sunt tratate prompt. Nou-nascutii, copii mici cu varsta sub 2 ani, varstnicii si persoanele cu sistemul imun slabit au un risc mai mare de deces decat ceilalti. Probabilitatea de deces din cauza meningitei bacteriene la adulti este cea mai mare la cei care:
- au varsta de peste 50 de ani
- au convulsii in primele 24 de ore de boala
- intarzie inceperea tratamentului
- sunt in coma la internarea in spital
- sunt in stare de soc
- nu pot respira autonom, fara ajutorul masinilor.
Meningita cauzata de Streptococcus (S.) pneumoniae are riscul cel mai  mare de a provoca moartea dintre toate meningitele bacteriene. Vaccinul impotriva S. pneumoniae ii protejeaza de obicei pe cei care il fac, de bolile (inclusiv menigita) provocate de majoritatea tulpinilor acestei bacterii. Factorii care pot creste riscul de meningita sunt:  
- genetici. Unele persoane pot mosteni tendinta de a face meningita daca vin in contact cu aceste microorganisme care o provoaca
- sex. Barbatii fac meningita mai frecvent decat femeile 
- varsta. In general, sugarii, copii mici, adultii tineri si varstnicii au cel mai mare risc de a face meningita 
-  conditii de trai aglomerate. Persoanele din tabere, scoli si camine/internate au o prababilitate mai mare de a face meningita provocata de microorganisme care se raspandesc cu usurinta de la o persoana la alta. De exemplu:
- studentii de anul intai la facultate care locuiesc in camine. Acestia au un risc moderat crescut de a face meningita comparativ cu ceilalti tineri de varsta lor. Totusi, in general, riscul studentilor din facultati este scazut
- copii care merg la camin/gradinita au un risc mai mare decat ceilalti de varsta lor de a face meningita cu microorganisme care se raspandesc cu usurinta prin materiile fecale sau prin mainile sau apa contaminate 
- expunerea la insecte sau rozatoare, la persoanele care locuiesc in zone in care sunt predispusi la contactul cu acestea 
- lipsa imunizarii impotriva oreionului, impotriva Haemophilus influenzae, lipsa vaccinarii anti-pneumococice la copii de 2 ani si mai mici. Vaccinul anti-pneumococic ofera protectie impotriva tulpinilor acestei bacterii care sunt in vaccin 
- varstnicii care nu sunt vaccinati impotriva Streptococcus pneumoniae si/sau cei care nu au o splina functionala 
- calatorii in zone in care meningita este frecventa. De exemplu, persoanele care calatoresc in zona "centurii meningitei" din Africa subsahariana trebuie sa se vaccineze impotriva Neisseriei meningitidis. 

 Factori de risc
 
    - stare generala de sanatate precara. Persoanele cu sanatate precara sau cele care alte afectiuni cronice pot avea un risc crescut de a face meningita deoarece mecanismele de aparare naturale ale organismelor lor sunt scazute. De exemplu, copii care au anemie cu hematii in secera (siclemie) sau cancer au un risc mai mare decat alti copii 
    - prezenta unui defect din nastere al cutiei craniene, o leziune la cap sau o operatie chirurgicala 
    - tratament cu dializa renala
    - prezenta altor infectii, precum infectiile cailor respiratorii superioare, oreion, tuberculoza (TBC), sifilis, boala Lyme, si afectiuni cauzate de virusurile herpetice.
    - prezenta unui implant cohlear pentru hipoacuzie (surditate) severa. Un studiu recent arata ca implantele cohleare la copii dau un risc crescut de meningita bacteriana 
    - copil nascut dintr-o mama infectata cu un microorganism ce cauzeaza meningita. Virusurile precum enterovirusurile si herpes virusurile si bacteriile precum streptococii de grup B, Listeria monocytogenes si E. coli pot fi transmise de la mama infectata la fat in timpul nasterii 
   - prezenta unui episod de meningita in trecut. Unele persoane care au avut meningita in trecut au o probabilitate mai mare de a o face din nou. Aceste persoane sunt cele cu defecte din nastere sau leziuni la nivelul cutiei craniene sau al fetei, cele cu sistemul imun afectat sau cele care fac reactii adverse neasteptate la unele medicamente.  

Consultul de specialitate

Se recomanda chemarea salvarii (961) si un consult de urgenta daca:
    - dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti simptome de meningita severa, precum febra, convulsii si confuzie 
    - copilul dumneavoastra are semne de meningita severa precum dificultate respiratorie sau febra, cu pete usor tumefiate la nivelul capului care nu sunt datorate plansului. 
Se recomanda consultarea imediata a unui doctor daca:
    - dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti simptome sau semne de meningita, precum o durere de cap severa si persistenta, gatul "intepenit", febra, eruptie cutanata, greturi sau varsaturi 
    - dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti meningita virala si nu se amelioreaza cu tratament la domiciliu dupa 3 zile de medicatie 
    - dumneavoastra sau copilul dumneavoastra sunteti in tratament pentru meningita virala si apar semne ale complicatiilor in timpul bolii (de exemplu, febra care dureaza o perioada mai lunga de 3 zile intregi si care nu scade cu tratamentul administrat la domiciliu)  
    - copilul dumneavoastra are o febra care apare si dispare, diaree, varsaturi, abdomen meteorizat si un tipat ascutit.
Se recomanda consultul prompt al unui medic daca suspectati ca ati fost expusi la una din conditiile ce determina meningita. Cu tratament antibiotic se poate preveni dezvoltarea bolii. 

Expectativa vigilenta

Perioada de asteptare si de observare atenta este o perioada de timp in care dumneavoastra si medicul dumneavoastra observati simptomele care va apar, fara sa se recomande vreun tratament medicamentos.
Meningita bacteriana, in special la un nou-nascut, este o urgenta medicala. Perioada de asteptare nu este indicata daca credeti ca dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti meningita, mai ales deoarece nu stiti daca infectia este bacteriana sau virala.
Se recomanda sa faceti un consult medical de indata ce simptomele si semnele de meningita apar.

Medici specialisti recomandati

Specialistii care pot diagnostica si trata meningita sunt:
    - pediatrul
    - medicul de familie
    - medicul de la camera de urgenta
    - medicul internist (de medicina interna)
Specialistii care trebuiesc consultati, mai ales daca apar complicatii sunt:
    - medicul de boli infectioase
    - neurologul.

Tratament- generalitati 
 
Tratamentul meningitei depinde de microorganismul care a cauzat infectia, de varsta, de extinderea infectiei, si de prezenta altor afectiuni medicale sau a complicatiilor meningitei.
Se recomanda consultarea imediata a doctorului in cazul in care dumneavoastra sau copilul dumneavoastra prezinta simptome de meningita, deoareca meningita bacteriana poate duce la aparitia unor complicatii amenintatoare de viata daca nu sunt tratate cat mai curand.
 - majoritatea cazurilor de meningita sunt cauzate de virusuri (determinand meningita virala). Cele mai multe persoane cu menigita virala de obicei incep sa se simta mai bine dupa 3 zile de boala si se fac bine in aproximativ 2 saptamani.
Totusi, este important sa consultati un medic in cazul in care simptomele de meningita evolueaza asa incat  exista suspiciunea unei meningite bacteriene, care este mai severa. In cazurile de meningita virala usoara poate fi nevoie doar de un tratament la domiciliu, ce contine consumarea de lichide cu scopul prevenirii deshidratarii si medicamente pentru controlarea durerii si a febrei. Daca starea de sanatate nu se imbunatateste sau daca, din contra, simptomele dumneavoastra se inrautatesc, este nevoie de efectuarea unor noi teste pentru a se cauta alte cauze de boala 
    - meningita cauzata de bacterii trebuie tratata in spital, cu antibiotice. Este mai probabil sa se dezvolte complicatii in cursul bolii (cum ar fi febra prelugita si convulsii) si complicatii pe termen lung (precum pierderea auzului si probleme cu vederea) in cazul meningitelor bacteriene decat in cazul celor virale. Daca meningita bacteriana nu este tratata promt si adecvat, poate surveni decesul.  Meningita bacteriana sau menigita virala severa pot impune tratarea in spital, cu:
    - antibiotice. Aceste medicamente se administreaza de obicei in vena (pe cale intravenoasa sau IV). Antibioticele se administreaza numai daca infectia este cauzata de o bacterie. Administrarea de antibiotice atunci cand nu este nevoie poate duce la aparitia rezistentei la ele
    - masuri pentru reducerea presiunii din creier. Daca meningita provoaca cresterea presiunii in creier, se administreaza medicamente cortizonice precum dexametazona. Aceasta administrata in asociere cu antibiotice, cel mai curand posibil in evolutia meningitei, poate reduce riscul de aparitie a sechelor si a decesului. Totusi, un studiu arata ca steroizii nu au ameliorat evolutia la copii din tarile in curs de dezvoltare, atunci cand adeseori copii nu sunt adusi la spital suficient de devreme dupa ce simptomele de meningita incep sa se dezvolte 
    - masuri pentru reducerea febrei. Medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol), consumul de lichide, si o buna ventilare a camerei pot reduce febra. In caz de febra inalta, poate fi nevoie de o interventie, cum ar fi punerea unui cearceaf udat cu apa rece pe pat  
    - masuri pentru prevenirea convulsiilor. Daca apar convulsiile, este nevoie de un mediu inconjurator calm si linistit. Medicamente precum fenobarbital sau diazepam pot fi administrate pentru oprirea lor 
   - oxigenoterapia. Administrarea de oxigen se face in caz de dificultate a respiratiei si pentru cresterea cantitatii de oxigen in intregul organism. Oxigenul se poate administra printr-un cort sau o capota plasate deasupra corpului, printr-o masca faciala pusa deasupra nasului si a gurii, printr-o piesa tinuta sub nas (canula nazala) sau in cazuri severe, printr-un tub introdus prin gura pana la nivelul traheei    
    - monitorizarea consumului de lichide. Poate fi nevoie de un consum de lichide in plus deoarece infectiile cresc nevoia organismului de apa. Consumul de lichide poate reduce de asemenea riscul posibil al deshidratarii. Lichidele se administreaza intravenos (IV) in cazul in care varsaturile impiedica consumarea lichidelor pe cale orala. Medicii si asistentele controleaza cantitatea de lichide administrata deoarece persoanele cu meningita pot face complicatii in cazul in care au prea putine sau prea multe lichide     
    - monitorizarea analizelor sangelui. Se fac frecvent teste sanguine pentru masurarea electrolitilor, precum sodiul, potasiul si a glucozei din sange.
O persoana cu meningita severa trebuie tratata intr-o unitate de terapie intensiva (UTI) dintr-un spital. Medicii monitorizeaza indeaproape pacientul si asigura ingrijirile necesare.  
Majoritatea adultilor sanatosi care s-au vindecat de meningita nu necesita ingrijiri ulterioare.
Totusi, adultii care au afectiuni medicale care ii fac mai predispusi decat altii sa dezvolte complicatii pe termen lung sau sa faca din nou meningita trebuie sa revina la control dupa ce s-au vindecat.
Sugarii si copii tratati pentru meningita trebuie sa fie intotdeauna monitorizati dupa ce s-au vindecat si trebuie verificati pentru prevenirea complicatiilor pe termen lung, precum pierderea auzului.

Profilaxie

Vaccinarea (imunizarea) impotriva unora din microorganismele ce pot provoca meningita este cel mai eficient mod de a preveni aparitia bolii. Imunizarea impotriva unor cauze comune de meningita includ: 
    - vaccinul impotriva pojarului, a oreionului si a rubeolei (measles, mumps, and rubella =MMR). Acest vaccin este administrat de rutina la copii cu varsta intre 12 luni si 15 luni 
    - vaccinul impotriva varicelei (varsat de vant). Acest vaccin este recomandat la copii cu varsta mai mica de 18 luni, precum si la copii mai mari, adolescentii, si la adultii care nu au avut varsat de vant  
    - vaccinul impotriva Haemophilus influenzae tipul b. Imunizarea impotriva Haemophilus influenzae tipul b se recomanda la toti copii cu varsta intre 2 luni si 5 ani, precum si la toate persoanele cu varsta peste 5 ani care are o afectiune medicala precum anemia cu hematii in secera (siclemie) sau are sistemul imun afectat.
De la introducerea acestui vaccin in 1985, acesta a dus la o scadere semnificativa a numarului cazurilor de meningita provocata de aceasta bacterie.
    - vaccinurile impotriva celor mai frecvente cauze de meningita bacteriana (Streptococcus pneumoniae si Neisseria meningitidis) sunt recomandate la persoanele cu risc crescut de infectie. Aceste persoane cu risc mare includ varstnicii si copii si adultii care au sistemul imun scazut, ca de exemplu cei care prezinta o boala grava sau care nu au o splina functionala (care este o parte a sistemului imun). De asemenea, persoanele care au avut meningita in trecut au un risc crescut.
Vaccinarea de rutina impotriva Streptococului pneumoniae se recomanda la copii de 2 ani si mai mici de 2 ani, precum si la cei cu varsta intre 2 si 4 ani care prezinta un risc crescut de a face o afectiune pneumococica serioasa. Acestia sunt copii care nu au splina si cei cu SIDA sau infectie HIV sau anemie cu hematii in secera (siclemie).
Centrele pentru preventia si controlul bolilor recomanda vaccinarea cu un nou vaccin (Menactra) care ofera protectie impotriva anumitor tulpini de Neisseria meningitidis, la copii cu varsta de 11 si 12 ani, la adolescentii care intra la liceu si la studentii din primul an de facultate care locuiesc in camine/internate.
Vaccinul impotriva Neisseria meningitidis se poate administra de asemenea si la persoanele care au un risc mai mare decat in mod normal, cum ar fi persoanele care traiesc/calatoresc in zone in care prevalenta meningitei e crescuta, cum ar fi "centura meningitei" din Africa subsahariana, persoanele care nu au splina sau cele cu infectie HIV.
Desi in general la studentii din facultati riscul de meningita cu Neisseria meningitidis (boala menigococica) este scazut, cei din anul intai, in special cei care traiesc in camine/internate au un risc moderat crescut de a face meningita meningococica fata de alte persoane de varsta lor. De aceea acestora li se recomanda administrarea de vaccinuri impotriva neisseria meningitidis. Studentii din anul intai care nu locuiesc in camine/internate sunt sfatuiti sa se vaccineze de asemenea, pentru a avea un risc mai mic de a face meningita.

Implanturile cohleare

S-a gasit o asociere intre meningita si implanturile cohleare puse pentru surditatea severa. Pentru a reduce riscul de meningita, expertii recomanda ca persoanele care au astfel de implanturi sa fie vaccinate impotriva Streptococcus pneumoniae.
De asemenea, unii oameni cu implanturi aveau infectii localizate la nivelul urechii inainte de a dezvolta o meningita; de aceea persoanele care au implanturi trebuie sa primeasca un tratament prompt si adecvat cu antibiotice pentru infectia urechii. 

Hranirea la san
 
Hranirea la san poate proteja copilul cu varsta cuprinsa intre 2 si 5 luni impotriva meningitei cauzate de bacteria Haemophilus influenzae tipul b. Totusi, este important sa li se faca si vaccinul impotriva Haemophilus influenzae copiilor alaptati la san.

Reducerea riscului de meningita

 Etapele pentru reducerea riscului de infectie  si pentru prevenirea raspandirii meningitei sunt:  
    - evitarea persoanelor care au meningita
    - separarea persoanelor cu meningita de ceilalti din casa
    - spalarea frecventa a mainilor in cazul in care aveti meningita sau daca aveti in ingrijire o persoana cu meningita. Spalati-va pe maini dupa ce mergeti la toaleta sau dupa ce ajutati un copil bolnav sa mearga la toaleta, dupa ce schimbati scutecele unui copil bolnav, sau dupa ce puneti mana pe cearceaful de pat, prosopul, hainele sau obiectele personale ale unei persoane cu meningita 
    - evitarea insectelor si a rozatoarelor purtatoare de microorganisme ce pot cauza meningita. In cazul in care locuiti intr-o zona in care exista insecte (cum ar fi tantarii si capusele) si rozatoare (soareci) care sunt purtatoare de microorganisme ce pot cauza meningita, evitati contactul cu ele si folositi spray-uri impotriva insectelor, plase de tantari etc. 
In cazul in care veniti in contact apropiat cu o persoana care are o boala menigococica, se recomanda administrarea preventiva de antibiotice pentru impiedicarea dezvoltarii afectiunii. De exemplu, o persoana care a venit in contact cu saliva sau secretiile nazale ale unei persoane cu meningita cauzata de Neisseria meningitidis poate primi antibiotice precum ciprofloxacina, ceftriaxona, sau rifampina. Totusi, ciprofloxacina nu se recomanda de obicei la cei cu varsta sub 16 ani sau la femeile insarcinate. De asemenea, rifampicina nu se administreaza la femeile insarcinate.
Daca veniti doar ocazional in contact cu o persoana care are meningita, de exemplu la scoala sau la serviciu, nu este nevoie sa luati antibiotice.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)
 
Tratamentul la domiciliu este de obicei suficient pentru majoritatea persoanelor care au menigita virala. El cuprinde: 
    - scaderea febrei. Uneori nu este nevoie de nici un tratament pentru febra. Pentru reducerea febrei se pot folosi comprese cu apa rece pe frunte, dusuri reci, si medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol) sau ibuprofen
    - indepartarea durerii usoare. Durerea de cap este un simptom comun in meningita. Unii oameni pot avea de asemenea si dureri musculare usoare sau mai severe. Durerea usoara poate fi indepartata de regula cu medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol) sau ibuprofen 
   - prevenirea deshidratarii. Semnele comune ale deshidratarii cuprind uscaciunea gurii, gura "cleioasa" si urini reduse cantitativ, cu culoare inchisa. Se poate preveni deshidratarea prin consumarea de lichide in cantitate mai mare decat in mod obisnuit, sub forma de apa, sucuri, ceaiuri, si lichide de rehidratare. Copii pot sa prefere batoanele de sucuri inghetate. Daca persoana respectiva prezinta varsaturi, trebuie sa evite mancarea sub forma solida si sa bea apa sau alte lichide cu ingitituri mici. 
    -odihna. Repausul ajuta la insanatosire si asigura indepartarea unor simptome precum durerea de cap. Activitatile efectuate in liniste, precum cititul de carti, vizionarea de filme, ascultarea de muzica, care pot face sa treaca timpul mai repede  
   - urmarirea aparitiei de semne ale complicatiilor in timpul bolii. Cele mai frecvente complicatii sunt febra care dureaza mai mult timp decat ar fi de asteptat si convulsiile. Unii oameni care au complicatii in timpul bolii pot necesita internare in spital pentru tratament.  
Tratamentul la domiciliu este de asemenea necesar dupa insanatosire. Este importanta urmarirea pentru identificarea aparitiei de semne ale complicatiilor pe termen lung, precum pierderea auzului (surditatea).

Optiuni de medicamente

Medicamentele folosite pentru tratamentul meningitei depind de microorganismul care a cauzat infectia, de extinderea infectiei, de varsta persoanei si de starea generala de sanatate.
Medicamentele cuprind :
- antibiotice pentru tratarea infectiei bacteriene
- medicamente pentru tratamentul convulsiilor
- medicamente pentru tratamentul presiunii din creier
- medicamente pentru reducerea febrei
- medicamente pentru indepartarea durerilor musculare
- cele mai frecvent folosite sunt antiinflamatoarele non-steroidiene (AINS) si  acetaminofenul (Paracetamol, Tylenol). Reactiile adverse comune sunt greturile si durerile de stomac. In plus, AINS –urile pot provoca incetosarea privirii si zgomote in urechi.
Inainte de inceperea tratamentului cu antibiotice in meningita bacteriana, este important sa se identifice care este bacteria care a provocat infectia. In acest sens se foloseste o mostra din lichidul cefalorahidian sau din sange.
Tipul de antibiotic folosit si durata tratamentului depind de bacterie, de extinderea infectiei, de varsta persoanei respective si de probabilitatea de a se dezvolta o meningita severa sau de a aparea complicatii in cursul bolii. Adeseori se administreaza o asociere de doua medicamente, precum ampicilina si gentamicina sulfat.

Tratament chirurgical

Nu exista nici un tratament chirurgical pentru meningita.

