Exegeza  Ekman

GRAFOLOGIA.  TIPOLOGII   ŞI   DIAGNOZĂ

Scrisul are particularităţi diferenţiale foarte complexe. Nu se poate ignora faptul că există diferenţe de scriere la aceeaşi persoană pe o anumită schemă oarecum specifică. Aceste diferenţe se atribuie dispoziţiilor afective, oboselii eventualelor debuturi de maladii, etc.

Se consideră că prima lucrare de grafologie a fost efectuată de italianul Camille Baldo în 1622. Prin 1871 MICHON i-a dat numele şi a fondat o primă publicaţie privind această problemă. Scriitura umană porneşte, precum se ştie de la modele caligrafice. Se consideră că prin scriitură se manifestă (proiectează) expresii semnificative privind caracterul şi temperamentul. Există, însă problema variabilităţii, nu chiar a scrisului, în general, ci chiar a unei linii. Aceasta poate să se facă (Crepieux - Jamin, ABC de la graphologie - 1922) în circa 8,5 milioane de variante, iar cifra 1 (legăturile sale cu alte cifre) poate atinge 857 de septilioane. Calcularea nuanţelor posibile a 62 litere şi cifre din alfabet conjugate, ajung la cifre de 4 plus 27 sute de zerouri - şi acestea sunt doar aspecte simple.

De fapt, o simplă observaţie confirmă marea varietate a scrierii la persoane diferite. Pot furniza date comparative privind aceste diferenţe  modalităţile de scriere mai ales a literei M, a numelui propriu a fiecăruia, numele de oraşe, străzi, etc. Această varietate se datorează varietăţii foarte mari  a caracterului, fenotipului, care este sensibil la fiecare situaţie de implicaţie a genotipului (temperamentului).

Scrierea este o succesiune de gesturi efectuate cu un instrument de scriere, ce reproduce modelul literelor  folosite în viaţa socială, fapt semnalat de către Hocquart, încă din 1812.

Există 7 criterii prezente-n analiza psihofiziologică a scrierii - viteza, presiunea, forma literelor, direcţia scrierii, dimensiunea scrierii, continuitatea, ordonarea distanţelor şi a mărimilor dintre litere, cuvinte. În acest context se manifestă genuri de scriere care se subdivid în specii de scriere, iar genurile se subdivid în moduri de scriere.

Viteza scrierii poate fi accelerată (rapidă), lansată, lentă, stabilă, precipitată, frântă, hotărâtă, decisă. Există cam 175 specii de scrieri, scrieri  obişnuite, bizare, şi grafisme deghizate, şi chiar aşa numita scriere albă, mai puţin semnificativă.

În genere, există în grafologie tendinţa de a se axa analiza pe un număr nu prea mare de criterii, mai degrabă decât a o extinde  în  jungla vocabulelor grafologice.

Se poate observa că:

-         scrierea inegală este mai ales generată de sensibilităţi mai accentuate

-         scrierea rapidă exprimă forţă în activitatea susţinută

-         scrierea simplă, exprimă claritate, naturaleţe, spontaneitate (la dreptaci)

-         scrierea largă, incompletă (cu greşeli), gladiolată, este a debililor

Cu cât o literă sau alt semn este mai mult sau mai puţin într-o formă deosebită şi restrânsă, cu atât reprezintă mai puţin o trăsătură fundamentală exceptând situaţia în care apare în autografe.

Humbert a redus  cele 175 scrieri (specii) la 70, conservând semnificaţiile  la scrierea joasă, înaltă, hiper-gonică, rotundă, sinuoasă, rigidă şi altele pentru expertize. Nu a păstrat analiza scrierii impedante, convulsive, dislegate ca şi-a celei foarte complicate.

Semnele mici sunt implicate în diagnoza grafologică dacă au destulă frecvenţă, încât să devină oarecum o caracteristică. Dacă sunt rare şi mediocre nu se iau în seamă decât cel mult ca tendinţe. Dacă sunt foarte rare se eludează - din prudenţă.

În cazul folosirii peniţelor pot apărea numeroase accidente (scame, incursivitatea cernelii). dacă se scrie cu stiloul, de asemenea, pot apărea incidenţe, iar dacă se scrie cu pixuri literele au cam aceeaşi grosime. Din aceste motive incidentale, nu se iau în seamă decât în cazuri cu totul speciale, şi aceasta mai ales de cei ce au lucrat mai multă vreme în decodificări grafologice.

