Inima omului este un abis evocând un abis - Sfântul  Augustin

       E foarte greu să te lupţi cu cel care nu mai are nimic de pierdut -Goethe

Diairetica este o dialectică fără sinteză unde opuşii rămân perpetuu ireconciliabili -G. Durand

Creierul ca să fie liber, trebuie ca să uite de trup, dar dacă moare cu gândire, are nevoie de o piramidă.

Mă vor bea cândva zeii şi vei simţi în mine gustul tău.

Contemplaţia este o formă postumă ideilor. Bucuria sau tristeţea, râsul sau plânsul sunt ecouri ale unui trecut apropiat mutate în secunda de faţă. Secunda este umbra care lasă în spatele ei lumină.

Tristeţea mea aude nenăscuţii câini / pe nenăscuţii oameni cum îi latră / O, numai ei vor fi într­adevăr!

De fapt cine eşti, tu, bestie? – Cine să fiu? Eu sunt da. (interlocutorul nu este o fiinţă în sine deoarece are nevoie de o interogaţie pentru a se autoafirma)

Eu am murit în trecut, chiar înainte de-a mă naşte. Eu niciodată nu am fost copil. Sunt atât de lipsit de memorie! Fac parte din acea tagmă rară a nenăscuţilor. Eu sunt propria mea memorie. Nevoia de biografie mi s-a transformat în biografie.

Privire care să se privească pe sine nu există. A vedea a doua oară înseamnă a muri. Numai pe orbi îi credem că au mai văzut odată.

Orice obiect este o formă de lumină oprită-ntr-o structură. Singurul lucru pe care aş vrea să-l pot uita dar nu mă uită el este faptul înnebunitor că naşterea este o condamnare la o moarte. Singura amintire reală pe care fiecare individ o are este amintirea posibilei sale morţi.

Acele texte pe care încă le mai citeşti cu inocenţă sunt textele al căror mesaj este mai puternic decât mesajul tău propriu.

Moare numai cel care se ştie pe sine. Şi ceea ce nu există poate să moară. Moartea proprie nu are nume. Prima ordine revelată şi mai apoi scrisă a fost descoperirea morţii ca primă formă de alienare a absurdului. Niciodată moartea nu este un exemplu personal. Eul se poate identifica şi delimita doar atunci când este pusă în joc însăşi continuitatea sa. Înstrăinarea de tine însuţi duce într-un mod mai mult sau mai puţin aberant la contemplarea lumii din afara ei. Într-adevăr am atins cu gândul o idee.

Timpul e Dumnezeu. Inima mea bate în timp ?

Înfig lama cuţitului meu în lama cuţitului meu / în timp ce secunda care-mi sună naşterea / se asurzeşte din pricina secundei care-mi sună naşterea. Umbra mea din spatele meu / mi-a strigat: / -Eu sunt tu. Unul câte unul / ochii din frunte, din tâmplă, din degete mi se deschid. Pietrele deschid un ochi de piatră, oasele deschid un ochi de os. Desigur sunt un ochi. / Dar în orbita cui?

Mi-e dor să pot / să nu-mi mai fie / dor de tine. Mă uit în dreapta cu mine însumi, mă uit, / folosindu-mă ca o privire. M-am căţărat prin propria mea gleznă, / prin tunel în sus, prin genunchi, / până în inimă şi până sus, sub sprâncene, / şi-am fugit prin ochi / gol-goluţ. Ia-mi creierul în mâinile tale moi şi înveleşte-mi-l cu osul luminii. Cunosc lumina şi tind să mă transform în lumină. Sunt bolnav / de ceva între auz şi vedere, /  de un fel de ochi, un fel de ureche / neinventată de ere.

Când materia vrea să se distrugă îşi inventează omul său (conştiinţa de sine). Când omul vrea să se distrugă îşi inventează materia sa (sinele auster).

Trupul meu este o enclavă în zidul curgător. Sufletul meu este o invazie în vid. Numai vidul poate avea formă. Orice obiect întrerupe timpul. Orice fiinţă întrerupe lumina. Mă apasă ceea ce există pentru că se prăbuşeşte în mine. Formă a privirii, dacă nu chiar privire din afară înăuntru, este gravitaţia.

Zeul apără tot ceea ce se desparte de sine. Fenomenele, manifestându-se numai în interior, nu au decât grad de interioritate (Marele Tot) faţă de infinit (Increat), şi grad de infinit faţă de interioritatea absolută. (Endoferenţă la Teoria Cardinalelor TRANS-FINITE a lui Cantor -Numărul de ordine se notează cu Aleph iar operaţia de ridicare la putere unde exponentul este egal cu baza (Aleph zero la puterea Aleph zero, Aleph 1 la puterea Aleph 1, etc.) duce la numere cardinale tot mai mari.