Alte tratamente

Persoanele cu meningita severa sau cu complicatii aparute in cursul bolii pot necesita internare in unitatea de terapie intensiva. Ei pot avea nevoie de:
    - oxigenoterapie, pentru imbunatatirea respiratiei si pentru reducerea muncii depuse de inima. Un pulsoximetru este folosit adeseori pentru masurarea cantitatii de oxigen din sange. In plus, daca persoana respectiva este prea bolnava ca sa poata respira singura, poate avea nevoie de o masina numita ventilator  
    - aspirarea secretiilor mucoase de la nivelul bronhiilor. Se introduce un mic tub de plastic prin nas sau prin gura. Acest tub este conectat la o masina care aspira usor secretiile mucoase. Alte tratamente, cum ar fi exercitiile de respiratie si masajul, pot de asemenea sa ajute la indepartarea acestor secretii  
    - administrarea de lichide pe cale intravenoasa (IV). Uneori oamenii sunt prea bolnavi ca sa poata bea lichide.

Inapoi la inventar

Botulismul

 

Generalitati

Botulismul este o afectiune neuromusculara (paralitica) cauzata de o toxina bacteriana (toxina Clostridium botulinum) care actioneaza la nivelul intestinului si determina "otravire" neuromusculara.
Exista 3 tipuri de botulism:
- botulismul alimentar
- botulismul "de plaga"
- botulismul sugarilor 
   

Botulismul alimentar apare atunci cand toxina botulinica, produsa in alimente contaminate, este ingerata (mancata) sau sporii acestei toxine sunt inhalati.
 

Botulismul "de plaga" este determinat de toxina botulinica care se afla la nivelul unei plagi infectate cu aceasta bacterie.
 

Botulismul sugarilor, cea mai frecventa forma de botulism din tarile dezvoltate, este determinat de ingestia sau inhalarea sporilor de Clostridium botulinum si de producerea ulterioara a toxinei botulinice de catre intestinele sugarilor afectati. (Toxina botulinica a devenit un agent terapeutic folosit in tratamentul unor distonii si al altor boli.)
Orice caz de botulism este considerat a fi o urgenta de sanatate publica datorita potentialului de contaminare a altor persoane care ingera alimentele infestate si de a folosi toxina botulinica ca pe o arma biologica. Este obligatorie prin lege declararea oricarui caz de botulism.

Dementa

 

Generalitati

Toate persoanele incep sa uite diverse lucruri pe masura ce inainteaza in varsta. Multe persoane in varsta au o usoara pierdere de memorie care nu le afecteaza viata de zi cu zi. Dar o pierdere a memoriei care se inrautateste poate fi un semn de instalare a dementei.
Dementa este o pierdere a aptitunilor mentale care afecteaza viata cotidiana a persoanei in cauza. Ea poate provoca probleme ale memoriei si ale gandirii si capacitatii de abstractizare. De regula dementa se inrautateste cu timpul. Durata accentuarii simptomelor difera de la o persoana la alta. Unii oameni raman mult timp intr-o periaoda stationara. Altii au un ritm rapid de pierdere a abilitatilor.
Probabilitatea de aparitie a dementei creste odata cu inaintarea in varsta. Acest lucru nu inseamna ca toti oamenii fac dementa. Multe persoane varstnice nu vor face niciodata dementa. In jurul varstei de 85 de ani, aproximativ 35 de persoane din 100 au dementa. Aceasta inseamna ca 65 din 100 de persoane cu aceasta varsta nu au aceasta afectiune.
In cazul in care partenerul de viata sau cineva apropiat prezinta pierdere de memorie care se inrautateste, se recomanda consultarea unui doctor. Poate sa nu fie nimic ingrijorator. Daca este insa dementa, tratamentul poate fi de ajutor.

Cauze

Dupa boala Alzheimer, cea mai frecventa cauza de dementa este dementa multi-infarct. Aceasta afectiune, care mai este denumita si dementa vasculara, se dezvolta in cazul unui accident vascular cerebral in care se blocheaza fluxul sanguin inspre anumite zone ale creierului. Pierderea functiilor mentale in cazul unei demente multi-infarct nu poate fi redobandita, in schimb se poate preveni o noua afectare in viitor, prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Alte cauze frecvente de dementa care nu poate fi recuperata sunt:
- boala Parkinson, o tulburare a miscarii; dementa apare la pana la 30 % din persoanele cu aceasta afectiune
- dementa cu corpi Lewy, care consta in formarea de depozite cu proteine (corpii Lewy) in neuroni. Aceasta afectiune are unele simptome asemanatoare celor din boala Alzheimer sau celor din boala Parkinson, dar are si unele simptome diferite, cum ar fi halucinatiile vizuale 
- dementa frontotemporala, in care simptomele principale ar putea fi modificari ale personalitatii sau ale comportamentului
- traumatisme severe la nivelul craniului, cu pierdere a cunostintei.
Cauze mai putin frecvente de dementa care nu poate fi recuperata cuprind:
- boala Huntington, care este o afectiune rara, mostenita
- leucoencefalopatiile, care sunt afectiuni ale tesuturilor profunde ale substantei albe a creierului
- boala Binswanger, un tip de dementa vasculara care poate aparea la persoanele care au avut o perioada indelungata o tensiune arteriala crescuta sau la persoanele cu rigidizare severa a arterelor (ateroscleroza)
- boala Creutzfeldt-Jakob, o afectiune rara si fatala care distruge tesuturile creierului
- traumatisme cerebrale datorate accidentelor sau boxului
- unele cazuri de scleroza multipla (SM) sau de scleroza laterala amiotrofica (SLA)
- atrofia multi-sistemica, un grup de afectiuni degenerative ale creierului care afecteaza vorbirea, miscarile si functiile autonome
- infectii cum ar fi boala vacilor nebune sau sifilisul intr-un stadiu avansat. Antibioticele pot trata in mod eficient sifilisul in orice stadiu, dar vatamarea cerebrala care a avut deja loc nu mai poate fi recuperata.

Medicii specialisti pot trata anumite cauze de dementa, restabilind functia mentala. Acestea sunt:
- hipoactivitatea glandei tiroide (hipotiroidism)
- deficitul de vitamina B12 sau de acid folic
- intoxicatia cu metale grele, cum ar fi cea cu plumb
- efecte adverse ale unor medicamente sau interactiuni medicamentoase
- unele tumori cerebrale
- hidrocefalia cu presiune normala, care apare atunci cand lichidul din creier se formeaza in cantitate prea mare, creand o presiune asupra tesuturilor cerbrale
- unele cazuri de alcoolism cronic
- unele cazuri de encefalita, o infectie a creierului
- infectia HIV / SIDA.
Unele afectiuni care provoaca dementa pot fi mostenite in familie. Adeseori doctorii suspecteaza o cauza mostenita in cazul in care apar simptome de dementa la o persoana cu varsta mai mica de 50 de ani.
Este important de stiut ca pierderea memoriei poate fi provocata si de alte cauze in afara de dementa, cum ar fi depresia sau convulsiile si ca aceste afectiuni pot fi tratate. De asemenea, prezenta de tulburari ocazionale ale memoriei (cum ar fi uitarea numelui cuiva pentru o scurta perioada de timp) poate fi o parte normala a procesului de imbatranire. Totusi, daca aceste pierderi de memorie sunt ingrijoratoare, sau se agraveaza, este necesara consultarea unui medic specialist.

Simptome
 
Simptomele de dementa variaza in functie de cauza ei si de localizarea zonei cerebrale afectate. Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce si cel mai usor de remarcat.
Alte simptome cheie ale dementei sunt:
- dificultate in rememorarea evenimentelor recente
- nerecunoasterea persoanelor si a locurilor familiare
- dificultate in gasirea cuvintelor adecvate in exprimarea gandurilor sau in denumirea obiectelor
- dificultate in efectuarea calculelor matematice
- probleme in planificarea si in indeplinirea sarcinilor, cum ar fi efectuarea instructiunilor unei retete, scrierea unei scrisori sau tinerea evidentei unui carnet de cecuri
- dificultati in gandirea rapida, cum ar fi reactionarea adecvata in cazul unei situatii de urgenta
- dificultati in controlul dispozitiilor sau a comportamentelor proprii. Depresia este frecventa, si pot aparea agitatia si agresivitatea
- negligarea auto-ingriirii, cum ar fi toaleta sau dusurile.
Unele tipuri de dementa au simptome caracteristice:
- persoanele cu dementa cu corpi Lewy au adeseori halucinatii vizuale foarte elaborate, detaliate. Ei pot cadea frecvent
- primele simptome ale dementei frontotemporale pot fi modificarile de personalitate sau comportamentul neobisnuit. Persoanele cu aceasta afectiune pot sa nu mai aiba empatie fata de altii (capacitatea de a-i intelege) sau pot spune lucruri nepoliticoase sau rautacioase, sa aiba momente de exhibitionism sau sa faca comentarii sexuale.
Simptomele de dementa care debuteaza brusc sugereaza o posibila dementa vasculara sau un posibil delirium – confuzie de scurta durata, datorata unei afectiuni noi sau unei afectiuni mai vechi care se agraveaza.

Mecanism fiziopatogenic

Rapiditatea cu care evolueaza dementa depinde de cauza ei si de localizarea zonei cerebrale afectate. Unele tipuri de dementa progreseaza lent, in cursul mai multor ani. Alte tipuri pot progresa mai rapid.
In cazul in care dementa vasculara este cauzata de o serie de accidente vasculare cerebrale de mici dimensiuni, pierderea abilitatilor mentale se poate realiza in mod treptat. In cazul in care aceasta este provocata de un singur accident vascular cerebral, intr-un vas de sange mare, pierderea functiilor poate avea loc brusc.
Evolutia dementei variaza foarte mult de la o persoana la alta. Diagnosticarea si tratarea precoce cu medicamente folosite in boala Alzheimer (inhibitori de colinesteraza, precum donezepil-Aricept) pot duce la pastrarea functionarii mentale pentru o perioada de timp la persoanele cu dementa vasculara sau cu dementa cu corpi Lewy. Chiar si fara aceste medicamente, unii oameni pot sa ramana intr-o stare stabila pentru mai multe luni si chiar ani, in timp ce altii pot avea o degradare rapida.
Multe persoane cu dementa nu sunt constiente de degradarea lor mentala. Acestia pot sa nege starea lor si sa ii acuze pe ceilalti pentru problemele pe care le intampina. In schimb cei care isi pot constientiza starea pot sa se planga de pierderea abilitatilor lor si pot deveni lipsiti de speranta si depresivi.
In functie de tipul de dementa, comportamenul unora poate scapa uneori de sub control. Persoana respectiva poate deveni manioasa, agitata si combativa sau acrosanta, adeziva si comportandu-se ca un copil.
El sau ea poate hoinari si se rataceste. Aceste probleme pot face ca ingrijirea la domiciliu de catre membrii familiei sau de catre alte persoane sa devina din ce in ce mai dificila.
Chiar daca sunt ingrijiti cat se poate de bine, persoanele cu dementa au tendinta de a avea o durata de viata mai scurta decat media persoanelor de aceeasi varsta. Decesul se datoreaza de obicei infectiilor renale sau pulmonare, cauzate de sederea prelungita in pat.

De retinut!

Multi varstnici au o usoara pierdere a aptitudinilor mentale (de obicei e afectata memoria recenta), dar acestea nu le afecteaza functionarea lor de zi cu zi. Aceasta situatie poarta numele de afectare cognitiva usoara. Persoanele cu afectare cognitiva usoara pot fi intr-un stadiu timpuriu de dementa sau pot ramane in acest stadiu al abilitatilor pentru o perioada indelungata de timp. 

Factori de risc

Imbatranirea este principalul factor de risc pentru toate tipurile de dementa.
Unele afectiuni care cauzeaza dementa (cum ar fi boala Alzheimer cu debut precoce si unele tipuri de dementa frontotemporala) pot fi mostenite.
Sansele de a se dezvolta o dementa vasculara sunt mai mari in cazul in care exista urmatorii factori:
- sexul masculin
- tensiunea arteriala crescuta (hipertensiune)
- un infarct miocardic in trecut
- ateroscleroza, care consta in depunerea de grasimi si de calciu in peretii arterelor, care poate provoca boala arterelor coronare
- diabetul zaharat
- nivelul de colesterol sanguin crescut
- un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor (AIT) in trecut. 

Alti factori care pot creste riscul de dementa cuprind:
- tensiunea arteriala scazuta pentru o perioada indelungata de timp, la persoanele cu varsta peste 75 ani. Cercetatorii considera ca acest risc ar putea fi rezultatul faptului ca nu se oxigeneaza creierul. Sunt necesare mai multe studii pentru a se determina care este valoarea optima a tensiunii arteriale pentru persoanele in varsta, acea valoare care are un risc scazut de afectiuni cardiace dar care asigura un aport suficient de sange pentru functionarea normala a creierului
- mivelul crescut de homocisteina. Homocisteina este un aminoacid care in mod normal se gaseste in cantitati mici in sange. Exista ipoteza ca nivelurile crescute de homocisteina pot cauza formarea unor placi in peretele vaselor de sange. In timp, acest fenomen poate duce la afectiuni severe, cum ar fi accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic si embolismul pulmonar. De asemenea poate duce la scaderea aptitudinilor mentale. Nivelurile de homocisteina sunt in general stabile pana in jurul varstei de 40 de ani, apoi in mod normal incep sa creasca, in special dupa varsta de 70 ani
- administrarea unei terapii hormonale de catre femeile cu varsta de peste 65 ani. In trecut s-a crezut ca terapia de substitutie hormonala (TSH) – o combinatie de estrogen si progesteron – ar putea asigura protectie impotriva dementei sau afectarii cognitive. Totusi, Asociatia pentru Sanatate a Femeilor din SUA a adus dovezi ca, din contra, terapia de substitutie hormonala creste de fapt riscul pentru boala Alzheimer si pentru alte forme de dementa la femeile de 65 ani sau mai in varsta care au luat acest tratament pe o perioada mai lunga de 4 ani.
Doar administrarea de estrogen (terapia de substitutie cu estrogen) are efecte similare. Nu se stie inca daca oricare din aceste tratamente ar putea fi de folos pentru reducerea riscului de dementa tardiva atunci cand sunt folosite in jurul varstei de intrare in menopauza.

Consultul de specialitate

Se recomanda chemarea imediata a unei ambulante (961) sau apelarea la un alt serviciu de interventie rapida (112) in cazul in care apar brusc semne ale unui accident vascular cerebral sau ale unui accident ischemic tranzitor (AIT).  Acestea pot fi:
- amortirea, slabiciunea sau incapacitatea de a misca fata, bratul sau piciorul, in special pe o parte a corpului
- tulburari de vedere la nivelul unui ochi sau al ambilor, cum ar fi neclaritate, intunecarea/incetosarea vederii, pete, vedere dubla, pierderea vederii sau senzatia ca o umbra s-a lasat peste ochi
- confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere a cuvintelor celorlalti
- tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii
- durere de cap severa fara o cauza cunoscuta.
Este necesara solicitarea imediata a unui doctor in cazul in care o persoana devine brusc confuza, tulburata emotional sau nu pare sa stie cine este sau unde se afla. Acestea sunt semne de delirium, care poate fi provocat de o reactie la un medicament sau de o afectiune medicala mai veche care se agraveaza sau de una nou aparuta.
Este necesara consultarea unui doctor  in cazul in care partenerul de viata sau o alta persoana apropiata are o pierdere de memorie recent instalata si ingrijoratoare care este mai mult decat un episod ocazional de uitare. Aceasta poate fi un semn precoce de dementa. 

Expectativa vigilenta

Uitarea ocazionala sau pierderea de memorie poate fi o parte normala a procesului de imbatranire. Insa orice pierdere de memorie recent aparuta sau care se inrautateste sau problemele aparute in functionarea in viata cotidiana trebuiesc raportate unui doctor. Este bine sa fie cunoscute primele semne prevestitoare ale dementei si sa se consulte un medic specialist in cazul in care apare oricare din aceste semne la un membru din familie.
Aceste semne sunt:
- accentuarea dificultatii in gasirea cuvintelor adecvate in timpul vorbirii
- ratacirea in cautarea unor locuri familiare
- comportamentul mai irascibil sau mai suspicios decat in mod obisnuit.

Medici specialisti recomandati

Urmatorii medici pot evalua simptomele pierderii de memorie sau ale confuziei:
- medicul de familie
- medicul internist (specializat in medicina interna)
- medicul geriatru
- medicul neurolog
- medicul psihiatru. 

Investigatii

Medicii pot pune diagnosticul de dementa si pot identifica eventual cauza ei pe baza unui istoric medical si a unei examinari fizice, unei examinari a statusului mental si a testelor de laborator si imagistice.
Testele pot fi utilizate pentru a se putea determina daca acea cauza a dementei poate fi tratata. Chiar si in cazul dementelor care nu pot fi recuperate, cunoasterea tipului de dementa pe care o are persoana respectiva il poate ajuta pe medic sa prescrie medicamente sau alte forme de tratament in scopul ameliorarii dispozitiei si comportamentului persoanei in cauza, ajutandu-i astfel si pe ceilalti membri ai familiei.

Istoricul medical

In timpul efectuarii istoricului medical si a examinarii fizice, doctorul va intreba persoana afectata si o ruda apropiata sau partenerul de viata in legatura cu afectiunile recente sau cu alte evenimente de viata intamplate de curand, care ar putea sa duca la pierderea memoriei sau la alte simptome cum ar fi tulburarile de comportament.
Desi o persoana poate avea mai multe afectiuni care ar putea sa cauzeze dementa, uneori simptomele pot face diferenta intre o forma sau alta. De exemplu, la inceputul instalarii dementei frontotemporale persoana respectiva poate prezenta o lipsa a constientei sociale si poate dezvolta obsesii legate de mancare; niciuna dintre aceste manifestari nu apare precoce in alte forme de dementa.

Examinarea statusului mental

Doctorul va face examinarea statusului mental. Acest test cupride de regula diverse intrebari si activitati, ca de exemplu: persoana trebuie sa spuna in ce zi si in ce an este, sa repete o serie de cuvinte, sa deseneze un ceas si sa numere de la 100 inapoi din 7 in 7. S-au formulat si alte teste care pot ajuta in diagnosticarea dementei. Doctorii pot folosi un astfel de test, cum ar fi Examinarea Cognitiva Addenbrooke, pentru a diderentia boala Alzheimer de dementa frontotemporala. In boala Alzheimer orientarea, atentia si memoria sunt mai profund afectate, in timp ce in dementa frontotemporala sunt mai afectate abilitatile de vorbire si capacitatea de a denumi obiecte.

Testele de laborator

Numeroase afectiuni medicale pot cauza alterari ale functiilor mentale. In timpul efectuarii unui examen fizic, doctorul va cauta semne ale altor conditii medicale si va cere o serie de examene de laborator pentru a vedea daca acea afectiune poate fi tratata.
Testele de rutina sunt:
- dozarea hormonilor tiroidieni pentru identificarea unei hipoactivitati tiroidiene
- dozarea vitaminei B12 pentru identificarea unui deficit vitaminic
- dozarea acidului folic pentru identificarea unui deficit al acestei vitamine, care face parte din grupul vitaminelor B
- hemoleucograma completa (HLG) pentru gasirea vreunei infectii
- transaminaze, adica ALT sau AST, teste sanguine care arata functionarea ficatului
- testele pentru sifilis
- dozarea nivelelor sanguine ale electrolitilor si alte teste care pot furniza date despre functia rinichilor
- dozarea glicemiei, pentru a se stabili nivelul glucozei in sange.
Alte teste de laborator care pot fi facute sunt:
- testele pentru infectia HIV/SIDA
- viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), un test de sange care identifica prezenta unei inflamatii in organism
- screening toxicologic, care cuprinde teste ale mostrelor prelevate din urina, sange sau firul de par, in scopul cautarii unor droguri care ar fi putea cauza problemelor
- anticorpii antinucleari, un test de sange folosit pentru diagnosticul bolilor autoimune
- dozarea metalelor grele din sange, cum ar fi a plumbului.
 