Dau material de interpretare bun, scrisori de mai multe pagini, şi mai ales autografele pe lângă acestea.

Primul aspect ce are importanţă şi relevanţă în expertiza grafologică este procesul căutării semnificaţiei scriiturii ca mişcare fiziologică, fapt ce include calitatea, energia, întinderea şi constanţa, unui fel de a scrie. Semnificaţia este relativă (cauzele sunt diverse). Oricum semnificaţia implică atenţie privind relaţia complexă gest - cauză. Ca atare, este necesară stabilirea de mare fineţe, această caracteristică. Ea are în atenţie: mediul de provenienţă a persoanei ce a efectuat scriitura şi aspecte ce ţin de persoana respectivă ca statut şi rol special a acesteia (cu toate dimensiunile de integrare în acestea, în mod normal sau neadecvat).

Nu trebuie ignorat faptul că această dimensiune a scriiturii este valabilă mai ales la persoanele tinere mature şi la cele adulte. La copii şi la oamenii vârstnici, scriitura oamenilor‚ în vârstă gradul aproximativ  de regresie (mai ales  prin comparaţii cu scriituri  ale acestora din perioade anterioare). Viteza scrierii este, de asemenea, importantă, adiţional pentru semnificaţie.

Importă organizarea mişcărilor, exprimabilă prin combinarea literelor, armonia sau inarmonia pe acest plan, mărimea, distincţia, ordinea, cursivitatea evident  contrariile acestora (armonia fatigabilă, combinarea bizară a literelor, lipsa de fluiditate a scriiturii, scrisul mărunt).

Contează claritatea sau confuzia, simplicitatea sau complicaţia, moliciunea sau fermitatea scrierii (tremurul literelor). Viteza de scriere pe care am mai semnalat-o şi lentoarea se referă  tot la aspecte temperamentale. Pe acest plan interesează, însă, şi faptul dacă scriitura începe lent şi capătă vigoare sau dacă procesul este invers. La acestea se adaugă prezenţa sau absenţa  continuităţii sau a discontinuităţii, omisiuni, repetări, greşeli de punctuaţie, sens, etc.

Scriitura inorganizată se datorează mai ales stângăciei de a folosi instrumente de scris. În genere, scriitura neorganizată nu înregistrează gândirea în condiţii satisfăcătoare privind automatismele. Această formă de scriitură există la toate vârstele. La copiii mic, din primele clase, este specifică şi se datorează dificultăţilor legate de constituirea mişcărilor mici implicate în scriere şi a variaţiei de solicitări cerute de forma specifică a fiecărei litere şi a cuvintelor. La vârstele de regresie scriitura pierde din viteză şi precizie datorită pierderii mai generale a abilităţilor, mai precis a discretei lor încetiniri. La copiii novici în a scrie este evidentă o creştere progresivă a literelor în fiecare rând, fapt ce persistă la adulţii cu o structură infantilă. Diferenţa de mărime de la prima literă a rândului la ultima se observă a fi cam între 3-9 mm. Prin valorile de diferenţă se exprimă inabilitatea manuală. Aceasta este cu atât mai evidentă cu cât anii de învăţare a scrierii sunt mai numeroşi. Dacă în corpul  cuvintelor lipsesc sau sunt inversate, sau adăugate grafeme la inabilitatea manuală se adaugă şi o atenţie slabă sau lipsă de interes pentru scrierea corectă. Persistenţa acestor aspecte deficitare peste 8 ani, dar mai ales la 9-10 ani semnalează debilitate şi apoi întârziere mentală. Absenţa totală de progrese n scriere este expresie a formelor avansate de deficit intelectual (idioţie).

Scrisul tremurat pune în evidenţă timiditate şi teama de a face rău. După etatea de 10 ani semnifică anxietate de fond. Scrierea  grosolană pune în evidenţă lipsa de supraveghere, la fel scrierea cu pete murdare. După 12 ani scriitura dezorganizată este depăşită. S-a constatat un fapt interesant. Scriitura tinerilor recruţi alfabetizaţi în perioada de stagiu sau ceva înainte este la fel cu aceea a copiilor. Mai semnificative sunt scrierea confuză şi scrierea excesiv  spaţializată. Datorită disciplinei la şcoală astfel de fenomene apar mai rar ca şi altele, cum ar fi: scriitura confuză, excesiv spaţializată, vulgaritate a urmelor scrierii, lentoare excesivă, instabilitate, greşeli ortografice repetate, etc. Toate acestea solicită de fapt forme de autocontrol în scriere şi în consecinţă lipsă de control în cazul prezenţei de astfel de aspecte scriptice.