Un număr în viteză este mai mare / decât un număr care stă. Cu cât viteza e mai mare cu atât / numărul e mai mare. (Endoferenţă la Teoria Relativităţii a lui Einstein -Viteza corpului este direct proporţională  cu  masa  acestuia)

Paradoxurile Infinitului după B. Bolzano arată că în MI din sistemul lui Cantor partea poate fi egală cu întregul dacă are acelaşi cardinal cu acesta. Spre pildă un segment al unei drepte are tot atâtea puncte câte are dreapta (infinită la ambele capete). Orice număr poate fi egal / cu restul tuturor numerelor / dacă viteza lui este egală sau / întrece / viteza tuturor numerelor. Dacă un punct poate fi egal /  cu toate punctele, / numărul lui /  poate fi egal cu toate numerele /  punctelor.

 Viteza cea mai mare a unui număr este viteza gândului. O contemplare a infinitului din afara lui nu e posibilă. Aleph la puterea Aleph / nu e cu putinţă.

Nimic nu este altceva. / Totul este totul. / Iar eu sunt tu. / Nimic nu este altceva.

Bate întotdeauna alt clopot, / genunchii mei stau în altă biserică şi-n altă vreme. / Peste mine doarme un alt înger. / Eu mă ridic de sub aripa lui şi spun:

                         Du-te, du-te, nu vezi că eşti altul? El îmi răspunde:

                         De ce uiţi tu, că eşti şi tu altul?! . . . 

Abel nu este oglinda în care se reflectă Cain, ci imaginea din oglindă a lui Cain. De aceea el este identic lui Cain, dar nu are aceeaşi densitate ontologică, fiind o realitate secundă. Lui Cain îi revine facerea lumii deci fiinţa întemeietoare. Lui Abel îi revine facerea lumii / fără lume fenomenul fără fiinţă deci neantul.

Astăzi eu mă mut din SUNT. Să nu-l credeţi pe poet când plânge. / niciodată lacrima lui nu e lacrima lui. El a stors lucrurile de lacrimi. / El plânge cu lacrima lucrurilor.

Omul nu s-a născut şi deci nu va muri. / Este etern şi dintotdeauna / pentru că prin el se depune mărturie despre ceea ce există.

În moartea lui Enghidu, a celuilalt, conştiinţa îşi vede propria moarte pentru că şi ea este un celălalt în raport cu fiinţa interioară, şi ea face parte din Ideea de Tu. Moartea nu se relevă decât prin dispariţia unui bine-nţeles (nu pur şi simplu prin dispariţia unei fiinţe ci prin reprezentarea dispariţiei acelei fiinţe de către o conştiinţă)

Nu există moarte pentru că ea nu poate depune mărturie din sine însăşi. Ea nu are sine. Neantul nu este, el se neantizează.

Schimbă-te în cuvinte, mi-a zis Daimonul. 

Moartea nu poate avea o înfăţişare concretă decât prin anularea sinelui.

Omul-fantă azvârle mari piramide / de vid / peste mari deşerturi. Omul-fantă moare / ca să ia cunoştinţă de moarte. Retina Omului-fantă e lipită de retina lucrurilor. Nu se ştie cine îl vede pe cine -Nichita Stănescu

Ochiul cu care eu văd pe Dumnezeu este acelaşi ochi cu care Dumnezeu mă vede pe mine. Ochiul meu şi ochiul  lui Dumnezeu sunt un singur ochi şi o singură privire - Meister Eckhart

Principalul nostru drept este dreptul la timp. Iată ruptura.

Ador ceasurile pentru că ele măsoară ceea ce nu este. Nu pot să am nimic. / Tot ceea ce am şi nu este însumi / devine ceas între însumi şi însumi.

Din perspectiva imaginarului primul simptom prin care se manifestă vectorul creator contingent este senzaţia de dezechilibru. Voi cădea în genunchi numai în faţa copacului / pentru că el are o mie de picioare / şi suferă să meargă. Urletul meu nu e semn de durere, / el e numai o literă / a primului cuvânt. 

Noi nu vom fi iertaţi niciodată / din eroarea de a fi. / Să te naşti din altcineva / înseamnă a muri în altcineva.