Testele imagistice

Multi experti recomanda ca in cazul persoanelor evaluate pentru suspiciunea de dementa sa se faca un test imagistic cum ar fi rezonanata magnetica nucleara (RMN) sau tomografia computerizata (CT sau TC). Aceste teste pot fi utile pentru excluderea tumorilor cerebrale, accidentului vascular cerebral, hidrocefaliei cu presiune normala sau a altor conditii care ar putea da simptome de dementa.
RMN–ul poate arata zone de atrofiere in anumite parti ale creierului, modificari care apar in unele forme de dementa.
De asemenea, RMN – ul si CT – ul pot arata semne ale accidentelor vasculare cerebrale in cazul dementelor vasculare.
Alte doua teste imagistice – tomografia computerizata cu emitere de pozitroni (SPECT) si PET – nu sunt folosite de rutina pentru diagnosticul de dementa. Totusi, acestea pot fi utile in cazul in care simptomele sunt neclare sau stranii. Aceste teste pot fi utile in identificarea unor forme de dementa, inclusiv dementa vasculara si dementa frontotemporala.
In unele cazuri, activitatea electrica a creierului poate fi masurata cu ajutorul electroencefalogramei (EEG). Adeseori doctorii folosesc acest test pentru a diagnostica dementa; de asemenea, EEG-ul poate fi folosit pentru a diferentia dementa de delirium si pentru a se identifica activitatea cerebrala anormala din boala Creutzfeldt-Jakob, o forma rara de dementa. Cel mai frecvent, EEG-ul este folosit pentru a se vedea daca simptomele care par a fi datorate unei demente nu sunt de fapt convulsii cauzate de epilepsie.
In cazuri rare, se poate face o biopsie cerebrala atunci cand se suspecteaza o cauza de dementa care poate fi tratata.
Dupa deces, se poate efectua o autopsie pentru a se identifica cu certitudine cauza dementei. Aceasta informatie poate fi utila pentru membrii familiei care pot fi ingrijorati in legatura cu cauzele genetice. 

Tratament – generalitati

Unele cazuri de dementa sunt cauzate de afectiuni medicale care pot fi tratate, obtinandu-se o restabilire partiala sau totala a functiei mentale. In cazul in care dementa nu poate fi recuperata, obiectivul tratamentului este obtinerea unei cat mai bune calitati a vietii, atat pentru persoana afectata cat si pentru persoanele de ingrijire.

Tratamentul initial

Atunci cand cauza dementei poate fi tratata, doctorul va prescrie anumite metode de tratament. De exemplu, persoana respectiva ar putea:
- sa ia vitamine in cazul unui deficit de acid folic, de vitamina B12 sau de tiamina
- sa ia hormoni tiroidieni in caz de hipotiroidism
- sa urmeze un tratament chirurgical pentru indepartarea unei tumori cerebrale sau pentru reducerea presiunii intracraniene
- oprirea sau schimbarea medicatiei care a provocat pierderea memoriei sau confuzia
- sa ia medicamente pentru tratarea unei infectii, cum ar fi encefalita, care a provocat modificarile statusului mental
- sa ia medicamente pentru tratarea depresiei
- sa ia medicamente pentru tratarea unor afectiuni reversibile cauzate de SIDA.
Dupa administrarea tratamentului pentru afectiunile reversibile, persoana in cauza trebuie sa fie consultata in continuare de doctor pentru a se asigura ca simptomele nu au reaparut.
In cazul persoanelor cu dementa vasculara, doctorii pot prescrie medicamente pentru scaderea tensiunii arteriale crescute (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, cum ar fi Enalapril, Enap sau Captopril, sau un diuretic) si medicamente care scad nivelul colesterolului (statine). Aceste medicamente nu pot recupera dementa instalata deja, dar pot preveni aparitia unor noi accidente vasculare cerebrale in viitor si bolile de inima care pot duce la noi vatamari ale creierului.
Atunci cand cauza dementei nu poate fi tratata, doctorul impreuna cu persoana afectata si cu persoanele de ingrijire vor colabora pentru a alcatui un plan pentru ca viata sa fie mai usoara si mai confortabila. Planurile de ingrijire pot include sfaturi pentru a ajuta persoana in cauza sa fie independenta si sa faca fata activitatilor zilnice cat mai mult timp posibil si medicamente pentru ameliorarea dispozitiei si a problemelor comportamentale.
Educarea membrilor familiei si a altor persoane de ingriire este de importanta critica pentru a putea avea grija de o persoana cu dementa. Persoanele din jur trebuie sa incerce sa cunoasca cat mai bine aceasta afectiune si sa stie ce expectatii pot avea si cum pot face fata problemelor cu care se pot confrunta, pe masura ce acestea apar.

Medicamentele nu pot vindeca dementa, dar ele pot ajuta la imbunatatirea functiei mentale, dispozitiei sau comportamentului. Astfel, medicamentele pe care doctorul le poate prescrie sunt:
- inhibitorii de colinesteraza, precum donepezil (Aricept), galantamin (Reminyl), sau rivastigmina (Exelon), care pot ameliora sau pot mentine functia mentala. Aceste medicamente au fost concepute pentru tratamentul bolii Alzheimer, dar ele pot fi incercate si in alte forme de dementa cu scopul mentinerii sau imbunatatirii functiei mentale. Studiile recente arata ca medicamentele din aceasta clasa pot fi folosite si pentru tratarea persoanelor cu dementa vasculara. S-a demonstrat ca atat donepezil cat si galantamina pot imbunatati functia mentala, cu putine efecte adverse. De asemenea, Rivastigmina poate fi utilizata la persoanele cu dementa cu corpi Lewy, dar efectele adverse precum greturile, varsaturile si scaderea in greutate sunt frecvente. In prezent, medicamentele existente pot incetini dar nu pot opri progresia dementei
- memantine (Ebixa). Acest medicament, nou aparut, poate incetini evolutia in stadiile avansate ale bolii Alzheimer. De asemenea este eficient in dementa vasculara usoara pana la moderata. Mai multe studii sunt in prezent in desfasurare
- antidepresive pentru tratarea depresiei. Acestea trebuie administrate cu grija intrucat pot provoca delirium la persoanele cu dementa. Antidepresivele care au cele mei putine efecte adverse la persoanele cu dementa sunt SSRI-urile (inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei), precum fluoxetina (Prozac, de exemplu), paroxetina (Seroxat), sertralina (Zoloft) si citalopram (Celexa)
- medicamente tranchilizate pentru tratarea anxietatii, starii de agitatie, agresivitatii si halucinatiilor. Aceste simptome se pot agrava pe masura ce dementa progreseaza. Totusi, s-a afirmat ca unele din aceste medicamente – denumite antisihotice atipice, cum ar fi Zyprexa si Rispolept – pot creste riscul de deces la persoanele cu dementa. De aceea, inainte de inceperea tratamentului cu aceste medicamente, este indicat sa se discute cu doctorul pentru a se stabili daca exista acest risc la persoana respectiva.

Tratamentul de intretinere

Obiectivele tratamentului de intretinere al dementei sunt:
- mentinerea in siguranta a persoanei afectate la domiciliu, cat mai mult timp posibil
- asigurarea unui suport si a unei indrumari a persoanelor de ingrijire. Medicii si alte persoane din domeniul medical trebuie sa colaboreze cu persoana respectiva si cu membrii familiei sau cu persoanele de ingrijire pentru a se imbunatati functia mentala cat mai mult posibil. Adaptarile din ambianta familiala pot ajuta la cresterea calitatii vietii si a sigurantei persoanei cu dementa. Se pot instala balustrade la cabina de dus si se pot inlatura carpele de pe jos pentru a creste siguranta. Calendarele si listele pot ajuta memoria; se pot plasa hartii cu lipici sau semne cu desene pe ele in toata casa pentru a veni in ajutorul persoanei, ca sa-si aminteasca locurile in care sunt diferitele obiecte si pentru a o ghida inspre baie sau bucatarie.
Persoana poate lua de asemenea si medicamente, cum ar fi:
- inhibitori de colinesteraza, precum donepezil (Aricept), galantamina (Reminyl) sau rivastigmine (Exelon)
- mamantina (Ebixa)
- antidepresive
- medicamente pentru tratarea anxietatii, starii de agitatie, agresivitatii si halucinatiilor.
Sunt necesare consultatii regulate la medicul curant – la fiecare 3–6 luni – pentru a se monitoriza efectele tratamentului si nivelul de functionare a persoanei afectate.
In cazul in care starea persoanei in cauza se agraveaza este necesar sa se ia decizii atat timp cat el sau ea este inca capabila sa participe la luarea acestor decizii. Acestea includ si formularea unor documente cum ar fi testamentul si imputernicirea unui avocat pentru luarea deciziilor. Aceste documente cuprind in scris dorintele persoanei in legatura cu ingrijirea medicala, in special vizavi de tratamentul de mentinere a vietii.

Ingrijirea unei persoane cu dementa este deosebit de stresanta

Persoanele de ingrijire sunt sfatuite sa solicite sustinerea din partea membrilor familiei sau a prietenilor. De asemenea este indicat sa aiba grija de propria lor stare de sanatate, luand din cand in cand cate o pauza pentru ei insisi. Se pot face sedinte de consiliere, exista grupuri de suport si asezaminte de zi pentru ingrijirea adultilor sau asociatii care pot veni in ajutorul persoanelor de ingrijire, pentru ca acestea sa poata trece prin perioadele de stres si sa poata depasi episoadele de suprasolicitare psihica.

Tratamentul in cazul agravarii bolii

Pe masura ce dementa avanseaza, apare declinul memoriei, gandirii, rationamentului si a capacitatii de a face si de a duce la indeplinire planuri (functia executiva). In functie de tipul de dementa, comportamentul persoanei poate scapa de sub control; persoana respectiva poate deveni manioasa, agitata sau combativa. Ea poate incepe sa hoinareasca si sa se rataceasca. Aceste probleme pot face dificila asigurarea la domiciliu a ingrijirii persoanei cu dementa, de catre membrii familiei sau de catre altii. De aceea membrii familiei pot fi nevoiti sa opteze pentru internarea persoanei intr-un centru specializat in tratarea dementei. Chiar si cu cel mai bun tratament, persoanele cu dementa au tendinta de a avea o durata de viata mai scurta decat celelate persoane de aceeasi varsta. Evolutia depinde de afectiunea care a cauzat dementa si daca exista si alte afectiuni comorbide cum ar fi diabetul zaharat sau boli cardiace.

Profilaxia

Dementa este dificil de prevenit deoarece cauza majoritatii afectiunilor care o provoaca nu este cunoscuta. Totusi, se pot preveni declinurile ulterioare datorate dementei multi-infarct prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Acest risc poate fi scazut prin:
- tratarea sau prevenirea cresterii tensiunii arteriale
- abandonarea sau evitarea fumatului
- mentinerea unei greutati corporale adecvate, fapt care reduce riscul de diabet zaharat si de tensiune arteriala crescuta, ambele fiind factori de risc pentru dementa
- mentinerea nivelului de colesterol in limitele normale
- efectuarea regulata de exercitii fizice.
La persoanele care au avut deja un accident vascular cerebral, tratarea tensiunii arteriale crescute reduce riscul de aparitie a unui alt accident vascular cerebral cu 20%. Administrarea de aspirina pentru prevenirea formarii de cheaguri de sange scade riscul unui nou accident vascular cerebral cu 17%. Unele persoane varstnice pot dezvolta simptome care par a fi datorate dementei, dar care de fapt sunt rezultatul actiunii unor medicamente care nu interactioneaza bine unele cu altele. Se poate evita aceasta problema discutand cu doctorul si informandu-l pe acesta de toate medicamentele pe care le ia persoana respectiva – atat cele prescrise de un alt medic cat si cele luate fara prescriptie medicala – precum si de vitaminele, preparatele din plante si suplimentele nutritive administrate concomitent.

 

Un studiu de cercetare a demonstrat ca persoanele varstnice care au participat cu regularitate la activitatile din timpul liber care au solicitat un efort mental au redus riscul de dementa. Cititul, jocul de sah sau de table, cantatul la un instrumet muzical si dansul, toate pot fi utile, dar cel mai probabil poate fi benefic orice hobby care mentine creierul in activitate.
Unele studii sugereaza ca un consum scazut sau moderat de alcool (adica 1 pana la 6 pahare pe saptamana) poate reduce riscul de dementa la persoanele in varsta. Deoarece consumul excesiv de alcool poate cauza dementa, acest subiect este inca intens dezbatut de catre cercetatori.
Un studiu mai vechi a demonstrat ca persoanele de 50 de ani sau mai in varsta care au urmat un tratament cu statine pentru scaderea nivelului sanguin al colesterolului a scazut riscul de dezvoltare a dementei. Mai multe studii mai recente nu au sustinut aceasta ipoteza, ca statinele ar reduce riscul de dementa. Totusi, aceste studii s-au facut pe persoane de 65 ani sau mai in varsta. Nu sunt date care sa arate daca inceperea administrarii de statine la o varsta mai tanara ar putea preveni aparitia dementei.  

Tratament ambulator (la domiciliu)

Pentru tratamentul la domiciliu a unei persoane cu dementa este necesara o munca de echipa, in care sa se implice profesionisti din domeniul medical si persoanele de ingrijire, care trebuie sa creeze un mediu sigur si confortabil si sa faca astfel incat activitatile vietii cotidiene sa fie cat mai usoare cu putinta.
Punerea unui diagnostic de dementa poate duce la aparitia unor trairi de manie, de teama sau de anxietate. O persoana aflata intr-un stadiu timpuriu al afectiunii ar trebui sa caute un suport emotional din partea membrilor familiei, a prietenilor si a unei persoane cu experienta in consilierea si tratarea oamenilor cu dementa. Consilierea profesionala poate ajuta persoana respectiva sa accepte diagnosticul si sa construiasca strategii de a face fata situatiei.
In cazul in care afectiunea este diagnosticata devreme, persoanele cu o forma usoara de dementa pot fi implicate, alaturi de doctorul curant si de persoanele de ingrijire, la elaborarea unor planuri de viitor si in organizarea activitatilor domestice si a celor din viata de zi cu zi. Dementa are un ritm de progresie care difera de la o persoana la alta, astfel ca functionarea persoanei in cauza poate fi stabila mai multe luni si chiar mai multi ani. Persoanele cu dementa pot fi capabile sa ramana active din punct de vedere mental si fizic o perioada de mai multi ani. Persoanele cu dementa si persoanele de ingrijire pot fi nevoite sa faca fata mai multor dileme, cum ar fi:
- daca poate continua sa conduca un automobil. Luarea dreptului de a conduce poate scadea sentimentul de independenta si poate creste dependenta persoanei. Dar este extrem de important ca acea persoana sa nu conduca in cazul in care acest lucru poate ameninta siguranta proprie sau a altora. Persoanele aflate intr-un stadiu foarte timpuriu de dementa trebuie evaluate si verificate pentru a se vedea daca pot conduce in siguranta. Doctorul curant trebuie sa reevalueze nivelul lor de functionare la fiecare 6 luni
- ce planuri financiare si legale vor fi necesare. Cat mai curand posibil dupa punerea diagnosticului de dementa, persoana afectata trebuie sa intocmeasca un testament si un document prin care imputerniceste un avocat pentru luarea deciziilor privitoare la ingrijirile medicale. Aceste documente vor da asigurarea ca dorintele persoanei referitoare la ingrijirile medicale, in special cele legate de tratamentul de mentinere a vietii, vor fi indeplinite. De asemenea, membrii familiei trebuie sa se asigure ca toate documentele necesare pentru reglemantarea afacerilor financiare si legale sunt in ordine. Acestea pot include impozitele, politele de asigurare de sanatate si de viata, pensia, actiunile comerciale, creditele ipotecare, conturile bancare, informatiile legate de investitii etc.

Alte probleme ale persoanelor de ingrijire

Multe persoane cu dementa sunt ingrijite la domiciliu de partenerii de viata sau de alti membri ai familiei si de prieteni. Ingrijirea unei persoane cu dementa poate fi epuizanta din punct de vedere fizic si emotional, dar urmarea unor sfaturi si alte ajutoare pot sa faca totul mai usor.
- se recomanda sa se asigure un mediu familial sigur. Camerele trebuie sa fie ordonate, cu cai libere. Cutitele, solutiile de curatat si alte substante periculoase trebuie tinute incuiate sub cheie. Carpetele de pe jos trebuiesc aruncate si in locul lor trebuie puse covoare mai mari pentru a se preveni alunecarea. Este bine sa se instaleze balustrade in cabina de dus, chenare in jurul cazii de baie si alte dispozitive ajutatoare in camera de baie. Este bine sa se asigure o buna luminozitate, sa se puna luminite in dormitoare, in camerele de baie si pe holuri, care sa fie aprinse noaptea
- se recomanda mentinerea unei bune stari de nutritie. Este indicat sa i se ofere mai des mancare, inclusiv gustari sanatoase la ora 11 si dupa-amiaza. Daca persoana respectiva nu poate folosi cum trebuie o lingura sau o furculita, este bine sa i se dea mancarea preparata astfel incat sa poata fi servita cu degetele. Trebuie ca felurile de mancare sa i se dea pe rand; faptul de a alege poate provoca confuzie. In cazul in care persoana respectiva pierde in greutate, se pot lua in considerare alimentele nutritive sub forma lichida
- mangementul tulburarilor de somn. Este indicat ca persoana cu dementa sa fie tinuta treaza si activa in cursul zilei. Trebuie descurajata atipirea, cu exceptia cazului in care acest lucru ar cauza si mai multe probleme. Poate fi de folos oferirea unui pahar de lapte cald sau a unui ceai de plante, care sa nu contina substante excitante, seara, inainte de a merge la culcare. O baie fierbinte cu putin inainte de ora de somn poate fi utila in obtinerea relaxarii
- managementul problemelor de control sfincterian (incontinenta urinara si fecala). Se recomanda incurajarea persoanei sa mearga la toaleta la ore regulate, cum ar fi la fiecare 2 ore. Este bine sa se marcheze clar baia si toaleta cu semne; se pot folosi desene atunci cand persoana respectiva nu  mai poate intelege cuvintele. Se pot folosi si pampers pentru adulti sau captuseli sau lenjerie intima absorbante. In cazul in care incontinenta este o problema nou aparuta, este bine sa se vada daca aceasta nu este cauzata de o alta afectiune, cum ar fi infectia de tract urinar.
Persoanele de ingrijire trebuie sa nu uite sa solicite suportul din partea altor membri ai familiei sau a prietenilor. Apelarea la consiliere si la centrele de ingrijire temporara poate fi de ajutor in depasirea momentelor de suprasolicitare sau a perioadelor stresante.

Serviciile de nursing (ingrijire) la domiciliu

Chiar in ciuda celui mai bun tratament, o persoana cu dementa progresiva va avea un declin, poate pana in punctul in care persoana de ingrijire nu mai poate fi capabila din punct de vedere fizic, emotional sau financiar sa asigure asistarea ei. Persoana cu dementa poate incepe sa dezvolte probleme de comportament incontrolabile sau poate prezenta alte conditii medicale sau alte nevoi terapeutice carora o persoana de ingrijire nu le poate face fata. Sunt disponibile anumite tipuri de modalitati de ajutorare, desi multe din persoanele cu dementa necesita o ingrijire permanenta (24 de ore din 24) incepand de la un anumit moment. Luarea deciziei in ceea ce priveste apelarea la un serviciu de nursing la domiciliu este adeseori foarte dificila; fiecare familie trebuie sa ia in considerare situatia financiara, capacitatea emotionala si alte variabile.

Optiuni de medicamente

Doctorii folosesc medicamente pentru tratarea dementei in urmatoarele scopuri:
- corectarea unei conditii subiacente care cauzeaza dementa, ca de exemplu administrarea de hormoni tiroidieni in caz de hipotiroidism, de vitamine in caz de deficit de vitamina B12 sau antibiotice pentru infectii
- mentinerea functiei mentale cat mai mult timp posibil in cazul in care dementa nu poate fi recuperata
- prevenirea agravarii dementei vasculare prin accidente vasculare cerebrale de mici dimensiuni, la persoanele cu tensiune arteriala crescuta si nivel crescut de colesterol
- managementul depresiei, insomniei, halucinatiilor, agitatiei si agresivitatii.
Medicii pot prescrie urmatoarele medicamente care sa ajute la mentinerea functiei mentale (vezi mai sus):
- inhibitori de colinesteraza
- memantine.
Doctorul poate prescrie medicamente pentru tensiunea arteriala crescuta si pentru nivelul crescut de colesterol, atunci cand aceste conditii sunt prezente, fiind factori de risc pentru dementa vasculara. Aceste medicamente nu pot recupera dementa instalata deja, dar ele pot preveni aparitia in viitor de noi accidente vasculare cerebrale si de boli cardiace care pot provoca o noua vatamare a creierului. 
- medicamente pentru scaderea tensiunii arteriale includ inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei sau diuretice
- medicamente pentru scaderea colesterolului, numite statine.
Medicamente prescrise pentru controlarea problemelor de comportament sau ale tulburarilor de dispozitie sunt:
- antidepresive pentru tratarea depresiei, care este frecvente in dementa
- medicamente precum risperidona (Rispolept) sau olanzapina (Zyprexa). Acestea pot fi utile in tratamentul anumitor simptome, precum anxietatea, starile de agitatie, tulburarilor de somn, convingerilor false sustinute cu tarie (iluzii) si halucinatiilor.
 