Scriitura foarte spaţializată încurcă pe grafolog-ul debutant. Prezenţa acestei forme de scriere neorganizată indică o persoană nonconformistă adeseori, adică o persoană ce are o astfel de scriere din risipă, mondenitate, imitaţie, lipsă de control, adeseori. În autografe, se produce  adeseori  o spaţialitate mai mare a unei litere uneori chiar înlocuiri de litere, omisiuni. Astfel de situaţii pot fi datorate unor motive variate dintre care lipsa de alimentare culturală şi intereselor culturale în mediul de provenienţă nu poate fi ignorată. Are însă importanţă şi vârsta de scriere.

Scrierea organizată cursivă, este întâlnită adeseori la tinerii ce părăsesc şcoala cam la 13 ani. Aceştia sunt mediu dotaţi ca informaţii şi cunoştinţe, dau au o înclinaţie puternică spre autoperfecţionare, spre instruire şi adaptare în mediul şi anturajul în care trăiesc, totuşi, la aceştia, scrierea se va schimba prin ani mai mult datorită evoluţiei de vârstă  decât achiziţiilor intelectuale. Pe acest din urmă plan mulţi vor vegeta. Cei ce continuă studiile îşi vor ameliora scriitura printr-o ordonare şi simplificare făcută cu oarecare artă, conservând lizibilitate. O astfel de scriere se observă adeseori la profesori. Scrierea organizată nu are formulări grosiere, nonsensuri, greşeli de ortografie şi gramaticale grosiere şi repetate.

Prin scriere se proiectează 4 dimensiuni psihice controlabile:

1.                      deprinderea de scriere este intelectual - motorie şi se constituie prin învăţare, întreţinându-se şi perfecţionându-se prin folosire curentă

2.                      temperamentul - se manifestă mai ales prin ritmul, forţa, viteza şi cursivitatea scrierii, supleţea formală a acesteia

3.                      stilul personal de angajare şi adaptare reliefat prin scrierea organizată şi inorganizată.

4.                      prin scrierea corespunzătoare regulilor gramaticale, ortografice, stilistice şi de frazare se pun în evidenţă caracteristici mai subtile de nivel cultural specific, de inteligenţă, exprimare a sinelui şi chiar de creativitate şi nivel al acesteia în direcţii artistice (literatură, muzică instrumentală, pictură, sculptură, etc.), dar şi mânuire de aparatură şi tehnologii, etc.

Klages a operat cu 21 trăsături grafice etalonate pe baza cărora se poate realiza o identificare de profil specific al scrierii.

Metodele grafice se aplică numai după ce se cunosc  bine unele aspecte (vârstă, sex, naţionalitate, nivel de şcolarizare şi bineînţeles, faptul că persoana în cauză cunoaşte sau nu şi o altă scriere - gotică, arabă, chineză) pentru a se explica grafologic fără interpretări greşite unele interferenţe de scriere potenţiale în cazuri de cunoaştere şi a altei scrieri decât aceea în alfabetul latin la care  ne vom referi noi în acest capitol.

Analiza grafologică se face pe baza unui document spontan (o scrisoare datată), ce să cuprindă o scriere pe hârtie inliniată, să aibă cel puţin 2 pagini, să fie iscălită şi să aibă şi un plic cu adresa la care ar urma să fie trimisă scrisoarea. Se adaugă la acestea şi probe efectuate conform celor descrise în paginile anterioare pentru examenul grafologic.