Eu nu sunt decât o pată de sânge care vorbeşte. Numai ceea ce nu este poate poseda. Nu se poate poseda decât ceea ce nu este. Literă de literă nu creează un întreg ci un cuvânt, adică un sens. Piatra e cuvântul meu nescris / de dragoste către tine -Nichita Stănescu

Trăiesc dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine - Sfântul  Pavel

Tu care încerci să te faci, care trebuie să încerci singur facerea ta – când tot restul ESTE.

Principalul în viaţă este a te câştiga pe tine însuţi, a te agonisi pe tine. Singura realitate e aceea în care insul renunţă la toate posibilităţile şi se identifică cu ceea ce gândeşte pentru a exista în acest gândit. (Constantin  Noica) Dumnezeu şi Satana s-au împăcat în mine. Adversarul care îţi este o obsesie a devenit o parte din tine. Să ajungi în Ţara Făgăduinţei. Pe care o porţi în tine. Plăcerea de-a scrie memorii consistă-n a reorganiza în spiritul libertăţii ceea ce destinul a dispus odată sub constrângerea împrejurărilor. Mai calde decât fiinţa noastră sunt totdeauna rănile. În ierarhia existenţei spiritul e situat între cuvinte şi sintaxă. El domină cuvintele dar e sedus de sintaxă. Omul occidental are în sine Prăpăstii. Omul răsăritean are Adâncimi. Să nu te cerţi cu oamenii mai mult decât cu tine însuţi. Filozoful nu se plimbă într-o pădure printre copaci ci printre

 rădăcini - Lucian  Blaga

Fiinţa e o fugă înaintea cuvintelor - Heidegger Scrierea înseamnă moarte - Rolan  Barthes În ultimii ani ai vieţii Nichita  Stănescu îşi dicta poeziile. Deznădejdea şi agonia pot fi trepte şi nu centre - Mircea  Eliade

Nu sistemul limbii trebuie aşezat pe primul plan ci psihologia limbajului - Robert  Dottrens    Valorile nu sunt doar presiuni ci şi chemări - Nicolae  Mărgineanu    Cărţile sunt vii. Ele mi-au vorbit - Henry Miller

O instituţie nu ambasează organizarea atitudinilor pe care le purtăm cu toţii în noi. (Mead)

Cauza determinantă a unui fapt social trebuie să fie căutată printre faptele sociale antecedente iar nu printre faptele conştiinţei individuale. (Durkheim) Aventura conştiinţei lui Antoine de Saint-Exupéry debutează cu tema identităţii. Cărţile nu i-au remis nici-un secret care să-l ferească de moarte. Valorile stabile ale societăţii -amfitrion nu-i şoptesc nimic. E mereu în faţa lor asemenea pelerinului care soseşte la Ierusalim cu 1 minut mai târziu. Dorinţa, credinţa lui sfârşesc -găseşte numai pietre. Imaginea zidului compact, privat de sens, care i se opune, îi dă o anxietate fără borne . . . Devine pilot pe aero-navă (Toulouse - Dakar), din acest motiv - claustrarea.

Sahara se desfăşura dună după dună, sub strălucirea lunii . . . Şi mergeam cu capul gol, eliberaţi de greutatea Soarelui. Noaptea - această locuinţă. Scrisoare către mama -Mi se pare că nu mai sunt nimic. Gândesc că pur şi simplu mă apăr în mod teribil. Iată că fără să vreau mă cuprinde din nou amărăciunea. Mi se pare că apăr copilul care am fost. Nu sunt foarte sigur dacă am mai trăit din copilărie.