De retinut!

Medicamentele risperidona (Rispolept) si olanzapina (Zyprexa) sunt utilizate pentru reducerea problemelor de comportament si a manifestarilor psihotice la persoanele cu dementa. Totusi, acestea si alte medicamente asemanatoare au unele riscuri cunoscute:
- in aprilie 2005, Asociatia pentru Aprobarea Medicamentelor si a Alimentelor din SUA (FDA - Food and Drug Administration) a anuntat in mod public ca poate exista un risc crescut de deces la persoanele cu dementa care urmeaza un tratament cu antipsihotice atipice. Antipsihoticele atipice sunt Zyprexa, Rispolept, quetiapina (Seroquel), clozapina (Leponex), ziprasidona (Geodon, Zeldox) si aripiprazole (Abilify). FDA a cerut firmelor producatoare a acestor medicamente sa adauge la prospecte o casuta in care sa se atentioneze asupra cresterii riscului de deces si in care sa se mentioneze ca aceste medicamente nu sunt aprobate pentru a fi utilizate in tratamentul dementei
- in plus, firma producatoare a Rispoleptului a adaugat un avertisment ca ar putea exista un risc mic de accident vascular cerebral  la unii varstnici care iau acest medicament. De aceea trebuie discutat cu doctorul curant care sunt riscurile in cazul administrarii acestor medicamente.  Au mai fost studiate unele medicamente noi, cum ar fi oxiracetam si pentoxifilina. Acestea sunt inca in stadiu de experiment si nu au fost inca studiate cu rigurozitate in cazul altor demente in afara de cea Alzheimer.
Recomandarea FDA in legatura cu antidepresivele. FDA a stabilit o conduita pentru pacienti, familii si doctori pentru a se monitoriza indeaproape adultii si copiii care urmeaza un tratament cu antidepresive, pentru a vedea daca apar semne ale unui comportament sinucigas. Acest lucru este deosebit de important la inceputul tratamentului sau atunci cand dozele sunt modificate.
De asemenea, FDA recomanda ca persoanele care iau antidepresive sa fie tinute sub observatie pentru a se observa daca apare o crestere a anxietatii, atacuri de panica, agitatie, iritabilitate, insomnie, impulsivitate, ostilitate sau stari maniacale. FDA nu recomanda ca persoanele sa inceteze sa ia antidepresive, ci doar ca cei care urmeaza acest tratament sa fie monitorizati si, in cazul in care apare o situatie ingrijoratoare, sa  fie consultat un doctor.

Tratamentul chirurgical
 
In cazuri rare, tratamentul chirurgical poate fi folosit pentru indepartarea unei tumori cerebrale sau pentru tratarea unei hidrocefalii cu presiune normala, ambele conditii medicale putand cauza dementa.
Alte cauze de dementa nu pot fi tratate pe cale chirurgicala.
 
Alte tratamente

Cercetatorii fac in prezent investigatii cu numeroase medicamente pentru a vedea daca se poate preveni sau daca se poate intarzia dezvoltarea dementei.
De exemplu, un studiu a aratat ca persoanele cu dementa vasculara carora li s-a administrat Ginkgo Bilboa, un medicament din plante, au avut o usoara ameliorare a abilitatilor mentale. Totusi, acest studiu a avut o rata crescuta de persoane care au abandonat tratamentul, asa ca este nevoie de mai multe studii pentru a se vedea daca intr-adevar ginkgo poate fi considerat un medicament eficient.
Se fac cercetari de asemenea pentru a se vedea daca medicamentele antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS), medicamentele care scad nivelul colesterolului (statinele), vitamina E si alte antioxidante pot fi utile.
Persoanele cu dementa pot beneficia de un program de grup structurat, care ii incurajeaza sa se concentreze asupra unei varietati de subiecte si sa gandeasca in mod creativ, atat cat pot in limitele lor, datorate afectiunii. Acest tip de program, denumit uneori orientare in realitate sau terapie de stimulare cognitiva, se face in unele centre specializate in ingrijirea persoanelor cu aceasta afectiune.

Inapoi la inventar

Accidentul ischemic tranzitor

 

Generalitati

Un accident ischemic tranzitor este un semn care poate anunta aparitia unui accident vascular cerebral constituit. Accidentul ischemic tranzitor apare cand fluxul sanguin catre o parte a creierului este temporar redus sau blocat (obstructie partiala sau totala) adesea, datorita unui cheag de sange. Aceasta obstructie produce aceleasi simptome cu cele ale unui accident vascular cerebral constituit, dar diferenta este ca fluxul de sange se restabileste in cateva minute si simptomele dispar complet. Spre deosebire de accidentul ischemic tranzitor, in accidentul vascular cerebral constituit obstructia nu dispare, fluxul de sange nu se restabileste, iar leziunile cerebrale care apar sunt definitive. 
Desi manifestarile accidentului ischemic tranzitor sunt temporare si dispar complet, pacientul necesita obligatoriu un consult medical pentru stabilirea diagnosticului si tratamentului corespunzator, cu scopul de a impiedica aparitia unui accident vascular cerebral constituit.
Multi pacienti nu stiu ca au avut un accident ischemic tranzitor pana la efectuarea unei consultatii medicale, in general pentru un alt motiv, ocazie cu care, medicul, pe baza relatarilor pacientului poate stabili un diagnostic retrospectiv.

Cauze

Cea mai frecventa cauza a accidentului ischemic tranzitor este reprezentata de cheagurile sanguine care blocheaza temporar fluxul de sange catre creier. Cheagurile de sange se pot forma  din diverse cauze. Un cheag de sange se poate forma intr-o artera care iriga creierul. In general sunt susceptibile arterele care prezinta pe pereti placi de aterom datorita procesului de arterioscleroza. Alte cauze care pot produce leziuni ale peretilor vaselor sanguine mici de la nivelul creierului sunt hipertensiunea arteriala netratata sau prost tratata si diabetul zaharat.
Un cheag sanguin se poate forma si intr-o alta parte a corpului (frecvent in cavitatile inimii) si de acolo prin migrare intravasculara poate ajunge la nivelul unui artere cerebrale pe care o blocheaza partial sau total. Cheagurile sanguine pot apare:
- dupa un atac cardiac (infarct miocardic acut)
- ca rezultat al altor afectiuni cardiace care perturba fluxul normal de sange la nivelul inimii cum sunt: tulburarile de ritm cardiac (cel mai frecvent fibrilatia atriala cronica), afectiunile valvelor cardiace si insuficienta cardiaca.
In plus, o artera poate fi partial obstruata de o placa de aterom, care reduce fluxul de sange catre creier pana la un nivel critic, ceea ce duce la aparitia simptomelor accidentului ischemic tranzitor.
Cauze mai rare de producere a accidentului ischemic tranzitor prin formarea unor cheaguri sanguine sunt:
- agregate de bacterii, celule tumorale sau bule de aer, care patrund in interiorul vaselor si perturba fluxul sanguin
- afectiuni ale celulelor sanguine cum sunt policitemia (prezenta in sange, a unui numar mai mare de globule rosii decat cel normal) sau siclemia (prezenta in sange a globulelor rosii cu forme anormale)
- inflamatii ale peretelui vascular care se pot datora unor afectiuni ca sifilis, tuberculoza sau alte boli inflamatorii cronice.
Un traumatism la nivelul capului sau gatului poate conduce la leziuni ale vaselor sanguine ceea ce poate duce la aparitia unui accident ischemic tranzitor.

Simptome

Manifestarile (simptomele) accidentului ischemic tranzitor apar brusc si sunt totdeauna temporare. Ele dispar cel mai frecvent in 10-20 minute. Manifestarile accidentului ischemic tranzitor sunt identice cu cele ale accidentului vascular cerebral constituit. Ele depind de regiunea creierului care este afectata. Cele mai frecvente manifestari ale accidentului ischemic tranzitor sunt:
- slabiciune musculara sau incapacitatea de a misca o regiune (mana, picior, fata) sau intreaga jumatate afectata a corpului
- amorteli, furnicaturi, fasciculatii musculare sau resimtirea unei greutati la nivelul unei jumatati a corpului
- tulburari de vedere manifestate prin: vedere incetosata, vedere dubla (pacientul priveste un obiect si vede doua imagini identice), vedere colorata (perceperea unor culori care nu exista) sau pierderea completa a vederii
- dificultati de vorbire, de intelegere sau de gasire a unor cuvinte
- vertij (ameteala) care poate fi atat de sever incat pacientul nu poate sta in picioare
- astenie, slabiciune, nesiguranta in mers
- caderea pacientului, datorita pierderii bruste a fortei musculare la  nivelul membrelor inferioare.
Accidentul ischemic tranzitor nu este totdeauna usor de recunoscut deoarece, uneori, manifestarile pot fi puse pe seama altor afectiuni. Cu toate acestea este necesar ca orice accident ischemic tranzitor sa fie recunoscut si tratat corespunzator pentru a preveni aparitia unui accident vascular cerebral constituit.

Evolutie

Manifestarile unui accident ischemic tranzitor, de obicei, dispar in 10-20 minute, dar unele pot persista si pana la 24 ore. Daca un simptom persista peste o ora, este vorba, foarte probabil, de un accident vascular cerebral.
Manifestarile unui accident ischemic tranzitor, produs de un cheag sanguin care reduce temporar fluxul sanguin catre creier,  dispar cand cheagul se dizolva si fluxul de sange se restabileste.
Un accident ischemic tranzitor este un semn de alarma, care poate anunta aparitia, in curand a unui accident vascular cerebral.
14% dintre pacientii care au avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor, vor face in urmatorul an inca un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor.
De asemenea, un accident ischemic tranzitor  poate indica un risc crescut pentru aparitia unui accident acut coronarian. Ateroscleroza, care este un fenomen generalizat, afecteaza toate vasele sanguine inclusiv arterele care iriga creierul si inima. Ateroscleroza care afecteaza vasele cardiace (arterele coronare) poate produce durere cardiaca sau un accident acut coronarian.

Factori de risc

Factorii care cresc riscul de aparitie a unui accident ischemic tranzitor si a unui accident vascular cerebral sunt identici. Acestia se impart in factori care pot fi modificati prin tratament si schimbarea modului de viata si factori ce nu pot fi modificati.
Factorii care pot fi modificati sunt:
- hipertensiunea arteriala
- fumatul si fumatul pasiv (o persoana nefumatoare care inhaleaza fumul) care cresc riscul de aparitie a accidentului ischemic tranzitor, accidentului vascular cerebral si accidentului acut coronarian
- nivelul sanguin crescut al colesterolului (hipercolesterolemia)
- nivelul sanguin crescut al trigliceridelor (hipertrigliceridemia)
- consumul excesiv de alcool
- utilizarea anticonceptionalelor orale, in special la femeile fumatoare sau care au avut anterior o afectiune produsa de cheaguri sanguine
- sedentarismul
- utilizarea cocainei.
Factorii de risc care nu pot fi modificati sunt:
- varsta: cele mai multe atacuri ischemice tranzitorii apar dupa 60 ani
- istoricul familial: persoanele care au rude ce au suferit un accident ischemic tranzitor sau un accident vascular cerebral  au un risc crescut
- antecedentele personale de accidente ischemice tranzitorii: persoanele care au avut un accident ischemic tranzitor sau un accident vascular cerebral au un ric crescut de a face iarasi una dintre aceste boli
- boli care cresc riscul de aparitie a accidentelor ischemice tranzitorii cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, ateroscleroza in special cea carotidiana (afecteaza arterele carotide care iriga creierul cu sange), fibrilatia atriala cronica, boala ischemica coronariana, insuficienta cardiaca si afectiunile valvelor cardiace (valvulopatii)
- afectiuni care produc agregarea celulelor sanguine si formarea de cheaguri cum sunt policitemia (prezenta in sange, a unui numar mai mare de globule rosii decat cel normal) sau siclemia (prezenta in sange a globulelor rosii cu forme anormale).
Unele studii recente sugereaza ca este posibil ca infectiile sa declanseze aparitia unei inflamatii la nivelul peretelui arterial, inflamatie care poate conduce la ateroscleroza si consecutiv, la cresterea riscului de aparitie a unui accident acut coronarian sau accident vascular cerebral.

Consultul de specialitate

Serviciul de ambulanta trebuie solicitat imediat in una dintre urmatoarele situatii:
- slabiciune musculara, amorteli, furnicaturi sau incapacitatea de a misca o regiune (mana, picior, fata) sau intreaga jumatate afectata a corpului
- fasciculatii musculare sau resimtirea unei greutati la nivelul unei jumatati a corpului
- tulburari de vedere manifestate prin: vedere incetosata, vedere dubla (pacientul priveste un obiect si vede doua imagini identice), vedere colorata (perceperea unor culori care nu exista) sau pierderea completa a vederii
- dificultati de vorbire, de intelegere sau de gasire a unor cuvinte
- vertij (ameteala) care poate fi atat de sever incat pacientul nu poate sta in picioare, astenie, slabiciune, nesiguranta in mers
- caderea pacientului datorita pierderii bruste a fortei musculare la  nivelul membrelor inferioare.
Medicul curant trebuie solicitat imediat daca:
- pacientul a avut simptome de accident ischemic tranzitor, chiar daca acestea au disparut complet
- pacientul care a avut un accident ischemic tranzitor sau un accident vascular cerebral  si face tratament anticoagulant cu aspirina sau alt medicament, prezinta semne de sangerare
- pacientul crede ca a avut un accident ischemic tranzitor  dar nu a reusit inca sa discute cu medicul sau curant despre acesta.

Expectativa vigilenta

Atitudinea de expectativa vigilenta nu este indicata in cazul simptomelor care pot sugera un accident ischemic tranzitor. Aparitia oricarui simptom sau semn de accident ischemic tranzitor trebuie considerata o urgenta medicala si in consecinta trebuie consultat imediat medicul. 
 
Medici specialisti recomandati

Medicii care pot diagnostica si trata un accident ischemic tranzitor sunt:
- medicul de familie
- medicul neurolog
- medicul de urgenta
- medicul internist.
Alti medici care pot fi consultati in aceste situatii sau daca este necesara o interventie chirurgicala sunt:
- medicul neurochirurg
- medicul cardiolog
- medicul specialist in chirurgie vasculara.

Investigatii

Pacientul care are sau a avut un accident ischemic tranzitor  trebuie evaluat imediat. Scopul evaluarii este:
- depistarea altor cauze care pot produce aceste manifestari cum sunt: un accident vascular cerebral, hipoglicemia (scaderea nivelului glucozei sanguine) in special la diabetici sau paralizia Bell
- evidentierea unui cheag sanguin
- evaluarea necesitatii unei interventii chirurgicale pentru dezobstruarea (desfundarea) arterei blocate, interventie numita endarterectomie carotidiana.
Daca simptomatologia a disparut complet in momentul consultatiei, este posibil ca rezultatul examenului fizic sa fie normal, iar diagnosticul va fi pus pe baza anamnezei (relatarea pacientului) si a investigatiilor specifice.
In cazul suspectarii unui accident ischemic tranzitor, pot fi necesare una sau mai multe dintre urmatoarele investigatii:
- computer tomografie craniana, pentru a verifica daca exista semne de hemoragie intracraniana, semne de accident vascular cerebral sau alte cauze care ar putea explica un tremor
- rezonanta magnetica nucleara (RMN) cerebrala.
Alte investigatii pot fi necesare pentru identificarea unei cauze care ar putea produce un accident ischemic tranzitor. Daca este suspectata obstructia unei artere carotide pot fi necesare investigatii ca:
- ecografie Doppler
- angioRMN.
Un accident ischemic tranzitor poate fi produs de un cheag sanguin produs de o afectiune cardiaca. In aceste cazuri pot fi necesare investigatii ca:
- radiografie toracica: pentru aprecierea marimii si formei cordului
- electrocardiograma sau monitorizare Holter (inregistrarea electrocardiogramei si a valorilor tensiunii arteriale pe o perioada de 24 ore); aceste investigatii pot evidentia foarte exact existenta tulburarilor de ritm cardiac
- ecocardiografia pentru examinarea cavitatilor cardiace si a fluxului de sange la nivelul lor
- determinarea nivelului seric al colesterolului si trigliceridelor (valorile crescute ale acestora pot creste riscul de aparitie a cheagurilor sanguine si a aterosclerozei).

Tratament - Generalitati

Pacientul care a avut un accident ischemic tranzitor va avea nevoie, foarte probabil, de un tratament pentru prevenirea formarii cheagurilor sanguine. Daca exista obstructii semnificative ale arterelor carotide, foarte frecvent, va fi necesara o interventie chirurgicala pentru readucerea la normal a lumenului vasului obstruat. Daca pacientul sufera de hipertensiune arteriala, diabet zaharat sau hipercolesterolemie, fiecare dintre aceste afectiuni va necesita tratamentul corespunzator.

Tratament initial

Orice persoana care prezinta simptome sugestive pentru un accident ischemic tranzitor va necesita imediat asistenta medicala. Chiar daca simptomatologia dispare complet este necesara o consultatie medicala in cel mai scurt timp posibil. Un accident ischemic tranzitor este un semn de alarma care poate anunta aparitia, in curand, a unui accident vascular cerebral,  iar instituirea precoce a tratamentului corespunzator  poate preveni aparitia accidentului vascular cerebral. 14% dintre pacientii care au avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor, vor face in urmatorul an inca un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor.
Tratamentul va urmari sa previna formarea cheagurilor sanguine. Medicamentele utilizate sunt: aspirina, clopidogrel, dipiridamol asociat cu aspirina, warfarina sau acenocumarol.
Daca exista obstructii semnificative ale arterelor carotide, foarte frecvent, va fi necesara o interventie chirurgicala pentru readucerea la normal a lumenului vasului obstruat (endarterectomie carotidiana). Endarterectomia carotidiana este indicata pacientilor care nu au avut un accident ischemic  tranzitor dar care au o stenoza (ingustare a lumenului) semnificativa a arterei carotide. Alta posibilitate pentru tratamentul stenozei carotidiene este angioplastia urmata de montarea unui stent. Aceasta metoda este mai frecvent utilizata pentru repermeabilizarea arterelor care iriga cordul (arterele carotide). Aceasta metoda de tratament se realizeaza prin introducerea in interiorul arterei stenozate a unui tub subtire, numit cateter, care are la capat un balonas; cand balonasul ajunge in zona arteriala stenozata este umflat si astfel se produce largirea zonei ingustate. Ulterior in zona unde s-a facut dilatatia cu balonas, medicul plaseaza, in interiorul arterei, un dispozitiv denumit stent care are rolul de a mentine artera deschisa si a preveni restenozarea.

Tratament de intretinere

Tratamentul de intretinere urmareste prevenirea aparitiei unui alt accident ischemic tranzitor sau unui accident vascular cerebral ca si reducerea factorilor de risc pentru accidentul vascular cerebral.