Forma  scrisului

Proiectează deprinderi, caracteristici automatizate ale scrierii, fermitatea, stăpânirea de sine (scrisul clar şi scrisul ferm), indiferenţă (scrisul monoton), dar şi natură maniacală şi chiar sărăcie mentală (acelaşi scris monoton). Anumite scrieri ca cele cu literele nelegate între ele dar distanţate corect între ele şi între cuvinte pun în evidenţă intuitivitate, bogăţie de idei, spirit de observaţie sau logică în acţiuni. Este scrisul colecţionarilor. Acelaşi scris, dacă e armonios, indică  însuşiri elevate spirituale dacă nu indică snobism şi disimulare. În toate cazurile pune în evidenţă adaptare dificilă. Energia, voinţa, independenţa intransigenţa, inflexibilitatea se manifestă prin scris ascuţit. Impulsivitatea, vioiciunea firea pasională se exprimă mai ales prin scriere lansată, pe când lipsa de sinceritate şi disimularea prin scrisul foarte ornat. Cochetăria se exprimă prin scrisul mai greu de descifrat, scris ce poate fi şi al persoanelor cu o activitate psihică  foarte bogată, uneori a geniilor, dar nu de puţine ori este scrisul unor persoane agitate, precipitate, incoerente şi confuze. Scrisul nearmonios indică instabilităţi psihice, uneori instabilitate morală, egoism dezordonat reprezintă caracter dificil dar şi versatilitate, lipsă de principii. Dacă scrisul este vag atrage atenţia asupra sănătăţii , dacă este subţire reprezintă vitalitate critică, dacă este  filiform indică o oarecare lipsă de sens moral, echivocuri, lipsă de stabilitate şi precizie în activităţi. Scrisul lejer subţire armonios atrage atenţia asupra unor sentimente delicate, nearmonios exprimă temperament lent şi ezitant. În fine scrisul cu m şi n transformaţi în u indică adaptabilitate, bună receptivitate sentimentalism, dorinţă de a fi luat în seamă, iar scrisul dinamic indică vitalitate, entuziasm. În exces, atrage atenţia asupra unor potenţiale deranjamente mentale.

Gabaritul scrisului

Interesează mărimea literelor şi proporţiilor dintre planurile verticale ale literelor. Este normală scrierea dimensionată medie. Scrierea cu litere mici exprimă severitate în exprimarea de sine, dar şi fineţe intelectuală, nearmonios poate indica lipsă de elan şi chiar meschinărie de fond. Supradimensionarea scrierii exprimă vigoare, imaginaţie vie, euforie, entuziasm, orgoliu, dar atrage atenţia şi asupra unor deficite de vedere. Dacă nu sunt numai majusculele supradimensionate şi ornate se proiectează prin scris o personalitate imagistică, temperament sanguin, dar şi o oarecare vanitate, orgoliu şi poate bizarerie psihică. Scrisul ce pierde treptat din gabarit rămânând ferm indică o persoană cu spirit critic, fineţe de spirit, pătrundere. Poate indica şi tendinţe spre oboseală şi aplatizare psihică. În schimb scrisul ce începe cu litere mai mici şi continuă cu mărirea lor treptată pune în evidenţă persoane entuziaste, exagerate, lipsite nu de puţine ori de profunzime, este scris infantil. Probleme deosebite se pun în legătură cu inegalitatea în dimensiunea literelor. Prezintă importanţă în ce zonă are loc inegalitatea. În genere, se consideră că zona superioară a literelor  cu punctele pe i, cu linioarele pe t şi pentru scrierea românească cu însemnele lui î, ă, â, etc. (şi în alte limbi există astfel de însemne), este zona inteligenţei. Zona de mijloc a literelor este zona sensibilităţii inclusiv  afective, iar zona inferioară este zona instinctuală, a erotismului şi simbolisticii inconştientului.

Dacă în scrierea literelor domină o prelungire în sus se evidenţiază o dominaţie a aspiraţiilor, a ambiţiilor, o folosire a inteligenţei şi o exaltare eventuală a imaginaţiei. Inarmonia din zona superioară pune în evidenţă exaltare, dar şi complexe de inferioritate.

 Dacă zona mediană este mai dezvoltată se proiectează ca specificitate o bogăţie a sentimentelor, uneori excese de acaparare. Exagerarea indică supra-estimare.

Zona inferioară mai dezvoltată pune în evidenţă prozaism, realism, tendinţe practice şi tehnice, spirit de inovaţie. Inegalitatea şi excesele implicate în zona inferioară a scrisului literelor exprimă excese şi imprudenţe sexuale, tendinţe veleitare, etc.

Continuitatea

Se referă în scriere la conservarea dimensiunilor şi formei literelor, dar şi la spaţiile dintre litere, cuvinte, semne, etc.