Un zid vechi, prăbuşit şi acoperit de iederă. Secat, pătruns, pietrificat de Soare, pietrificat de evidenţă . . . Şopârlele foşneau printre frunze şi noi le numeam şerpi, iubind deja până şi imaginea acestei evadări care este moartea. A călători înseamnă întâi de toate să-ţi schimbi carnea. Nu contra oamenilor mă strădui crâncen ci doar împotriva a ceea ce trece prin ei. Ce caut eu, ins viu, aici -prin Sahara, eu cel pieritor, al cărui trup se va dizolva, ce caut eu aici în eternitate? Am ridicat braţele strigând, dar omul care făcea semne nu era decât o stâncă neagră. Mă ridic şi privesc în jurul meu -zăresc o pădure ante-diluviană ce acoperă pământul cu trunchiurile sale frânte de marmură neagră . . . S-a prăbuşit o catedrală, acum 100 de ani, sub 1 uragan al genezei. Şi veacurile au rostogolit până la mine aceste trunchiuri de coloane uriaşe, lustruite ca bucăţile de oţel pietrificate, îngheţate, de culoarea cernelii . . . Încă mai deosebesc nodul crengilor, încă , mai surprind torsiunile vieţii, încă mai număr inelele trunchiului. Aveam nevoie de acele mii de repere, ca să mă recunosc eu însumi, ca să descopăr din câte absenţe se închega farmecul acelui deşert, ca să aflu 1 sens tăcerii adunate din mii de tăceri . . . Nu mai văd catedrala pe care o locuiesc. Mă îmbrac pentru slujba 1-ui zeu mort. Înţelesul morţii atârnă în cumpănă tot cât moartea. La noi, francezii, Spiritul a fost mai tare decât Inteligenţa. Se moare doar pentru ceea ce te face să trăieşti. Nici mâine nu vom spune nimic. Mâine -pentru martori -vom fi nişte învinşi. Învinşii trebuie să tacă. Asemenea seminţelor. Esenţa lumânării nu e ceara care lasă urme, ci lumina. Am aflat că omul este asemenea unei Citadele . . . Răstoarnă ziduri pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât o fortăreaţă nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi. Atunci când eu -sculptor -am creat un chip, am creat o constrângere. Orice structură împlinită este constrângere. Atunci când am prins ceva în mână, am strâns pumnul pentru a-l păstra. Nu-mi vorbi de libertatea cuvintelor unui poem. Le-am supus unul altuia, după o anumită ordine, care-mi aparţine. Nu am înţeles deosebirea ce se face între constrângere şi libertate. Cu cât deschizi mai multe drumuri, cu atât mai liber eşti să alergi. Dar fiecare drum e o constrângere, căci pe marginile lui am ridicat bariere. Dar ce numeşti libertate, dacă nu există drumuri între care să poţi alege? Numeşti libertate dreptul de-a merge în gol? Atunci când creezi constrângerea unui drum, libertatea ta sporeşte. Nu e de-ajuns să dăruieşti. Trebuie să clădeşti pe cel care primeşte. Pentru iubire trebuie să clădeşti setea de iubire. Pentru a-ţi primi zeul trebuie să clădeşti întâi de toate altarul. A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt ci a privi împreună în aceeaşi direcţie.

(Antoine de Saint-Exupéry) După ce-ai minţit îţi trebuie o bună memorie. (Corneille) Adevărurile sunt erori care au biruit. (Benjamin  Fundoianu) Soarta obişnuită a noilor adevăruri este aceea de-a începe ca erezii şi de-a sfârşii ca superstiţii. Pentru a fi un erou, ţi se cere caracter. Pentru a juca un erou, ţi se cere talent. (Nicolae  Iorga)

Să nu smulgi florile care formează coroana. (Pitagora) Dezinteresul - începutul umanităţii în om. (Amiel) Iubeşte pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Ciudat -în această poruncă a moralei altruiste,

egoismul este propus ca exemplu de urmat. Lupta reuşeşte mai ales acelora care iubesc mai mult lupta decât succesul. (Lucian  Blaga) Celebru - unul care începe să trăiască după ce-a murit. (Caragiale) Celebritatea - bust cu picioare care aleargă peste tot. (Cocteau) Gloria - când moare - nu face testament nimănui. (Tudor  Muşatescu) Cine nu cade, nu se poate înălţa. (Marin  Preda) Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniţi. (Richter) Poetul nu trebuie să ne traducă o culoare, ci să ne facă să visăm o culoare. (Bachelard) Paradoxul – strigătul imposibil pe care-l scoate inefabilul atunci când e îmbrâncit spre paroxism. Atâţia pomi pe care vânturi năprasnice nu-i pot înfrânge, se rup sub greutatea propriului rod. Poetul e singura fiinţă care îşi poartă inima în afară de Sine. (Lucian  Blaga) Arta nu ridică oamenii deasupra lor ci în ei înşişi. (Constantin  Brâncuşi) Eu când scriu o carte, scriu doar 1 jumătate din ea. Cea de-a 2-a o scriu cititorii. (Gide) Orice clasicist fiind prin esenţă intelectualist, este prin definiţie normativ şi autoritar. Şi reciproc – pentru că orice baroc este vitalist, el va fi ca atare libertin şi va traduce un abandon, o veneraţie în faţa forţei. (D`Ors) Nu poţi crea ceva decât luptând cu ceva. Chiar cu tine însuţi. (Picasso) E dureros să scrii o carte. Înseamnă să te eliberezi de ea. (Renard) Orice carte este o recuperare totală a fiinţei. (Sartre) Deosebirea dintre natură şi artă este exact diferenţa între auzul fin al unui iepure şi urechea surdă a lui Beethoven. (Radu  Stanca) Ia viaţa în piept ca să-i auzi mai bine pulsul. Când ţi se cuvine ceva să nu ceri. Pretinde. Când lupţi prea mult cu tine însuţi, te biruie ceilalţi. (Tudor  Muşatescu) Omul se supune simbolurilor pe care şi le-a făurit singur. (Vercors) Dacă omul va începe cu certitudinile va sfârşi prin a se îndoi. Dacă va începe cu îndoielile va sfârşi prin a avea certitudini. (Bacon) Nu neg nimic dar pun totul la îndoială. (Byron) Eu sunt câte puţin din tot ce-am întâlnit. (Homer - Knight) A cunoaşte nu înseamnă şi a elucida. (Nichita  Stănescu) Cuvântul n-a fost dat omului. El l-a luat. (Aragon) Aparţinem mai puţin lumii de unde venim cât celei către care năzuim. (Werfel)