Acest tratament are mai multe componente in functie de celelalte afectiuni pe care le mai prezinta pacientul:
- mentinerea valorilor tensiunii arteriale in limite normale la pacientii hipertensivi, prin administrarea de medicamente antihipertensive si regim alimentar hiposodat
- administrarea de aspirina sau alte antiagregante plachetare pentru a preveni un accident vascular cerebral
Studiile au aratat ca tratamentul zilnic cu aspirina sau alte antiagregante plachetare, ca aspirina asociata cu dipiridamol, la pacientii care au avut un accident ischemic tranzitor, un accident vascular cerebral sau au suferit o endarterectomie,  poate preveni aparitia unui alt accident vascular cerebral.
- tratamentul anticoagulant (cu warfarina sau acenocumarol) este indicat la pacientii cu fibrilatie atriala
Pacientii cu fibrilatie atriala, care au avut un accident ischemic tranzitor, necesita tratament anticoagulant pentru reducerea riscului de aparitie a unui accident vascular cerebral. Studiile recente au aratat ca, pentru acesti pacienti, anticoagulantele sunt mai eficiente decat antiagregantele plachetare in prevenirea aparitiei unui accident vascular cerebral.
- totusi, unii pacienti nu pot lua anticoagulante
In aceste cazuri, foarte probabil, este necesara administrarea altor medicamente pentru reducerea riscului de aparitie a unui accident vascular cerebral. In cazul pacientilor cu hipercolesterolemie sunt indicate statinele (medicamente care reduc nivelul seric al colesterolului). Multe studii au aratat ca statinele reduc semnificativ riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral la pacientii care au avut un accident ischemic tranzitor. Statinele protejaza impotriva aparitiei unui accident vascular cerebral chiar la pacientii care nu au o boala cardiaca sau hipercolesterolemie.
- controlul diabetului zaharat (valorile glicemiei trebuie mentinute in limite normale sau foarte aproape de aceste valori; acest deziderat se obtine prin tratament cu antidiabetice orale sau insulina, regim alimentar adecvat si exercitii fizice)
- pacientul trebuie sa isi schimbe stilul de viata.

Aceste schimbari vizeaza:
- intreruperea fumatului (fumatorii au un risc mult mai mare de a face un accident vascular cerebral comparativ cu cei care au renuntat la fumat; pacientii care vor sa renunte la fumat pot apela la programe specializate in acest domeniu, tratamente medicamentoase si consiliere (sfatuire) de specialitate)
- mentinerea greutatii corporale in limite normale (supraponderalitatea sau obezitatea cresc riscul de aparitie a hipertensiunii arteriale, afectiunilor cardiace sau diabetului zaharat, toate acestea fiind factori de risc pentru accidentul vascular cerebral sau accidentul ischemic tranzitor)
- dieta echilibrata: saraca in colesterol, grasimi saturate si sare, scaderea consumului de grasimi animale, cresterea consumului de legume si fructe care aduc un aport crescut de potasiu si vitamine B, C, E si riboflavina
- exercitiile fizice efectuate regulat scad riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral (cel mai simplu exercitiu fizic este mersul pe jos)
- consumul de alcool in cantitati scazute sau moderate (1/saptamana – 2/zi) scade riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral prin mecanism ischemic (prin blocarea unei artere cerebrale); consumul excesiv de alcool creste riscul de accident vascular cerebral.
Este necesara urmarirea semnelor de sangerare in special la pacientii care fac tratamente pentru prevenirea coagularii sangelui – care la randul sau impiedica aparitia cheagurilor sanguine. Aceste medicamente pot fi: warfarina, acenocumarol, ticlopidina, aspirina asociata sau nu cu dipiridamol, sau clopidogrel. Cand  apar sangerari frecvente si in cantitate mare la periajul dentar este necesara consultarea medicului.

Tratament in cazul agravarii bolii

Daca pacientul a avut mai multe accidente ischemice tranzitorii succesive este necesara spitalizarea, deoarece riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral este foarte mare.
Tratamentul de urgenta pentru un accident vascular cerebral are eficienta maxima daca este inceput in primele 3 ore de la debutul simptomelor.  

Urmarirea pacientilor cu accident ischemic tranzitor 

Dupa un accident ischemic tranzitor pacientul trebuie evaluat clinic si paraclinic si in functie de rezultate, pacientul poate fi tratat si urmarit in ambulatoriu sau daca riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral este mare, necesita internare. Internarea in spital este indicata in urmatoarele cazuri:
- pacienti care au avut accidente ischemice tranzitorii succesive
- pacienti care au avut un accident ischemic tranzitor si prezinta si o afectiune cardiaca (ex. fibrilatie atriala)
- pacienti la care simptomatologia arata ca este afectata o mare zona a creierului
- pacienti la care simptomele dureaza peste 1 ora
- pacienti batrani, care au factori de risc semnificativi ca: diabet zaharat sau afectiuni cardiace decompensate.

Profilaxia

Prevenirea aparitiei unui accident ischemic tranzitor se face prin controlul  factorilor de risc.
Pacientul trebuie sa faca periodic, examinari medicale pentru controlul hipertensiunii arteriale, hipercolesterolemiei, afectiunilor cardiace (in special fibrilatia atriala), diabetului zaharat si bolilor hematologice care favorizeaza coagularea sanguina cum sunt policitemia si siclemia.
Intreruperea fumatului este necesara. Fumatul zilnic creste riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral de 2,5 ori. Fumatul pasiv (o persoana nefumatoare care inhaleaza fumul de tigara) poate creste, de asemenea, riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral.
Medicul va stabili daca este necesar un tratament cu aspirina sau medicamente hipocolesterolemiante. Studiile au aratat ca tratamentul zilnic, cu aspirina sau alte antiagregante plachetare, ca aspirina asociata cu dipiridamol, la pacientii care au avut un accident ischemic tranzitor, un accident vascular cerebral sau au suferit o endarterectomie,  poate preveni aparitia unui alt accident vascular cerebral. Medicamentele care scad nivelul seric al colesterolului, numite si hipocolesterolemiante, cum sunt statinele, sunt indicate la pacientii cu hipercolesterolemie sau care au avut un atac cardiac.
Daca pacientul este hipertensiv si a avut deja un accident ischemic tranzitor, medicamentele antihipertensive pot preveni aparitia altui accident ischemic tranzitor sau unui accident vascular cerebral.

Este importanta mentinerea unei greutati corporale adecvate. Excesul ponderal sau obezitatea cresc riscul de aparitie a hipertensiunii arteriale, afectiunilor cardiace si diabetului zaharat, toate aceste boli fiind factori de risc pentru aparitia unui accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral. 
Este indicata o dieta echilibrata: saraca in colesterol, grasimi saturate si sare, scaderea consumului de grasimi animale, cresterea consumului de legume si fructe care aduc un aport crescut de potasiu si vitamine B, C, E si riboflavina.
Exercitiile fizice efectuate regulat scad riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral. Cel mai simplu exercitiu fizic este mersul pe jos.
Consumul de alcool in cantitati scazute sau moderate (1/saptamana – 2/zi) scade riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral prin mecanism ischemic (prin blocare unei artere cerebrale). Consumul excesiv de alcool creste riscul de accident vascular cerebral.
Trebuie evitat tratamentul cu anticonceptionale orale la pacientele care mai au si alti factori de risc pentru accidentul ischemic tranzitor sau accidentul vascular cerebral; acestia sunt fumatul, hipercolesterolemia sau o alta afectiune produsa de un cheag sanguin. In cazul acestor paciente medicul va prescrie o alta metoda contraceptiva, care nu creste riscul de aparitie a unui accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral.
Deoarece fibrilatia atriala, care creste semnificativ riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral este, adesea, asimptomatica (nu produce nici un fel de manifestari) si astfel pacientul nu stie de existenta sa,  este recomandat ca toate persoanele peste 55 ani sa isi verifice pulsul o data pe luna. Daca pulsul nu are un ritm regulat trebuie cerut sfatul medicului.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Tratamentul la domiciliu nu este adecvat in cazul unui accident ischemic tranzitor. Persoana care crede ca are simptome sugestive pentru un accident ischemic tranzitor nu trebuie sa incerce sa se trateze singura la domiciliu. Este necesar sa solicite serviciul de urgenta (serviciul de ambulanta sau camera de garda de la spital) cand apar primele simptome. Tratamentul inceput precoce poate preveni aparitia unui accident vascular cerebral.
In cazul pacientilor care au avut un accident ischemic tranzitor este indicat:
- sa urmeze tratamentul prescris de medic pentru prevenirea aparitiei unui alt accident ischemic tranzitor sau a unui accident vascular cerebral (acest tratament se poate face cu medicamente care incetinesc coagularea sangelui cum sunt: warfarina, acenocumarol, ticlopidina, clopidogrel, sau aspirina asociata cu dipiridamol; administrarea acestora se va face in ritmul si dozele stabilite de medic, sub control periodic)
- sa instiinteze medicul despre orice semn de sangerare care apare
- sa urmeze tratamentul medicamentos prescris pentru controlul altor boli, ce reprezinta factori de risc pentru aparitia accidentului ischemic tranzitor sau accidentului vascular cerebral, cum sunt: hipertensiunea arteriala, fibrilatia atriala, hipercolesterolemia sau diabetul zaharat
- sa aiba un regim alimentar echilibrat si sa evite excesul ponderal
- sa nu fumeze
- sa faca exercitii fizice regulat
- sa evite consumul excesiv de alcool.

Optiuni de medicamente

Dupa un accident ischemic tranzitor medicul ii va prescrie pacientului unele medicamente. Frecvent sunt folosite medicamentele care previn formarea cheagurilor sanguine deoarece acestea din urma pot produce accidente ischemice tranzitorii sau accidente vasculare cerebrale. Exista doua tipuri de medicamente care previn coagularea sangelui si consecutiv formarea cheagurilor: anticoagulantele si antiagregantele plachetare.
Medicamentele hipocolesterolemiante si antihipertensive pot preveni aparitia unui accident ischemic tranzitor sau unui accident vascular cerebral.

Medicamentele antiplachetare

Antiplachetarele (cum sunt aspirina, aspirina asociata cu dipiridamol sau clopidogrel) mentin plachetele (plachetele sau trombocitele sunt unul dintre cele trei tipuri principale de celule sanguine) in fluxul sanguin si impiedica agregarea lor si formarea cheagurilor sanguine. Aspirina este utilizata cel mai des. Multe studii au aratat ca aspirina ajuta la prevenirea unui accident vascular cerebral si reduce riscul de aparitie a altui accident ischemic tranzitor la pacientii care au avut deja un accident ischemic tranzitor.
Alte medicamente antiplachetare, cum este clopidogrelul, pot fi utilizate in cazurile in care pacientul nu poate lua aspirina sau aceasta nu este eficienta.
Aggrenox, un medicament care asociaza aspirina cu dipiridamol, este eficient la unii pacienti in prevenirea aparitiei unui accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral. Totusi, pacientii care au angina pectorala stabila nu pot lua dipiridamol.

Anticoagulantele

Anticoagulantele previn producerea unor anumite proteine care sunt necesare in coagularea sangelui si formarea cheagului. Daca pacientul are fibrilatie atriala, probabil, va trebui sa ia un anticoagulant (acenocumarol sau warfarina). La acesti pacienti anticoagulantele sunt mult mai eficiente decat antiagregantele in prevenirea aparitiei unui accident vascular cerebral.
Atat anticoagulantele cat si antiagregantele cresc riscul de sangerari.
Acenocumarolul (Sintrom, Trombostop) si warfarina (Coumadin) au cel mai mare risc de a produce sangerari, dar riscul poate fi scazut cand doza este monitorizata atent.

Hipocolesterolemiantele

Specialistii recomanda ca multi pacienti care au avut un accident ischemic tranzitor, chiar dintre cei cu nivel seric normal al colesterolului sa ia statine. Studiile au aratat ca statinele scad semnificativ riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral la cei care au avut un accident ischemic tranzitor. Statinele protejaza impotriva unui accident vascular cerebral chiar la persoanele care nu au o afectiune cardiaca sau hipercolesterolemie.

Tratament chirurgical

Daca exista o stenoza carotidiana semnificativa, probabil, va fi necesara o endarterectomie carotidiana. Aceasta consta in indepartarea, de catre chirurg, a placii de aterom din interiorul arterei carotide pentru reducerea riscului de aparitie a unui accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral. Riscurile si beneficiile acestei operatii trebuie evaluate cu grija deoarece operatia in sine poate produce un accident vascular cerebral. Endarterectomia carotidiana este indicata daca exista o stenoza carotidiana semnificativa (50%-70% sau mai mult) si daca pacientul a avut unul sau mai multe accidente ischemice tranzitorii. Studiile arata ca unii pacienti care au stenoze mai mici fata de valorile amintite pot beneficia de endarterectomie carotidiana. Totusi, indicatia operatorie este controversata inca, la pacientii care au stenoze sub 60% si nu au avut simptome de accident ischemic tranzitor.
O alta optiune pentru persoanele cu risc mare de accident vascular cerebral este o procedura noua, numita stenting carotidian. Aceasta este asemanatoare cu angioplastia coronariana, care este utilizata de rutina pentru dezobstruarea arterelor de la nivelul inimii (artere coronare). Operatia consta in introducerea, de catre chirurgul vascular, a unui tub metalic numit stent, in interiorul arterei carotide, in zona obstruata de catre placa de aterom. Postoperator este necesar un tratament medicamentos prentru prevenirea obstruarii stentului.
Fiecare pacient trebuie sa cantareasca bine riscurile si beneficiile operatiei comparativ cu riscurile si beneficiile tratamentului medicamentos. Succesul oricaruia dintre cele doua tratamente depinde de nivelul obstructiei si de medicamentele folosite. Riscul operatiei este in functie de varsta, starea medicala a pacientului, experienta chirurgului si experienta si dotarea spitalului unde se efectueaza operatia.

Endarterectomia carotidiana

Endarterectomia carotidiana are sanse mai mari de reusita daca este facuta de un chirurg instruit special in acest domeniu si daca spitalul unde se desfasoara operatia este echipat corespunzator pentru a putea rezolva complicatiile ce pot apare in timpul si dupa operatie. Daca pacientul opteaza pentru aceasta metoda de tratament, este indicat sa se documenteze asupra spitalului unde se va desfasura operatia, medicii care pot face operatia, numarul si gravitatea complicatiilor survenite. In general endarterectomia carotidiana nu este facuta in primele cateva luni dupa un accident ischemic tranzitor. Studiile au aratat ca beneficiul maxim se obtine daca operatia este facuta in primele 2 saptamani dupa un accident ischemic tranzitor. Intarzierea efectuarii operatiei peste 2 saptamani, creste riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral deoarece, dupa un accident ischemic tranzitor un accident vascular cerebral poate apare, cel mai frecvent, in primele cateva zile. Acestea sunt argumente in plus in sprijinul indicatiei de a consulta cat mai rapid un medic daca pacientul a avut vreun semn de accident ischemic tranzitor.

Stentingul carotidian

Aceasta metoda este similara cu cea folosita frecvent pentru dezobstruarea arterelor coronare. In prezent, angioplastia urmata de montarea unui stent este o alternativa la metoda chirurgicala, pentru prevenirea unui accident ischemic tranzitor sau unui accident vascular cerebral. Medicul introduce un tub subtire, numit cateter, in artera carotida stenozata; apoi cu ajutorul unui balonas pozitionat la nivelul stenozei, largeste zona ingustata prin umflarea balonasului; dupa aceasta in portiunea dilatata se plaseaza un tubulet, denumit stent, care are rolul de a mentine deschisa artera.

Inapoi la inventar

Scleroza laterala amiotrofica (ALS)

 

Generalitati

Scleroza laterala amiotrofica, cunoscuta si ca boala Lou Gehrig, se caracterizeaza printr-o pierdere (reducere) progresiva a anumitor celule nervoase ale creierului si maduvei spinarii  denumite neuroni motori. Neuronii motori comanda muschii voluntari, muschi care fac posibila miscarea. ALS este o boala progresiva, invalidanta, fatala. Mersul, vorbitul, mancatul, inghititul si alte functii fundamentale devin mai dificile cu timpul. Aceste afectiuni pot cauza diferite lezari, boli si alte complicatii.

Unu pana la doi oameni din 100000, dezvolta ALS in fiecare an. Barbatii sunt afectati putin mai des decat femeile. Cu toate ca poate debuta la orice varsta, este mai frecventa la varsta mijlocie si la varstnici.

Cauze

Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute. Circa 5-10% din oamenii cu ALS prezinta o forma mostenita a bolii. Scleroza laterala amiotrofica nu este contagioasa.

Simptome

Simptomele sclerozei laterale amiotrofice cuprind:

- slabiciune sau lipsa de precizie (stangacie) la maini si picioare / pierderea graduala a fortei mainilor si picioarelor / incapacitatea controlului voluntar al mainilor si picioarelor / spasme musculare (fasciculatii) / mers rigid, nesigur / dificultate la inghitire, vorbit si respirat / oboseala / crampe musculare mai frecvente in timpul noptii, care pot debuta tarziu in evolutia bolii / durere in ultimele stadii ale bolii.

Este important de amintit ca a avea slabiciune musculara, oboseala, rigiditate si spasme musculare asta nu inseamna neaparat ca este prezenta scleroza laterala amiotrofica. Primul semn al ALS este reprezentat de obicei de o usoara senzatie de slabiciune intr-un picior, mana, fata sau limba. Alte probleme  sunt reprezentate de cresterea impreciziei si de dificultatea executarii actiunilor care necesita miscari de precizie ale degetelor si mainilor. Pot apare si spasme musculare. Slabiciunea se extinde (propaga) la maini si picioare timp de luni sau ani. In timp ce neuronii continua sa se piarda si  sa se reduca ca numar, celulele musculare care vor fi stimulate in mod normal de acesti nervi,  incep de asemenea sa se reduca ca numar si muschii  se atrofiaza. ALS este o boala progresiva, invalidanta. Mersul, vorbitul, mancatul, inghititul si alte functii de baza devin mai dificile cu timpul. Aceste afectiuni pot duce la lezari, boli, si alte complicatii.  Afectiunile respiratorii sunt cele mai frecvente complicatii grave ale ALS. In timp ce muschii gatului si pieptului devin mai atrofici, inghititul si tusitul devin mai dificile, ceea ce cateodata determina aspirarea mancarii si salivei in trahee. Aceasta determina aparitia pneumoniei (inflamatiei a tesutului pulmonar). Afectiunile respiratorii se inrautatesc pe masura ce boala progreseaza, crescand riscul infectiilor si insuficientei respiratorii.
Pneumonia, embolismul pulmonar, insuficienta respiratorie si insuficienta cardiaca (probabil datorita inexistentei unei respiratii corespunzatoare dupa ce muschii se atrofiaza) sunt cele mai obisnuite cauze de deces printe bolnavii cu ALS. In majoritatea cazurilor, decesul survine nu mai tarziu de 3 pana la 6 ani de la debutul simptomelor, altfel unii indivizi supravietuiesc multi ani, chiar decade.

Investigatii

Diagnosticul sclerozei laterale amiotrofice este bazat pe o anamneza amanuntita, un examen obiectiv al sistemului nervos si teste care evalueaza functia nervilor si muschilor.
Daca se suspecteaza ALS, se recomanda adresarea catre un neurolog pentru diagnostic si tratament. O anamneza si un examen obiectiv minutios al sistemului nervos poate ajuta de obicei neurologul sa diagnosticheze boala. Testele necesare pentru a confirma diagnosticul includ electromiograma (EMG) si studii de conducere nervoasa. EMG ajuta  la masurarea calitatii si  rapiditatii functionarii  sistemului nervos si a celui muscular. Studiile de conducere nervoasa testeaza activitatea nervoasa. Bazandu-se pe descoperirile medicului din timpul examinarii sistemului nervos si pe rezultatele  EMG si ale studiilor de conducere nervoasa, alte teste pot fi necesare pentru a exclude alte cauze posibile ale simptomelor bolii. Aceste teste cuprind o biopsie musculara (mostra de tesut), analize de sange, teste imagistice, ca de exemplu computer tomografia (CT) sau imaginea de rezonanta magnetica  (MRI).
ALS poate fi dificil de diagnosticat si diagnosticul poate sa nu fie elucidat inainte ca simptomele sa progreseze sau pana ce testele suplimentare si examinarea nu s-au efectuat. Daca ALS este suspectata, evaluarea de catre un specialist care are experienta in tratarea si diagnosticarea sclerozei laterale amiotrofice poate duce la un diagnostic precoce.

Chiar daca nu afecteaza cursul sau evolutia bolii, un diagnostic precoce poate:
- acorda mai mult timp pentru luarea deciziilor cu privire la viitor si profitarea de acest timp inainte ca simptomele  sa devina severe

- ajuta la evitarea rezultatelor nesatisfactoare ale tratamentului care deriva dintr-un diagnostic incorect

- da oportunitatea de a participa la trialuri clinice ale noilor tratamente pentru ALS.