Sănătatea şi echilibrul psihic sunt specifice în cazul scrisului de bună continuitate. Ceva mai deosebit se exprimă în cazul în care bara literei t se lungeşte şi ajunge la cuvântul următor. În acest caz persoana respectivă are un remarcabil spirit deductiv şi poate chiar să fie vorba de un logician, dar poate fi vorba şi de o persoană cu dezvoltată încăpăţânare. Spaţiul dintre litere înseamnă prudenţă. Spaţiile inegale între cuvinte indică spirit de contrarietate. În fine  spaţiile largi între cuvinte şi rânduri indică cerinţe de autonomie, de spaţiu de independenţă şi în anumite cazuri diletantism. Întreruperi în corpul literelor atrage atenţia  asupra unor posibile boli (cardiace, respiratorii, eventual cu diminuare a vitalităţii). Scrisul condensat dar cu spaţii între cuvinte evidenţiază concentrare, atenţie. Un astfel de scris nearmonios exprimă zgârcenie, chiar deranjamente mentale. Scrisul cu litere marcate cu spaţii între ele în corpul cuvintelor şi cu mici bucle la literele o, a, g, p, d  sau după închiderea ovalului, exprimă  tendinţe egocentriste, rezervă, prudenţă, neîncredere excesivă. Dacă scrisul e inarmonios indică disimulare, falsitate. Când corpul cuvintelor are baza legată cu spaţii între ele, se exprimă plăcerea de a trăi, gust de confort şi sociabilitate.

Direcţia  şi  declivarea  scrisului

Constituie o altă caracteristică importantă. Înclinaţia spre dreapta a scrisului reprezintă o evidentă înclinaţie spre anturaj şi indică sentimentalism.

Înclinaţia spre stânga pune în evidenţă efort asupra propriei persoane pentru a se frâna, dificultăţi de adaptare, conflicte afective vechi şi noi. Scrisul orizontal  este al oamenilor stăpâni pe ei, echilibraţi, rezistenţi, dar uneori lipsiţi de fantezie. Direcţia inegală a literelor pune în evidenţă grade de emotivitate, iar a liniilor indică diferite feluri de stări de spirit. Urcarea discretă a scrisului proiectează ca semnificaţie seninătate, activităţi plăcute, optimism. Direcţia de urcare  a liniilor mai simţitoare indică ambiţii, aspiraţii, uneori arivism. O urcare mai proeminentă a scrisului indică lipsă de măsură în toate. O coborâre a scrisului exprimă nelinişte, lipsă de elan, tendinţe depresive, oboseală, scepticism şi melancolie. Această semnificaţie este direct proporţională ca intensitate cu gradul de coborâre a scrisului pe pagină. Scrisul ce coboară şi apoi urcă (scriere convexă ca direcţie) reprezintă descurajare facilă, redresare, instabilitate.

Scriere inversă cu tendinţe de urcare şi apoi redresare ca direcţie (scrisul convex ca direcţie) este al persoanelor entuziaste care-şi calculează greşit  eforturile şi planurile. Inegalitatea în direcţionarea scrisului, cu urcări şi coborâri persistente indică mobilitate psihică evidentă.

Velocitatea  scrierii

Viteza mare de scriere (peste 161 litere pe minut) exprimă iniţiativă, mobilitate, câteodată excitaţie fizică şi morală. Viteză exagerată (peste 191 litere pe minut) exprimă surescitare, agilitate maladivă, lipsă de frână. Inegalitatea de viteză exprimă inegalitate în conduite, instabilitate.

Presiunea  scrisului

Scrierea apăsată cu litere uniforme indică dorinţa de a plăcea, dar şi tendinţe spre excese şi instincte puternice. Dacă acest tip de scris este puţin lizibil pune în evidenţă tendinţe depresive.

Scrierea cu apăsări puternice ce se văd pe cealaltă parte a paginii exprimă forţă, vitalitate, nevoie de a combate, spirit opozabil, dar şi forţă de caracter.

Scrisul cu apăsări brutale şi bruşte pe grafemele finale şi pe barele lui t reprezintă spirit violent, brutal, uneori manierism. Dacă grafemele finale sunt întărite se consideră că scrisul reprezintă spirit critic, combativitate, ironie. Scrierea neapăsată, fără presiune, cu puţine fluctuaţii reprezintă lipsă de voinţă, inactivitate, tendinţe în direcţiile numite.