Oamenii sunt înţelepţi nu în proporţie cu experienţa lor ci în proporţie cu capacitatea lor de experienţă. (Shaw) A gândi filozofic înseamnă a gândi fără Dumnezeu. (Merleau-Ponty) Filosofia -a trece lumea reală în lumea ideilor şi invers, spre a remite -ambelor -un înţeles.

(Novalis) Filosofia - prima tranşee în asediul adevărului. (Thoreau) Dacă această lume este frumoasă şi dacă Dumnezeu, creatorul ei, este bun atunci el a privit spre veşnicie. (Platon) Măreţia unei credinţe se măsoară cu îndoielile ei. (Camus)

Când mi se îngroaşă sângele de imagini      Îmi deschid venele cu o stea      Şi-l las să curgă în noapte

     Până când cerul devine roşu     Şi păsările încep să cânte     Crezând că vin zorile . . .

(Victor  Ernest  Maşek)

Ne mirăm de câţi oameni trec pe lângă moarte şi nu de cei care trec pe lângă viaţă. Utopia e o premisă precoce (imatură). (Aurel  Baranga) La extrema oricărui gând este un suspin. Poezia este dezvoltarea unei exclamaţii. (Valéry) Vulturul zboară cu cerul în aripi dar cu Pământul în ochi. (Tudor  Muşatescu) Minerva s-a născut din creierul lui Jupiter într-o zi când îl durea capul. Asta înseamnă că dacă n-ar fi fost suferinţa, nu era nevoie de înţelepciune. Cum să cred în adevăruri absolute când însăşi noţiunea de absolut e creată de relativitatea cugetării omeneşti? De multe ori vrând să ne ridicăm deasupra altora, coborâm sub noi înşine. (Mihai  Codreanu) Nu râdeţi de proşti, fiindcă îşi închipuie că au umor. Când ascultă o anecdotă prostul râde numai până la poantă. (Tudor  Muşatescu) Ce păcat e că nebunii nu pot vorbi cu înţelepciune despre nebuniile pe care le fac înţelepţii.

(Shakespeare) Omul liber poate fi prizonier dar nu sclav. (Amyot) Orice supunere închide în Sine o răzvrătire. (Moisil) Cea mai mare libertate se naşte din cea mai mare rigoare. (Valéry) Poţi să te închini fără să te pleci. (Tudor  Muşatescu) Filosofia iederii - numai târându-te te poţi înălţa. (Lucian  Blaga)

Omul - un neant faţă de infinit, un tot faţă de neant. O medie între neant şi tot. (Pascal) Pasărea a fost ideea oului de-a obţine mai multe ouă. (Butler) Oamenii se disting prin ceea ce arată şi se aseamănă prin ceea ce ascund. (Valéry) Istoria nu-şi schimbă culorile decât prin sânge. (Gorki) Singurătate - ochiul tău priveşte îngheţat în ochiul gândului ne-mpărtăşit (Bacovia) Când te uiţi îndelung într-un abis, abisul se uită şi el la tine. (Nietzsche) Urmărind cunoaşterea, filozofii au pierdut libertatea. Toţi eroii lui Cehov se tem de lumină. Sunt singuri. Cehov a ucis sistematic speranţa omenească. În limbajul obişnuit aceasta se numeşte crimă şi se pedepseşte foarte aspru. (Lev  Şestov) Scriitorii ar trebui citiţi, dar niciodată văzuţi sau auziţi. (Daphne du Maurier) Mereu ne naştem sub un semn greşit, iar ca să rămânem pe lumea asta în mod demn, înseamnă să ne corectăm zi de zi propriul horoscop. (Umberto Eco)