Tratament - Generalitati

Chiar daca nu exista remediu pentru scleroza laterala amiotrofica, tratamentul poate ajuta la mentinerea stabilitatii si independentei, stapanirea simptomelor si evitarea complicatiilor pe cat mai mult timp posibil. Tratamentul este tintit si spre promovarea suportului emotional pe masura ce invaliditatea se accentueaza.
Terapia fizica si ocupationala poate ajuta la pastratrea fortei si functionalitatii si determina ca majoritatea indivizilor sa ramana apti. Terapia vorbirii poate ajuta la pastrarea capacitatii de a comunica pe masura ce afectiunile de vorbire se dezvolta.
Medicatia se poate utiliza pentru ameliorarea simptomelor si pentru a linisti pacientul. Aceasta cuprinde:

- baclofen, tizanidina, dantrolene sau benzodiazepine ca si diazepam, pentru a reduce rigiditatea, spasmele si convulsiile (fasciculatiile)

- chinina, fenitoina sodica, benzodiazepine sau gabapentin pentru a calma crampele musculare
- morfina, pentru a usura dispneea (respiratia dificila). - medicatia antianxioasa ca diazepamul sau lorazepamul, pot ajuta in combaterea anxietatii cauzata de afectiunile respiratorii - Academia Americana de Neurologie recomanda si acupunctura ca o metoda adjuvanta pentru problemele respiratorii, cand este folosita in completarea medicatiei sau utilizarii aparatelor pentru respiratie artificiala - medicatia antidepresiva amelioreaza depresia, insomniile, apetitul redus sau oboseala si reduce producerea de saliva (care poate ajuta  pacientii care au afectati muschii care controleaza salivatia) - ameliorarea durerilor, reducerea durerii musculare, care uneori apare tardiv in evolutia bolii. Daca apar probleme cu aspirarea alimentelor si salivei in trahee, un tub poate fi introdus prin piele in stomac (gastrostoma endoscopica percutanata sau PEG). Acest tub asigura o cale mai usoara pentru o nutritie adecvata si pentru administarea medicatiei. Aparatele de respirat (ventilatoarele) pot fi necesare pe masura ce muschii toracelui sunt afectati. La inceput, oxigenul suplimentar poate fi administrat prin canula nazala, un tub flexibil de plastic care este plasat in orificiiile nazale. Pentru pacientii care prezinta usoare afectiuni respiratorii, procedeele nechirurgicale de ventilatie  pot fi folosite. Acestea includ utilizarea ventilatiei cu presiune pozitiva pe doua nivele si presiune pozitiva noninvaziva, care furnizeaza oxigen suplimentar prin masca faciala. Totusi in anumite cazuri, traheostoma (incizie la nivelul gatului care deschide traheea) poate fi creata si oxigenul poate fi furnizat print-un tub fixat in orificul traheostomei. La inceput, aparatele de respiratie pot fi necesare numai partial, ca de exemplu in timpul somnului. Pe masura ce boala se agraveaza si afectiunile respiratorii devin mai severe este nevoie de folosirea aparatelor tot timpul.

 
Riluzol

Medicamentul denumit riluzol poate prelungi supravietuirea cu cateva luni. Nu se stie inca daca medicatia este eficienta, dar poate determina eliberarea lenta a anumitor substante chimice de la nivelul creierului (neurotransmitatori) care se crede ca au rol in ALS. Riluzol este singurul medicament aprobat pentru tratamentul sclerozei laterale amiotrofice. Exista  cateva dezavantaje in utilizarea de riluzol. Cu toate ca a fost demonstrata prelungirea supravietuirii cu cateva luni, nu imbunatateste vizibil simptomele sau calitatea vietii. Majoritatea indivizilor tolereaza riluzol foarte bine, dar pot apare si efecte adverse ca greata, varsaturi, slabiciune, ameteli si tuse. Din cauza ca riluzol poate determina afectare hepatica, pacientilor care utilizeaza acest medicament trebuie sa li se investigheze functia hepatica. Tratamentul cu riluzol este si scump si poate sa nu aduca beneficii pacientilor care prezinta forme atipice de ALS.

Tratament ambulatoriu (la domiciliu)

In cazul pacientilor cu scleroza laterala amiotrofica, este important atat pentru ei cat si pentru familie sa invete sa faca fata efectelor bolii. O buna parte din ingrijire se efectueaza in ambulator si un bun tratament la domiciliu poate uneori ajuta la stapanirea simptomelor si prevenirea complicatiilor. Timpuriu in evolutia bolii, exercitiile aerobice usoare si lente, stretching-ul usor pot ajuta la mentirea rezistentei, reduc oboseala si depresia si previn crampele si spasmele musculare. Un fizioterapeut poate recomanda planificarea unei scheme de activitati lipsite de orice pericol si sa estimeze necesitatile schimbatoare din cursul evolutiei bolii. Pacientii cu ALS adesea prezinta tulburari de masticatie si inghitire. Schimbarea dietei poate ajuta  la evitarea sufocarii si asigurarea unei nutritii corespunzatoare. Aceasta poate include: mese fractionate, dese si optarea pentru alimente moi si usor de inghitit. Pe masura ce scleroza laterala amiotrofica progreseaza va fi din ce in ce mai dificila mobilizarea si efectuarea activitatilor zilnice principale. O varietate de aparatura si echipament auxiliar poate ajuta la evitarea ranirii si la mentinerea independentei. Acestea pot cuprinde: - un guler cervical pentru a sustine capul daca muschii gatului se atrofiaza - aparatoare pentru picioare si glezne, bastonul, cadru de mers, scaun pe rotile care ajuta la mobilizare - rampa, balustrade, scaun de toaleta inalt sau un scaun pentru dus - tablite de scris care se sterg, amplificatoare ale vocii sau alte dispozitive care usureaza comunicarea cand vorbirea devine dificila. Exista numeroase alte aparate care ajuta la imbaiere, alimentare, imbracare si comunicare. Consultarea unui terapeut ocupational pentru recomadarea celor mai bune aparate si ce modificari trebuie facute la domiciliu, pot usura si feri de pericol viata pacientului. Se cere sfatul medicului in privinta necesitatii acordarii de asistenta medicala la domiciliu de catre o asistenta.

Recomandari

Pentru indivizii care sufera de ALS sau cei care au un membru al familiei cu ALS se recomanda invatarea a cat mai multor lucruri despre boala si despre optiunile de ingrijire. In timp ce boala progreseaza trebuie alese masurile de ingrijire si de tratament. In timpul confruntarii cu luarea deciziilor, trebuie  tinut cont de faptul ca, ce este folositor pentru o persoana cu ALS poate fii daunator pentru alta. Ceea ce se apreciaza si ce se doreste sunt factori importanti in  luarea acestor decizii.
Unii pacienti  doresc sa incerce orice tratament medical capabil sa le prelungeasca viata, in timp ce altii prefera masuri care le asigura confortul fara sa le prelungeasca viata. Poate fi utila analizarea tipului de tratament ales. Se aprecieza si se decide cat de agresiv se doreste sa se trateze complicatiile bolii ca de exemplu afectiunile respiratorii, dificultatile de alimentare sau pneumonia. Aceste optiuni pot necesita reconsiderare in  timpul evolutiei bolii deoarece se pot modifica dupa un timp.
Anumite intrebari care trebuie luate in considerare sunt urmatoarele:
- este acceptata traheostomia cand dispneea se agraveaza? (Traheostomia asigura o respiratie asistata pe termen lung prin efectuarea unei incizii la nivelul gatului care deschide traheea, oxigenul putand fi furnizat printr-un tub introdus in acest orificiu. Exista si alte metode de respiratie asistata mai putin invazive care pot fi folosite anterior traheostomei, dar majoritatea indivizilor cu aceasta boala se confrunta cu luarea deciziei de asistenta mecanica a respiratiei pe termen lung).
- ce tip de tratament este necesar daca pneumonia sau alte infectii pulmonare grave se dezvolta? - este acceptata alimentarea printr-un tub plasat in stomac cand capacitatea de inghitire este redusa sau pierduta? - poate fi considerata folositoare si sigura, formularea optiunilor de ingrijire in scris, sub foma unei indicatii anticipate sau hotarare a modului de trai, in timp ce este posibila inca comunicarea acestei decizii? - alegerea persoanei (ingrijitorului) care sa ia si sa execute deciziile in cazul pierderii capacitatii de a vorbi. La un moment dat scopul pacientului sau a celor dragi se poate modifica de la a trata boala, la pastrarea confortului si demnitatii. Sanatoriile se canalizeaza pe reducerea durerii si a altor simptome si pe asigurarea unui ambient linistit pana la sfarsitul vietii.

De retinut!

Natura progresiva, invalidanta a sclerozei laterale amiotrofice si faptul ca ALS nu are tratament curativ face ca scleroza laterala amiotrofica sa fie o boala dificil de invins. In completarea tratamentului medical, este necesara  asigurarea suportului emotional de catre familie, prieteni, medici si alte categorii de persoane. Suportul de grup primit de la alti indivizi cu ALS poate fi foarte folositor ca si consultarea unui psiholog sau psihiatru. Membrii familiei pacientului au nevoie si ei de sustinere pe masura ce boala acestuia se agraveaza. Terapia de grup sau sfaturile pot fi utile si pentru ei. Organizatii ca Asociatia ALS asigura servicii de informare si sustinere a persoanelor cu scleroza laterala amiotrofica si a familiilor lor.

Inapoi la inventar

Scleroza multipla

 

Generalitati

Scleroza multipla este o afectiune neurologica cronica care afecteaza sistemul nervos central, in mod special creierul, maduva spinarii si nervii optici. Scleroza multipla poate provoca dificultati in forta si controlul muscular, tulburari de vedere, de echilibru, ale sensibilitatii si tulburari ale functiilor mentale. Creierul, maduva spinarii si nervii optici sunt conectate intre ele prin nervi si fibre nervoase. Un invelis proteic numit teaca de mielina inconjoara si protejeaza fibrele nervoase. Atunci cand mielina se inflameaza sau este distrusa – proces denumit demielinizare – rezultatul este intreruperea fluxului normal al impulsurilor nervoase la nivelul sistemului nervos central. Procesul de demielinizare si consecinta acestuia, intreruperea fluxului impulsurilor nervoase, constituie o boala cunoscuta sub numele de scleroza multipla.
Afectarea tisulara, denumita leziune sau placa, se formeaza in zonele de demielinizare. In multe cazuri, celulele (oligodendrocitele) care sintetizeaza mielina sunt distruse, ca si fibrele nervoase (axonii). In aceasta situatie, organismul este incapabil sa refaca stratul de mielina sau fibrele nervoase, ceea ce va contribui si mai mult la dezvoltarea dizabilitatii. 

Scleroza multipla poate evolua pe una din cele patru cai:

- recadere – remisie, cand simptomele se pot diminua si apoi reapar la intamplare, timp de multi ani.

- secundar progresiva, care initial urmeaza dupa o evolutie de tip recadere – remisie. Mai tarziu, evolutia bolii devine constant progresiva.

- primar progresiva, cand boala are o evolutie progresiva de la inceput.

- recadere progresiva, cand deteriorarea constanta a functiei nervoase incepe odata cu aparitia pentru prima data a simptomelor. Simptomele apar si dispar, dar deteriorarea nervoasa este continua.

Cauze

Cauza sclerozei multiple (SM) este necunoscuta. Ar putea fi implicat un factor genetic, deoarece riscul de aparitie a sclerozei multiple la o persoana este usor crescut daca unul din parinti a avut scleroza multipla. Legatura, nu intotdeauna evidenta, intre locul (geografic) in care persoana afectata a copilarit si riscul de dezvoltare a sclerozei multiple mai tarziu in cursul vietii, sugereaza ca ar putea fi implicati unii factori de mediu, precum infectiile virale sau alte boli infectioase. Totusi, pana in prezent nu s-a demonstrat clar ca o anumita infectie specifica ar cauza scleroza multipla.  S-au suspectat si alti factori declansatori ai sclerozei multiple, dar pana acum nu s-a demonstrat ca vreunul din ei ar fi implicat cu certitudine. 
In plus, o afectiune virala aparuta in copilarie sau un alt factor de mediu per se, probabil nu explica suficient de ce unele persoane vor face mai tarziu scleroza multipla. Studiile de cercetare aflate in curs sugereaza ca o problema la nivelul sistemului natural de aparare al organismului (sistemul imun), aparuta devreme in copilarie sau dupa infectii, poate declansa debutul sclerozei multiple. Factorul declansator poate fi o reactie autoimuna in care sistemul imun ataca mielina, stratul proteic care protejeaza fibrele nervoase.

Simptome

Simptomele din scleroza multipla variaza de la o persoana la alta, in functie de ce parte a creierului sau a maduvei spinarii (sistemul nervos central) este afectata. Pierderea de mielina sau cicatricile provocate de scleroza multipla pot afecta orice regiune a sistemului nervos central.  Simptomele pot aparea si disparea sau pot deveni mai mult sau mai putin severe de la o zi la alta sau, mai rar, de la o ora la alta. Simptomele pot deveni mai severe odata cu cresterea (sau, mai putin frecvent, cu scaderea) temperaturii corpului sau dupa o infectie virala. Unele simptome ale sclerozei multiple, cum ar fi tremorul spastic, durerea si dificultatea de a gandi clar, sunt similare celor aparute in alte afectiuni si nu inseamna neaparat ca este vorba de scleroza multipla.

Simptomele timpurii (de debut)

Cele mai frecvente simptome timpurii ale sclerozei multiple sunt:
- simptome musculare sau motorii, precum slabiciunea, tararea piciorului, rigiditate, tendinta de a scapa lucrurile din mana, senzatia de ingreunare, neindemanare/stangacie sau lipsa coordonarii miscarilor (ataxie)

- simptome vizuale, precum vederea incetosata, intunecata, cu pete, sau neclara, durere la nivelul globilor oculari (mai ales la miscarea lor), orbire sau vedere dubla.

- Nevrita optica, care consta in pierderea brusca a vederii si dureri oculare, este o manifestare destul de comuna la debutul bolii, aparand in pana la 23% din persoanele cu scleroza multipla. 

- simptome senzoriale, precum furnicaturi, senzatia de intepaturi de ac, amorteli, o strangere ca in banda in jurul corpului sau a picioarelor sau senzatii electrice care se deplaseaza de-a lungul spatelui si in jos, in picioare.

Simptomele de debut mai putin frecvente pot fi:

- simptome de echilibru, precum senzatia de cap usor sau ameteala, si senzatia ca totul se invarte in jur (vertij)

- simptome vezicale, ca de exemplu incapacitatea de a tine urina (incontinenta urinara) sau de a goli complet vezica urinara, sau pierderea senzatiei de mictiune (o incapacitate de a simti ca vezica urinara se umple, pana cand apare o nevoie brusca, urgenta de a urina).

Simptomele cand boala avanseaza

Pe masura ca scleroza multipla avanseaza, simptomele pot deveni mai severe si pot include:
- accentuarea dificultatilor musculare, precum slabiciunea, tararea piciorului, neindemanarea/stangacia sau lipsa coordonarii

- miscari rigide, mecanice (spasticitate) sau tremor care nu poate fi controlat, care pot face mersul dificil. Poate fi necesar un scaun cu rotile uneori sau tot timpul.
- durere sau alte simptome senzoriale

- incontinenta urinara sau, mai rar, o incapacitate de a urina (retentie urinara)
- constipatie si alte tulburari intestinale

- la barbati, disfunctie erectila (impotenţa)

- la femei, disfunctie sexuala

- probleme cognitive si emotionale, frecvente la persoanele care au scleroza multipla de mai mult timp

- probleme cognitive, precum pierderi de memorie, dificultati de concentrare, scaderea atentiei sau dificultate in gasirea cuvintelor adecvate

- simptome emotionale, precum depresia, anxietatea si mania. Un simptom rar este veselia excesiva, care pare inadecvata. 

Mecanism fiziopatologic

In general, scleroza multipla poate evolua pe una din cele patru cai, care se numesc:
- recadere – remisie. Evolutia consta in alternarea de perioade de boala activa, cand simptomele izbucnesc, cu perioade in care simptomele se amelioreaza. Acest ciclu poate dura timp de multi ani. In perioadele de remisie, boala nu avanseaza.
- secundar progresiva. Simptomele active ale sclerozei multiple devin constant progresive, cu vatamarea continua a sistemului nervos central. De obicei simptomele se agraveaza pe masura ce boala avanseaza.

- primar progresiva , atunci cand boala este progresiva de la inceput, desi ritmul de degradare a sistemului nervos central difera de la o persoana la alta si difera la aceeasi persoana. Acest mod de evolutie a sclerozei multiple nu este forte frecvent, dar poate fi devastator.

- recadere progresiva, care este o forma rara de evolutie a sclerozei multiple, care provoaca o degradare constanta a nervilor, care incepe odata cu aparitia primelor simptome si continua sa afecteze sistemul nervos central chiar si atunci cand nu sunt prezente simptome. Multe persoane cu scleroza multipla nu au o evolutie care sa urmeze cu exactitate unul din aceste modele. Adeseori evolutia este dificil de prezis. Nu numai ca difera de la o persoana la alta, dar modalitatea de evolutie se poate modifica la acelasi individ in cursul timpului. Scleroza multipla tinde sa fie mai severa la barbati decat la femei, in particular la barbatii de varsta medie care dezvolta aceasta boala. De obicei, scleroza multipla evolueaza cu mai multe episoade de recadere care apar in cursul mai multor ani (tipul de scleroza multipla cu recaderi –remisii). La multe persoane, primul episod de scleroza multipla are doar un singur simptom. Pot trece mai multe saptamani, luni sau ani pana la aparitia unei recaderi. Pe masura ce timpul trece, simptomele pot persista dupa fiecare recadere, astfel incat se pierde capacitatea de revenire completa dupa episodul de recadere.
Adeseori apar noi simptome pe masura ce sunt afectate si alte zone din creier sau din maduva spinarii. Evenimentele care pot indica ca poate fi vorba de o evolutie mai severa a sclerozei multiple sunt:

- recaderi frecvente in primii cativa ani ai bolii

- vindecare incompleta intre episoade

- dificultati motorii precoce, persistente, care afecteaza capacitatea de miscare

- numeroase leziuni “silentioase” care se pot evidentia la RMN (rezonanta magnetica nucleara), leziuni care nu par sa fie cauza simptomelor existente in prezent.
Durata bolii variaza. Majoritatea oamenilor care au scleroza multipla traiesc cu ea timp de zeci de ani. Desi adeseori persoanele afectate de scleroza multipla dezvolta in timp diverite dizabilitati, afectiunea in sine este rareori amenintatoare de viata si poate sa nu reduca in mod direct durata naturala de viata a persoanei in cauza.
Majoritatea oamenilor au o evolutie de tip recadere – remisie; dupa aproximativ 10 ani, circa jumatate din acestia vor avea o evolutie de tip secundar progresiva. Scleroza multipla primar progresiva apare la un numar redus de persoane din totalitatea celor cu aceasta afectiune. Unele persoane au doar cateva episoade usoare, cu vindecare completa. Aceasta forma este numita scleroza multipla benigna.
Desi se intampla rar, totusi un mic numar de persoane decedeaza in cateva luni de la debutul bolii. Aceasta forma este numita scleroza multipla maligna sau fulminanta.

Complicatiile sclerozei multiple

Complicatiile care se pot datora sclerozei multiple sunt:

- Infectiile de tract urinar (ITU). Persoanele cu scleroza multipla au adesea probleme urinare, precum incapacitatea de a controla mictiunea sau de a elimina urina. Aceste dificultati cresc riscul de aparitie a ITU.

- Constipatia. Incetinirea motilitatii intesinale si spasmele intestinale, precum si scaderea activitatii fizice, sunt frecvente la persoanele cu scleroza multipla si pot duce la aparitia constipatiei.

- Punctele dureroase la presiune. Aceste apar atunci cand o persoana este nevoita sa stea in pat perioade indelungate de timp, mai ales daca este incapabila sa isi schimbe pozitia.

- Scaderea capacitatii de a se misca sau de a merge, ceea ce implica folosirea unui scaun cu rotile tot timpul sau din cand in cand. 

- Scleroza multipla nu trebuie sa interfereze cu majoritatea procedurilor de ingrijire a sanatatii, aplicate de rutina, cum ar fi anestezia stomatologica, anestezia generala (cu exceptia cazului in care persoana respectiva are probleme respiratorii) sau vaccinarile, cum ar fi cel antigripal. Totusi, nu este clar daca vaccinul antigripal administrat sub forma de spray intranazal (flu mist) se poate utiliza in siguranta la persoanele cu scleroza multipla.