Semnătura  personală

Dacă iscălitura cuprinde litere mai mari  decât cele din text se pune în evidenţă  vitalitate, expansiune, încredere în sine şi prezumţie. Când iscălitura are grafeme mai mici decât cele decât cele ale textului exprimă modestie, repliere spre sine însuşi. Iscălitura ilizibilă exprimă disimulare sau grabă. Iscăliturile cu litera de început ornamentată  reprezintă teamă, precauţie, conştiinţă nu prea limpede. Dacă iscălitura este scrisă încet şi îngrijit pune în evidenţă tendinţe maniacale. Atunci când iscălitura are tendinţe de urcare înseamnă ambiţie (adesea nesatisfăcută), iar dacă coboară pun în evidenţă descurajare, depresie.

Analiza grafologică are în atenţie şi punctualitatea, poziţia şi densitatea acesteia. În special, litera t cu înclinaţia barei este  bine să fie luată în considerare.

Micile acroşări exprimă în genere tendinţe spre aviditate, egoism şi acaparare. Terminarea cuvintelor cu prelungiri ale liniei finale indică generozitate, interesantă sau ipocrită.

Metoda Crepieux - Jamin

Tabel - în 1-a rubrică se expun caracteristicile scrisului. Semnificaţiile sale, principale se trec în rubrica a 2-a, iar în rubrica a 3-a se indică semnificaţiile secundare şi concomitenţele.

Metoda Klages

Fiecare element al scrisului are o dublă semnificaţie în funcţie de vitalitate. Ca atare se măsoară  întâi gradul de vitalitate (presiunea scrisului şi viteza, apoi ritmul şi cadenţa şi celelalte caracteristici).

Metoda Pulver

Optica abisală psihanalistă în analiza scrierii. A accentuat aspectele legate de cele 3 zone ale scrierii şi a creat  o grafologie supraetajată cu implicaţii ale conştiinţei superioare vizuale a părţii de sus a grafemelor, o zonă mediană şi zona inferioară, fapt  ce latent există în multe metode grafologice şi pe care am inclus-o în expunerea analizei dimensiunilor grafemelor.

Plicul

Cuprinde adresa şi se consideră că reprezintă Eul oficial. Adresa scrisă într-o zonă deasupra liniei mediane  reprezintă tendinţe de independenţă, originalitate, intelectualism. Adresa scrisă jos reprezintă spirit de imitaţie, convenţionalism. Adresa scrisă sus la stânga reprezintă comportament impregnat de reflexie, ataşare de trecut. Adresa jos la dreapta exprimă activitate impregnată de tendinţe instinctive şi pragmatice. Adresa jos în stânga indică o natură mai mult pesimistă. Scrierea pe plic cu totul diferită  de aceea a textului exprimă disimulare.

Greşelile făcute în structura adresei reprezintă tulburări, luptă între dorinţe conştiente şi pulsiuni instinctive sau distracţie şi incapacitate de conduite ordonate.

Scrierea de pe plic cu grafeme mult mai mari decât scrierea din interiorul scrisorii exprimă şi semnifică sentimente de demnitate active şi dorinţe de decor.

În genere, examenul grafologic se face începând cu decelarea vitalităţii, sănătăţii, normalităţii, a echilibrului psihic, a forţei, echilibrului şi mobilităţii generale. Se utilizează informaţiile obţinute prin cei 6 parametri descrişi în textele anterioare. Urmează analiza caracteristicilor intelectuale şi a gradului de cultură exprimat în scris.

Se analizează apoi iscălitura, plicul cu adresa. Se corelează aceste aspecte cu cele obţinute în examenul grafologic descris mai la începutul acestor implicaţii de prelucrări. Echilibrul nervos şi mintal se exprimă prin fermitatea  sau/ şi  tremurăturile scrisului, prin liniile sacadate, tematica spaţiului, a mărimii literelor, prin studiul zonelor grafemelor. Echilibrul moral nu trebuie ignorat. Grafologia şi grafometria sunt sisteme de determinare de tipologii evoluţioniste. Există, însă limite ale cunoaşterii prin scriere a tipologiilor umane. Printre altele multe scriituri de femei au numeroase caracteristici masculinizate. Nici vârsta nu se poate determina clar deoarece există terni adolescenţi şi totodată există oameni îmbătrâniţi înainte de vreme.

Oricum se poate considera că există trei vârste de scris, una fiziologică, una de maturizare a scriptorului şi una de maturizare a deprinderii de-a scrie.

Înapoi la Domenii de Interes