- Deoarece scleroza multipla poate afecta capacitatea de miscare si de deplasare, poate limita activitatea zilnica, mai ales pe masura inaintarii in varsta. Numeroase persoane cu scleroza multipla au diferite grade de dizabilitate, dar aceasta nu este intotdeauna severa sau constanta. Intr-un studiu recent referitor la imbatranirea persoanelor care au scleroza multipla, o treime din acestea isi pastrasera locul de munca si doua treimi puteau sa merga la 25 de ani de la debutul bolii.
- In cazul in care cineva are scleroza multipla, este indicat ca persoanele apropiate sa discute cu doctorul curant in legatura cu modul in care aceasta boala le poate afecta viata de zi cu zi. Cunoasterea cat mai completa a modalitatilor de evolutie si a posibilelor complicatii va fi utila in realizarea de planuri de viitor.

Factorii de risc

Riscul de aparitie a sclerozei multiple creste in functie de:

- Localizarea geografica, sau locul in care persoana respectiva a copilarit (pana la 15 ani). Persoanele care au trait in primii 15 ani din viata in regiunile cu clima mai rece, adica cele care sunt mai indepartate de ecuator, au tendinta de a avea o probabilitate mai mare de a face scleroza multipla decat persoanele care au trait in regiunile mai apropiate de ecuator in timpul acestor ani.

- Daca au mai existat cazuri de scleroza multipla in familie. Persoanele care au un parinte sau o ruda de rangul intai (inclusiv un frate geaman monozigot) cu scleroza multipla au un risc usor crescut de a face aceasta afectiune.

- Rasa. Persoanele care traiesc in Europa de Vest de mai multe generatii au o probabilitate mai mare de a dezvolta scleroza multipla. Este neobisnuita la americanii nativi (indiernii americani), eschimosi si africani.

- Sexul. Scleroza multipla este de aproximativ trei ori mai frecventa la femei decat la barbati.

Consultul de specialitate

Unele din simptomele sclerozei multiple sunt asemanatoare celor intalnite in multe alte afectiuni. Se recomanda un consult medical daca de perioada mai lunga de timp este prezent cel putin unul din urmatoarele simptome: 

- vedere incetosata, intunecata, cu pete, dureri oculare, pierderea vederii sau vedere dubla
- senzatia de slabiciune sau ingreunare, tararea involuntara a piciorului, rigiditate, probleme de mers si stangacie/neindemanare

- senzatie de furnicatura sau de intepaturi de ac, amorteala, strangere in banda in jurul corpului, bratelor sau picioarelor

- senzatii ca socuri electrice se deplaseaza de-a lungul spatelui, spre brate sau in jos, spre picioare

- incapacitatea de a tine urina sau de a goli complet vezica urinara

- ameteala

- instabilitatea, sentimentul de nesiguranta pe picioare

- probleme de memorie, scaderea atentiei, dificultati in gasirea cuvintelor adecvate sau dificultati in rezovlarea problemelor cotidiene

Daca o persoana a fost diagnosticata su scleroza multipla, este indicat sa consulte doctorul daca:

- episoadele de simptome activa au devenit mai frecvente sau mai severe

- a aparut un simptom nou, care nu a mai fost pana acum

- simptomele care sunt deja existente au suferit o modificare semnificativa.

Expectativa vigilenta 

Simptomele formei usoare de scleroza multipla pot fi cauzate de multe alte afectiuni sau pot aparea uneori la persoanele sanatoase. De exemplu, numeroase persoane simt amorteli minore in degete sau au perioade de ameteli usoare din cand in cand.
Rigiditatea si slabiciunea musculara pot aparea atunci cand persoana respectiva este mai activa decat de obicei. Expectativa vigilenta este adecvata in cazul acestor tipuri de dureri care apar zilnic. In cazul in care simptome devin mai frecvente sau nu dispar, se recomanda consultul medical.  

Recomandari pentru persoanele cu scleroza multipla

Se recomanda ca persoana afectata sa aiba o discutie cu doctorul in care sa fie informata despre expectatiile pe care le poate avea in situatia data, despre posibila evolutie si despre tratament. Scleroza multipla este o afectiune care nu poate fi predictibila, dar persoana respectiva trebuie sa aiba o idee despre ce anume este normal si ce simptome sau probleme sunt motive de ingrijorare. 
Unele persoane cu scleroza multipla au nevoie de un suport activ, regulat din partea doctorului lor. Altii vor sa faca fata situatiei lor singuri, cat mai mult posibil. Pentru acestia din urma, se recomanda sa se informeze ce semne sau simptome necesita un consult medical si sa caute ajutor atunci cand au nevoie.

Medicii specialisti recomandati

Medicii specialisti care pot evalua simptomele sclerozei multiple si care o pot trata sunt:
- Medicii de familie sau internistii. Se recomanda consultarea doctorului atunci cand apar prima data simptomele. Acesta va recomanda un consult neurologic daca este cazul. La o persoana cu scleroza multipla, medicul de familie sau internistul poate trata problemele generale de sanatate, in timp ce neurologul se ocupa de tratamentul sclerozei multiple.

- Neurologii. Neurologul poate decide daca simptomele sunt cauzate de scleroza multipla si poate hotari impreuna cu persoana in cauza care este cel mai bun tratament pentru aceasta.

- Multe centre medicale universitare si spitale mari au sectii sau centre in care lucreaza neurologi si alti profesionisti din domeniul medical care sunt specializati in diagnosticarea si tratarea sclerozei multiple si pot fi capabili sa asigure cea mai completa evaluare.

O persoana diagnosticata cu scleroza multipla poate avea nevoie la un moment dat de ajutorul unui:

- Fiziokinetoterapeut, care ofera asistenta pentru exercitiile fizice necesare mentinerii fortei si flexibilitatii corpului si invata persoana respectiva cum sa faca fata dificultatilor de miscare.

- Un terapeut specializat in terapia ocupationala, care poate ajuta la identificarea modalitatilor de indeplinire a activitatilor zilnice in cazul in care scleroza multipla a provocat deficite fizice.

- Un logoped, care poate ajuta la imbunatatirea vorbirii, mestecarii si  respirarii atunci cand scleroza multipla afecteaza musculatura fetei si a gatului.

- Un psiholog sau un psihiatru poate ajuta persoana in cauza sa faca fata durerii, sa isi mentina forta fizica si psihica si sa se adapteze dizabilitatii fizice.

- Un psihiatru poate evalua si trata depresia, anxietatea sau alte tulburari de dispozitie, precum si problemele de memorie si de concentrare, in cazul in care sunt prezente.
- Un specialist in managementul durerii poate ajuta in cazul prezentei unei dureri cronice semnificative, care poate aparea la unii oameni cu scleroza multipla. Acesta poate oferi ajutor in gasirea de solutii pentru reducerea durerii, atunci cand acest lucru este posibil, sau in capacitatea de a face fata durerii atunci cand aceasta nu dispare. 
- Un neurochirurg, pentru realizarea unei interventii chirurgicale in cazul in care exista un tremor sau o spasticitate severe.

Analize si investigatii

Punerea diagnosticului de scleroza multipla nu este intotdeauna un lucru usor. Poate trece ceva timp de la aparitia primelor simptome pana cand se confirma diagnosticul.
Scleroza multipla este diagnosticata atunci cand testele neurologice si examinarea neurologica evidentiaza cu certitudine prezenta leziunilor in mai mult de o zona a sistemului nervos central (de regula in creier si in maduva spinarii) si ca vatamarea a avut loc in mai mult de un moment din viata. Diagnosticul de scleroza multipla se pune daca exista o asociere intre urmatoarele conditii:

Doua episoade distincte de simptome neurologice – precum slabiciune sau neindemanare, tulburari de vedere, furnicaturi sau amorteli sau tulburari de echilibru – care sunt obiectivate de un neurolog. Fiecare episod trebuie sa aiba o durata de cel putin 24 ore si episoadele trebuie sa apara in momente diferite.
Simptome care indica existenta de leziuni in mai mult de o regiune a sistemului nervos central si examene de laborator care evidentiaza anomalii corespunzatoare sclerozei multiple. Este sigur ca nu exista o alta afectiune care sa poata cauza aceste simptome si aceste rezultate de laborator. Istoricul medical si examenul neurologic pot identifica posibilele probleme ale sistemului nervos si adeseori sunt suficiente pentru a sugera diagnosticul de scleroza multipla. Testele pot ajuta la confirmarea sau excluderea acestui diagnostic in cazul in care doar istoricul si examenul neurologic nu pot sustine cu certitudine existenta acestei afectiuni.

Teste utilizate pentru diagnosticul sclerozei multiple

Rezonanta magnetica nucleara (RMN) a creierului si a maduvei spinarii trebuie efectuata pentru a se confirma diagnosticul si pentru a il ajuta pe doctor sa decida ce tratament este cel mai bun. Mai mult de 90% din persoanele cu scleroza multipla au un rezultat anormal la RMN. La persoanele diagnosticate deja cu scleroza multipla, RMN – ul este de asemenea util pentru a se evalua progresia bolii.
RMN-ul si examinarea neurologica pot fi de folos in formularea unui prognostic dupa primul episod de simptome: ce persoane vor face in viitor scleroza multipla.    
Punctia lombara poate fi efectuata pentru a se examina lichidul cefalorahidian. Majoritatea persoanelor cu scleroza multipla au rezultate anormale la acest test – cum ar fi niveluri anormale a proteinelor numite imunoglobuline G (Ig G) sau o crestere usoara leucocitelor (globulelor albe). Testul potentialelor evocate poate uneori arata existenta unor anomalii ale creierului si ale maduvei spinarii si ale nervilor optici, pe care examinarea neurologica si alte teste nu pot sa le detecteze. Testul numit potentialul evocat vizual este cel mai important dintre aceste tipuri de teste in diagnosticarea sclerozei multiple.  

Teste utilizate pentru diagnosticul afectiunilor asociate

Testele urinare pot fi necesare pentru diagnosticarea unei probleme in controlul functiei vezicii urinare la o persoana cu scleroza multipla. Testele neuropsihologice pot fi utile la identificarea unor probleme emotionale sau ale gandirii, care pot fi prezente fara ca persoana respectiva sa le constientizeze. In mod tipic, aceste teste sunt sub forma de intrebari si raspunsuri. In prezent se fac studii in legatura cu un nou test, care consta in identificarea anticorpilor din scleroza multipla – speranta este ca ar putea ajuta la identificarea persoanelor care vor dezvolta scleroza multipla activa dupa primul episod de simptome. Daca acest test se va dovedi a fi eficace, el poate ajuta la diagnosticarea sclerozei multiple active. Este important ca persoana diagnosticata deja cu scleroza multipla sa fie reexaminata in cazul in care apar noi probleme. Simptomele noi pot fi cauzate mai degraba de alte afectiuni tratabile decat de scleroza multipla, sau pot fi un semnal ca s-a produs o modificare a bolii care ar pute afecta deciziile terapeutice.   

Tratament – Generalitati

Tratamentul poate usura semnificativ viata persoanelor cu scleroza multipla. Tipul de tratament depinde de severitatea simptomelor si de faptul ca boala este in faza activa sau in remisie.

Puncte – cheie

Desi cu tratamentul actual, scleroza multipla nu se poate vindeca, totusi medicamentele pot reduce numarul, frecventa si severitatea recaderilor si pot incetini progresia bolii. Inceperea tratamentului cat mai curand posibil dupa punerea diagnosticului de scleroza multipla poate preveni sau poate intarzia aparitia vatamarii definitive a sistemului nervos. Medicamentele pot provoca efecte secundare inconfortabile, dar de obicei temporare, cum ar fi simptome asemanatoare celor din gripa. Totusi, dupa cateva luni de tratament, cei mai multi oameni nu mai prezinta efecte secundare datorate medicamentelor. Reabilitarea, contand in fiziokinetoterapie, terapie ocupationala, logopedica si cognitiva, care pot ajuta persoana afectata sa faca fata simptomelor si sa invete sa se adapteze situatiilor din viata de zi cu zi si profesionale. Terapiile alternative si complementare ce pot fi folosite in scleroza multipla sunt inca studiate, dar pana in prezent niciuna nu s-a dovedit a fi eficace, ba chiar uneori ar putea cauza mai mult rau decat bine.

Tratamentul initial

In incercarea de a incetini progresia sclerozei multiple, tratamentul medicamentos este recomandat cat mai curand dupa ce s-a diagnosticat scleroza multipla de tip recadere-remisie. Rezultele obtinute in urma studiilor clinice au aratat ca persoanele tratate imediat ce au fost diagnosticate cu scleroza multipla au rezultate mai bune decat cele la care inceperea tratamentului a fost amanata. In stadiile initiale ale bolii poate fi afectat definitiv sistemul nervos. Tratamentul aplicat precoce poate ajuta la prevenirea sau la intarzierea cel putin partiala a acestei afectari.
Exista astazi trei tipuri de medicamente aprobate care pot reduce frecventa recaderilor si probabil pot incetini progresia sclerozei multiple. Acest tip de tratament poarta numele de terapie de modificare a bolii si cuprinde urmatoarele medicamente:
- Interferon beta (Avonex, Betaferon si Rebif)

- Glatiramer acetat (Copaxone).

- Mitoxantrone (Novantrone, Onkotrone)

- Interferonul beta si glatiramer acetatul suprima / activitatea sistemului imun.
Acest tratament se bazeaza pe ipoteza ca scleroza multipla este o afectiune autoimuna, care este rezultatul unui raspuns anormal al sistemului imun, ce consta in atacarea unor tesuturi normale ale organismului – in acest caz, tinta fiind teaca de mielina ce acopera fibrele nervoase. Desi aceste medicamente nu pot vindeca scleroza multipla, ele pot reduce numarul total, frecventa si sevritatea recaderilor la unele persoane care au scleroza multipla de tip recadere-remisie. De asemenea ele pot reduce sau pot intarzia dezvoltarea dizabilitatii asociate cu acest tip de scleroza multipla. Betaferon si Novantrone pot de asemenea sa incetineasca progresia bolii la unele persoane cu scleroza multipla tipul secundar progresiv.
In cazul in care persoana respectiva decide la un moment dat sa nu urmeze terapia de modificare a bolii, se recomanda sa colaboreze impreuna cu doctorul pentru a se evalua cu regularitate daca boala a avansat. Fiziokinetoterapia, terapia ocupationala si tratamentul nonmedicamentos, efectuate la domiciliu/in ambulator, pot ajuta persoana in cauza sa faca fata simptomelor si sa se adapteze situatiilor profesionale si cotidiene. 

Tratamentul de intretinere

O persoana diagnosticata cu scleroza multipla poate necesita tratament cu interferon beta sau glatiramer (sau probabil mitoxantron) pe o perioada de timp nedeterminata.
Cele trei tipuri de medicamente aprobate pentru tratarea sclerozei multiple, ce fac parte din terapia de modificare a bolii, sunt:

Interferon beta (Avonex, Betaferon si Rebif).

Glatiramer acetate (Copaxone).

Mitoxantrone (Novantrone).

Aceste medicamente suprima sau afecteaza activitatea sistemului imun. Exista date care sugereaza ca scleroza multipla este o boala autoimuna, adica o boala in care sistemul imun ataca tesuturi normale ale organismului; in scleroza multipla este atacata mielina. De asemenea se pot administra si alte medicamente in perioadele de recadere. Corticosteroizii sunt utilizati frecvent pentru scurtarea duratei recaderilor si pentru reducerea severitatii acestora. Totusi, corticosteroizii nu pot preveni aparitia dizabilitatii definitive datorate sclerozei multiple si nu s-a demonstrat ca ar putea sa previna sau sa intarzie progresia afectiunii. Daca persoana refuza sa urmeze terapia de modificare a bolii, este indicat ca ea sa continue colaborarea cu doctorul pentru a se putea evalua periodic progresia bolii. In cazul in care apar noi leziuni sau daca leziunile vechi se extind, poate sa reconsidere decizia luata si sa inceapa tratamentul. Persoana afectata trebuie sa stabileasca impreuna cu doctorul curant un program de consultari periodice pentru monitorizarea si tratarea simptomelor si pentru urmarirea evolutiei. Monitorizarea poate fi utila pentru a se vedea daca la un moment dat nu ar fi mai indicat un alt tratament.
Fiziokinetoterapia, terapia ocupationala si tratamentul nonmedicamentos, efectuate la domiciliu/in ambulator, pot ajuta persoana in cauza sa faca fata simptomelor si sa se adapteze situatiilor profesionale si cotidiene.

Tratamentul in cazul agravarii

Medicamentele trebuie sa amelioreze simptomele din scleroza multipla ce provoaca disconfort si dizabilitate. Simptome precum spasticitatea (musculatura incordata), durerea, oboseala, tremorul, depresia, tulburarile sexuale si problemele vezicii urinare, raspund adesea bine la tratament medicamentos. Fiziokinetoterapia, terapia ocupationala si tratamentul nonmedicamentos, efectuate la domiciliu/in ambulator, pot ajuta persoana in cauza sa faca fata simptomelor si sa se adapteze situatiilor profesionale si cotidiene.

De retinut!

Rezultatele studiilor clinice au demonstrat ca persoanele care incep tratamentul imediat dupa ce au fost diagnosticati cu scleroza multipla au rezultate mai bune decat cai care au amanat tratamentul. Cu toate acestea, administrarea medicamentelor are cateva dezavantaje semnificative. Decizia este dificila pentru multe persoane cu scleroza multipla. Unii prefera sa astepte sa vada daca simptomele se agraveaza inainte de a lua decizia de a incepe tratamentul.
Un mic procent din persoanele diagnosticate cu scleroza multipla pot sa aiba doar cateva episoade usoare in toata viata si sa nu dezvolte niciodata o dizabilitate, dar nu se poate sti deocamdata cine va face parte din aceasta categorie.

Probleme legate de sfarsitul vietii

In cazuri rare, scleroza multipla poate fi amenintatoare de viata. In cazul in care starea pacientului se agraveaza considerabil, acesta poate dori sa faca un testament, in care sa isi exprime dorintele referitoare la acordarea de ingrijiri medicale, de care ceilalti trebuie sa tina cont in cazul in care se ajunge in situatia in care persoana respectiva nu mai este capabila sa mai ia decizii.

Profilaxia

In general, la ora actuala nu se poate preveni aparitia sclerozei multiple sau a episoadelor acestei boli. La persoanele care au scleroza multipla tipul recadere-remisie, tratamentul cu interferon beta sau cu glatiramer acetat poate reduce frecventa recaderilor, iar interferonul beta poate intarzia dezvoltarea dizabilitatii. 
Interferonul beta-1b (Betaferon) sau mitoxantrona (Novantrone) pot intarzia progresia bolii la unele persoane cu scleroza multipla – tipul secundar progresiv. Aproximativ jumatate din persoanele cu scleroza multipla  tipul recadere- remisie va evolua catre scleroza multipla tipul secundar progresiv in 10 ani.
S-a presupus ca scleroza multipla se poate datora unei leziuni, unui soc, sarcini sau unor vaccinari, dar aceste ipoteze nu au putut fi demonstrate stiintific pana in acest moment. La o persoana care are deja scleroza multipla, o infectie virala (cum ar fi cu virusul gripal) poate provoca apritia unui nou episod. In cursul sarcinii, femeile cu scleroza multipla au adeseori mai putine recaderi. In primele 3 pana la 6 luni de la nastere, totusi, ele au frecvent tendinta de a avea mai multe recaderi.
Persoanele cu scleroza multipla sunt sfatuite sa evite supraincalzirea organismului ori de cate ori este posibil. Cresterea temperaturii corpului poate agrava temporar simptomele, deoarece suprasolicita nervii care sunt deja afectati de scleroza multipla. Se recomanda utilizarea aerului conditionat, mentinerea unei temperaturi mai reci in camera si evitarea bazinelor de inot cu apa fierbinte si a bailor fierbinti. In timpul anotimpurilor cu temperaturi ridicate si foarte ridicate este indicata efectuarea activitatilor in incaperi cu aer conditionat si cat mai putin posibil in afara acestora.  

Tratamentul la domiciliu (ambulator)

Este important ca persoana cu scleroza multipla sa gaseasca modalitati de a face fata nevoilor practice si emotionale ale acestei afectiuni. Acestea difera de la o persoana la alta, de aceea necesitatile pe care trebuie sa le satisfaca tratamentul ambulator variaza. Tratamentul ambulator poate consta in gasirea de solutii pentru a face mai usoara activitatea casnica, pentru a face fata depresiei sau simptomelor specifice si obtinerea unui suport din partea prietenilor si a membrilor familiei.

In acest sens se recomanda urmatoarele:

- Modificarea mediului familial sau efectuarea de ajustari in activitatea profesionala. De asemenea poate fi utila adaptarea programului zilnic astfel incat activitatile cotidiene sa fie mai putin stresante sau obositoare. Oboseala excesiva este o problema frecventa la persoanele cu scleroza multipla.

- Alimentatie sanatoasa, bogata in fructe, legume, seminte, cereale, carne de pui, peste, carne slaba si produse lactate cu continut scazut in grasimi. O dieta echilibrata se recomanda atat persoanelor cu scleroza multipla, cat si majoritatii adultilor sanatosi.
- Efectuarea regulata de exercitii fizice, fie singur, fie cu ajutorul unui fiziokinetoterapeut. In cazul in care persoana respectiva vrea sa faca singur exercitii, este indicat sa il intrebe pe doctorul curant sau pe doctorul fiziokinetoterapeut care sunt miscarile adecvate pe care acestia le recomanda.

- Rezolvarea problemelor urinare. La un moment dat, majoritatea persoanelor cu scleroza multipla au probleme cu vezica urinara, care pot consta in dificultatea de a mentine sau de a elimina urina, sau o combinatie a acestor probleme. Doctorul poate prescrie un medicament care poate fi util. De asemenea, poate ajuta la realizarea unui program al ingestiei de lichide si al activitatilor, astfel incat persoana respectiva sa poata ajunge la toaleta la timp atunci cand simte senzatia de mictiune.

- Modificari ale tipului de alimentatie in cazul in care sunt prezente dificultati in inghitire, frecvente in scleroza multipla avasata.

- Bauturile mai consistente sunt mai usor de inghitit. Se pot consuma milkshake-uri sau sucuri sub forma de gelatina.

- Evitarea unor alimente precum biscuitii sau prajiturile care se faramiteaza usor. Persoana respectiva se poate ineca.

- Alimentele moi sunt mai usor de mestecat. Se poate folosi un blender pentru a se prepara alimente care sa poata fi mestecate mai usor.

- Consumarea de mese frecvente, in cantitati mici, pentru a se evita oboseala provocata de mancarea unor mese consistente. 

- Fiziokinetoterapia, terapia ocupationala si tratamentul nonmedicamentos, efectuate la domiciliu / in ambulator, pot ajuta persoana in cauza sa faca fata simptomelor si sa se adapteze situatiilor profesionale si cotidiene.
 
Reabilitarea persoanei cu scleroza multipla

 Persoana cu scleroza multipla este sfatuita sa faca toate eforturile necesare pentru a-si mentine sanatatea. O dieta sanatoasa, odihna, folosirea inteligenta a energiei si suportul practic si emotional din partea membrilor familiei, prietenilor si al doctorului pot fi extrem de folositoare.

Medicamente

Medicamentele recomandate in scleroza multipla pot fi folosite:
- in timpul unei recaderi, pentru a scadea durata si severitatea episodului

- perioada indelungata de timp, pentru a influenta evolutia naturala a bolii (terapia de modificare a bolii)

- pentru a controla simptomele specifice cand acestea apar.

Controlarea unei recaderi

Medicamentele pot scurta durata unei recaderi aparute brusc si pot ajuta la obtinerea unei recuperari mai rapide. Tratamentul temporar cu medicamentele numite corticosteroizi este cel mai frecvent utilizat pentru controlul unei recaderi. Nu s-a demonstrat ca aceste medicamente ar influenta evolutia pe termen lung a bolii sau ar preveni aparitia dizabilitatii.

Influentarea evolutiei sclerozei multiple cu ajutorul terapiei de modificare a bolii

Studii bine documentate sugereaza ca scleroza multipla este cauzata de actiunea sistemului imun, care provocata o inflamatie si ataca mielina – stratul care acopera nervul si fibrele nervoase. Medicamentele care modifica activitatea sistemului imun pot reduce numarul si severitatea episoadelor care altereaza stratul protector de mielina.
In prezent, interferon beta (Avonex sau Rebif sau Betaferon), glatiramer acetat (Copaxone) si mitoxantron (Novantrone) sunt singurele medicamente aprobate in acest scop. La persoanele cu scleroza multipla tipul recadere-remisie, aceste medicamente pot scadea numarul si severitatea recaderilor si pot duce la aparitia unui numar mai mic de leziuni cerebrale. De asemenea, ele pot intarzia aparitia dizabilitatii la unii oameni. Betaferon si Novantrone pot intarzia progresia bolii la unele persoane cu scleroza multipla tipul secundar progresiv. La ora actuala, nu exista un tratament care modifica boala eficient in tipul primar progresiv de scleroza multipla.

Ameliorarea simptomelor

Tratarea simptomelor specifice poate fi eficace, chiar daca nu se poate opri progresia afectiunii. Simptomele care adeseori pot fi controlate sau ameliorate cu ajutorul medicamentelor sunt:
- oboseala. Medicamentele care reduc oboseala sau care pot fi utile in imbunatatirea somnului pot fi amantadina (Viregyt) sau fluoxetina (Prozac).

- incordarea musculara (spasticitatea) si tremorul. Medicamentele care pot ameliora spasmele musculare sau rigiditatea sunt baclofen (Lioresal, Baclofen), dantrolene (Dantrium), gabapentin (Neurontin), diazepam sau clonazepam (Rivotril). Uneori o combinatie a acestor medicamente are un rezultat foarte bun in reducerea simptomelor musculare.

- probleme urinare si constipatie. Medicamentele folosite pentru reducerea mictiunilor frecvente pot fi propantheline (Pro-Banthine), oxybutynin (Ditropan) sau tolterodine (Detrol). Pentru ameliorarea constipatiei se pot utiliza laxative zilnic.

- durere si senzatii anormale. In functie de severitate durerii, se pot folosi atat medicamente obtinute cu reteta, cat si fara reteta. Medicamentele obtinute pe baza de reteta folosite frecvent pentru reducerea durerii din scleroza multipla sunt baclofen (Baclofen,Lioresal), carbamazepina (Carbamazepina, Finlepsin, Neurotop, Taver,Tegretol, Timonil, Stazepine) sau gabapentin (Neurontin). Medicamentele care se pot obtine fara reteta pot fi acetaminophen (Paracetamol), ibuprofen sau naproxen sodium.

- depresia. Pot fi folosite medicamente antidepresive pentru scaderea depresiei, care este frecventa la persoanele cu scleroza multipla. Sunt adesea folosite antidepresivele triciclice – precum amitriptilina, desipramina (Norpramin) sau imipramina (Antideprin) – sau inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei, ISRS sau SSRI – precum fluoxetina (Prozac) sau sertralina (Zoloft) sau altele.

- dificultatile sexuale. Medicamentul indicate in acest scop este sildenafil (Viagra), atat la femei cat si la barbati. Yohimbina si clomipramina (Anafranil) pot de asemenea indicate pentru ameliorarea disfunctiei erectile (impotentei).
Scleroza multipla poate afecta mai multe regiuni ale sistemului nervos, producand o gama larga de simptome. Alegerea medicamentelor depinde de simptomele existente.

Medicamentele pot fi folosite doar uneori sau cu regularitate, in functie de cat de sever sau de constant este un anume simptom.
Modificari in dieta, in programul zilnic, efectuarea de exercitii fizice si alte obiceiuri pot fi de asemenea utile persoanei in cauza ca sa faca fata unora din aceste simptome.

Optiuni de medicamente - Managementul simptomelor

Medicamentele folosite pentru tratamentul simptomelor unui episod de scleroza multipla si pentru revenirea mai rapida dintr-o recadere sunt:
- corticosteroizi (precum metilprednisolon).

- ACTH (hormonul adrenocorticotropic).

- imunoglobuline administrate intravenos (IGIV) sau preparate din plasma (niciuna nu este utilizata frecvent).

Scleroza multipla tipul recadere-remisie

Medicamentele folosite in acest tip pentru reducerea numarului si severitatii recaderilor si probabil pentru intarzierea aparitiei dizabilitatii sunt:
- interferon beta (Avonex, Rebif sau Betaferon).

- glatiramer acetat (Copaxone).

- mitoxantron (Novantrone).

Scleroza multipla tipul secundar progresiv

Medicamentele recomandate in tratamentul acestui tip si posibil si pentru intarzierea progresiei bolii includ:

- interferon beta-1b (Betaferon).

- mitoxantron (Novantrone).

Medicamente in stadiu experimental

Au fost incercate in tratarea sclerozei multiple o varietate de medicamente imunosuprosoare si alte medicamente si substante chimice biologice (derivate din sau identice cu substantele sintetizate de organismul uman). Desi niciunul din acestea nu s-a dovedit cu certitudine a fi benefic in scleroza multipla, si niciunul nu a fost aprobat pentru a se administra in aceasta afectiune, totusi ele pot fi utilizate in cazul in care terapiile standard esueaza. Unele din ele sunt in prezent testate in studii clinice. Unele persoane cu scleroza multipla care nu au raspuns la terapia standard aleg sa faca parte din aceste studii.

De retinut!

Tratamentul de lunga durata cu interferon beta si glatiramer acetat pot ameliora calitatea vietii unora din persoanele cu scleroza multipla tipul recadere-remisie, facand recaderile mai rare si mai putin severe. Unele studii sugereaza ca aceste medicamente pot de asemenea sa reduca sau sa intrazie aparitia dizabilitatii provocate de aceasta forma de boala. Societatea Nationala pentru Scleroza Multipla din Statele Unite recomanda ca tratamentul cu interferon beta sau glatiramer acetat sa fie initiat imediat ce diagnosticul de scleroza multipla este pus cu certitudine. Majoritatea neurologilor sustin aceasta recomandare si sunt de acord acum ca afectarea permanenta a sistemului nervos poate aparea devreme, chiar daca simptomele sunt inca destul de usoare. Tratamentul aplicat precoce poate preveni sau intarzia aparitia unora din aceste afectari. In general, tratamentul este recomandat pana cand este evident ca nu mai are un beneficiu.
In ciuda recomandarii, totusi, unele persoane pot considera dificila decizia de a incepe sa urmeze o terapie care modifica boala, mai ales atunci cand simptomele lor au fost usoare. Unii pot sa refuze sa suporte riscurile si efectele secundare de tipul starii gripale ale interferonului daca nu sunt siguri ca au nevoie de acest tratament. Altii ar putea dori sa vada daca boala lor se agraveaza inainte de a incepe tratamentul. Un mic procent din persoanele diagnosticate cu scleroza multipla pot sa nu aiba decat cateva episoade usoare in toata viata lor si pot sa nu dezvolte niciodata vreo dizabilitate, dar evolutia bolii nu poate fi predictibila.  

Recomadarile terapiei care modifica boala

In cazul in care persoana respectiva decide sa nu urmeze terapia care modifica boala, este sfatuita sa colaboreze cu doctorul curant, pentru ca starea lui de sanatate sa fie monitorizata prin controale regulate si RMN-uri efectuate periodic, pentru a se evalua daca boala avanseaza. Daca apar leziuni noi sau daca cele deja existente se extind, persoana in cauza ar putea sa reconsidere decizia de a urma un tratament.
Tratamentul simptomelor si recaderilor Necesitatea si dorinta de a lua medicamente sunt variabile. Daca simptomele sunt usoare, persoana respectiva ar putea alege sa refuze medicatia. Daca sunt prezente simptome specifice si acestea sunt suparatoare, anumite medicamente pot fi utile in contolarea lor. Persoana respectiva poate alege sa foloseasca medicamente doar in timpul recaderilor. Trebuie luate in considerare urmatoarele: Posibilele efecte secundare ale administrarii de corticosteroizi sau de alte medicamente, folosite pentru tratarea simptomelor sau pentru controlul recaderii. Unii oameni au doar efecte secundare minore, in timp ce altii pot avea efecte secundare care ii pot deranja mai mult decat simptomele bolii.
Costul tratamentului, al simptomelor si al recaderilor. In unele cazuri, folosirea de medicamente pentru controlarea simptomelor si a recaderilor poate reduce durata sederii in spital. Alte probleme personale carora persoana in cauza trebuie sa le faca fata la serviciu sau acasa. De asemenea este important de tinut minte ca poate fi dificil de spus daca medicamentele pot fi eficace. Scleroza multipla este o afectiune cu remisiuni spontane, ceea ce inseamna ca starea persoanei se poate ameliora de la sine, fara nici un tratament. Faptul ca simptomele se amelioreaza dupa tratament nu inseamna neaparat ca tratamentul are efect.

Tratamentul chirurgical

Persoanele cu scleroza multipla care prezinta un tremor sever, fiind afectate miscarile corpului, pot beneficia de tratament chirurgical.
Persoanele cu spasticitate severa (rigiditate musculara) pot raspunde bine la insertia unei pompe in regiunea dorsala, care sa elibereze medicatia, atunci cand administrarea medicamentelor pe cale orala nu a dat rezultat

Indicatiile chirurgicale

Indicatiile chirurgicale includ:

- Stimularea profunda a creierului. Tremorul sever si care determina dizabilitatea persoanei, aparut la cea mai mica miscare a membrelor, poate raspunde la implantarea unui dispozitiv care stimuleaza o anumita zona din creier. Aceasta operatie poate fi realizate de catre un neurochirurg.

- Implantarea unui cateter sau a unei pompe pentru medicatie, in caz de spasticitate. Durerea severa sau spasticitatea pot raspunde la implantarea unui cateter sau a unei pompe in regiunea dorsala inferioara, care elibereaza medicatia intr-un ritm constant, cum ar fi baclofen (Lioresal).

ATENŢIE!

- Stimularea profunda a creierului este de regula ultima optiune, dupa ce toate celelalte optiuni terapeutice au fost incercate fara succes in tratarea simptomelor sclerozei multiple. Este indicata numai la persoanele cu tremor sever.

Alte tratamente

Impredictibilitatea si varietatea simptomelor cauzate de scleroza multipla a dus la incercarea mai multor modalitati de tratare a acestei afectiuni.

Tratamente medicale experimentale

Tratamentele experimentale pentru scleroza multipla includ reducerea activitatii sistemului imun cu medicamente imunosupresoare sau alte metode, precum iradierea limfatica totala, in care intregul sistem ganglionar limfatic este expus iradierii.
Desi aceste metode au fost folosite cu succes in tratamentul altor afectiuni medicale, ele au esuat in obtinerea unor beneficii semnificative atunci cand au fost testate in cadrul unor experimente clinice controlate. Ele raman terapii experimentale pentru scleroza multipla, desi pot fi luate in considerare la persoanele care nu au raspuns la nici o alta forma de tratament.  Transplatul de maduva osoasa, un procedeu de inlocuire a sistemului imun, a fost folosit experimental pentru tratarea sclerozei multiple. Totusi, nu exista o dovada clara ca ar fi eficient, de aceea nu este recomandat in mod curent.

Terapii complemetare

Alte tipuri de tratament pentru scleroza multipla sunt terapiile alternative la medicina alopata. Aceste terapii alternative atrag multi oameni cu scleroza multipla, mai ales pe cei la care tratamentele conventionale nu au avut un succes prea mare. Un studiu recent a aratat ca o treime din persoanele cu scleroza multipla a incercat o forma sau alta de terapie neconventionala, de obicei in asociere cu terapia standard.
Cercetarile clinice nu au demonstrat ca vreuna din aceste terapii complementare ar fi eficace in tratamentul sclerozei multiple si prin urmare, acestea nu sunt recomandate. 
Alte optiuni terapeutice Multe terapii complementare au fost propuse ca tratament in scleroza multipla. Niciunul dintre acestea nu s-a dovedit ca ar putea modifica evolutia bolii. Cele mai folosite dintre acestea sunt: - diete si suplimente vitaminice, minerale, pe baza de plante sau nutritive

- acupunctura
- masajul terapeutic – adeseori folosit de catre fiziokinetoterapeuti
- biofeedback.
Desi cercetarile clinice nu au demonstrat ca una din aceste terapii complementare ar fi eficienta, o persoana cu scleroza multipla ar putea avea un rezultat satisfacator daca ar utiliza terapii netraditionale sigure in completarea tratamentului medical conventional.
Unele terapii complementare pot ameliora stresul, incordarea musculara si pot imbunatati starea generala si calitatea vietii. Un studiu recent, vast, a indicat ca suplimentele cu vitamina D, pot scadea riscul de aparitie a sclerozei multiple la unele femei. Studiul arata ca suplimentele cu vitamina D pot de asemenea sa incetineasca progresia bolii; totusi, sunt necesare mai multe cercetari pentru a se demonstra clar ca acestea sunt eficace.    De asemenea, cercetarile clinice nu au putut demonstra ca tratamentele precum terapia cu venin de albina, cu procarin (o combinatie de cafeina si histamina) si terapia cu oxigen hiperbar ar avea vreun beneficiu la persoanele cu scleroza multipla. Din contra, unele din aceste terapii ar putea fi daunatoare si costisitoare si nu sunt recomandate de majoritatea expertilor.

ATENŢIE!

Scleroza multipla nu se poate vindeca. Pana in prezent, singurele tratamente dovedite eficace in modificarea evolutiei bolii sunt interferon beta (Avonex, Rebif sau Betaferon), glatiramer acetat (Copaxone) si mitoxantron (Novantrone).  Alte tipuri de tratamente nu trebuie sa inlocuiasca aceste medicamente atat timp cat acestea nu au fost incercate si nu s-au dovedit a fi ineficiente. Terapiile complementare nu s-a dovedit eficiente in tratamentul sclerozei multiple, dar unii oameni au afirmat ca acestea au dat rezultat in cazul lor. Aceasta s-ar putea datora, macar in parte, efectului placebo, care este frecvent intalnit la persoanele tratate pentru scleroza multipla. De asemenea, aceasta s-ar mai putea datora faptului ca unele terapii complementare, desi nu pot trata boala in sine, pot ameliora starea generala de bine a persoanei, ajutand-o sa se simta mai bine si mai sanatoasa. Si, in unele cazuri, simptomele se pot ameliora de la sine. De aceea persoanele cu scleroza multipla care se gandesc sa incerce un tratament complementar, sunt sfatuite sa obtina cat mai multe informatii mai intai. De asemenea, sunt sfatuite sa discute cu doctorul lor daca acesta:

Este sigur? Este indicata discutarea cu doctorul curant despre siguranta tratamentului si despre posibilele efecte secundare ale lui. Acest lucru este important in special la persoanele care iau medicamente pentru scleroza multipla, deoarce unele terapii complementare pot fi periculoase daca se asociaza cu medicamente. Un tratament care poate fi daunator si care ar putea ameliora sau nu simptomele nu merita riscul.

Este eficient? Deoarece simptomele sclerozei multiple pot apare si dispare, poate fi dificil de estimat daca un tratament anume este intr-adevar eficace. Este bine de tinut minte ca daca persoana respectiva se simte mai bine dupa administrarea unui tratament anume, aceste nu este intotdeauna motivul ameliorarii. Adeseori scleroza multipla se amelioreaza de la sina (remisie spontana).

Cat costa? Un tratament costisitor, care nu s-a dovedit a fi eficient, nu isi merita pretul. De aceea persoanele in cauza sunt sfatuite sa fie precaute vizavi de terapeutii sau de produsele care cer o investitie financiara semnificativa de la inceputul tratamentului.
Va imbunatati starea generala de sanatate? Chiar daca nu sunt eficiente in tratarea sclerozei multiple, unele proceduri complementare (cum ar fi masajul, yoga sau acupunctura) pot fi sigure si pot duce la practicarea unor obiceiuri sanatoase care imbunatatesc starea generala de bine. Acestea ar putea fi incercate. In cazul unei afectiuni dificil de tratat, cum este scleroza multipla, poate fi extrem de tentanta apelarea la un tratament care promite a fi eficient. Dar persoanele afectate de acest gen de boli sunt sfatuite sa fie prudente vizavi de incercarea unor tratamente care nu s-au dovedit cu certitudine ca ar fi bune.

Inapoi la inventar

(RE)SURSE:

http://www.psicologia-online.com

http://www.sfatulmedicului.ro

http://www.romedic.ro

http://www.webmd.com 

Înapoi la Domenii de Interes